Video INTERVIU. Analist comportamental al IGPR: "Să gândeşti precum infractorul poate lăsa urme" - VIDEO

Are 45 de ani, o experienţă de peste 20 de ani în poliţie şi conform procedurilor identitatea sa este protejată.

Este unul dintre specialiştii în analiză comportamentală din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), iar munca lui constă în a "gândi precum infractorul" şi a "cunoaşte victimele mai bine decât s-au cunoscut ele însele", a povestit acesta în interviul acordat pentru agenţia MEDIAFAX.

Meseria de analist comportamental presupune mult stres şi puterea de a convinge, de exmplu, o victimă a unui abuz sexual " să retrăiască întreaga drama prin care a trecut, să aibă încredere să-ţi spună tot" a povestit el.

Este o muncă care te afectează, iar "acest joc pe care-l faci, de a încerca să gândeşti precum infractorul poate lăsa urme, de aceea trebuie să fii foarte atent". Cazurile care l-au marcat sunt cele legate de " infracţiuni la viaţa sexuală cu minori", mai ales că este tată.

Prezentăm textul integral al interviului acordat agenţiei MEDIAFAX:

"Reporter: Ce înseamnă meseria de "profiler"?

Poliţist: Cred că ar trebui să începem cu lămurirea acestui aspect, pentru că nu există meseria de profiler. Noţiunea de "profileri" a fost utilizată în anii 70, 80 de FBI, dar s-a renunţat la ea deoarece nu reprezenta exact ce făcea. Actuala formulă utilizată este de analiză comportamentală, ceea ce este puţin diferit.

Reporter: Ce presupune asta?

Poliţist: Din punct de vedere al muncii, presupune două segmente diferite. Primul segment care reflectă situaţia cazurilor cu autori necunoscuţi, colectarea indiciilor de la faţa locului, a probelor, precum şi alte informaţii adunate de poliţie, despre victimă şi despre locul faptei, astfel încât să genereze nişte trăsături care să permită identificarea autorului. Nu în sensul de nume, prenume, ci în sensul de nişte trăsături care să îl individualizeze într-un fel în comunitate. În situaţia în care există un suspect, activitatea de analiză comportamentală se bazează pe cunoaşterea acelei persoane şi a stabili dacă ea putea sau nu putea comite acea infracţiune.

Reporter: Adică realizaţi un profil psihologic?

Poliţist: Da, un profil psihologic cu anumiţi parametri care sunt utili ofiţerilor din teren, anchetatorilor, pentru că de drept ei sunt beneficiarii acestei activităţi.

R.: Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?

P.: Presupune o muncă foarte laborioasă, cunoştinţe foarte vaste din domeniul psihologiei, criminalisticii şi în primul rând o vastă experienţă în teren. Pentru a face parte dintr-o astfel de unitate şi a putea face astfel de analize este nevoie de minim zece ani de experienţă de poliţie judiciară şi de cel puţin cinci ani de experienţă în domeniul psihologiei aplicate. La momentul de faţă, Poliţia Română agreează ideea unei echipe formată din poliţişti de poliţie judiciară şi psihologi, pentru că interpretarea oricărui loc al faptei, oricărui indiciu despre o persoană, trebuie privită independent, astfel încât psihologul să-şi formuleze propriile concluzii, iar judiciaristul propriile concluzii, practic privim acelaşi obiect din două unghiuri diferite.

R.: Ce înseamnă această meserie din punct de vedere al stresului, al vieţii personale?

P.: Faţă de colegii noştrii care sunt în teren, suntem supuşi la aceleaşi riscuri, dar avem un supliment de stres, generat din necesitatea de a înţelege şi a privi fapta din punct de vedere al infractorului. Practic trebuie să ajungi să gândeşti de multe ori cum a gândit el, ceea ce presupune un stres destul de mare, cu efecte nu tocmai plăcute.

R.: Este greu?

P.: Este foarte greu, pentru că, dacă în calitatea de ofiţer de poliţie judiciară te poţi distanţă de autor, pentru că ai probele la îndemână, aici trebuie să empatizezi cu autorul.

R.: Să-ţi imaginezi prin ce a trecut el, de ce a dorit să facă acel lucru?

P.: Da, pentru că acea înţelegere a autorului se regăseşte în locul faptei, în modificările pe care le-a adus acolo, aceste modificări reflectă propria viziune asupra acelei fapte. Trebuie să fac precizarea că analiza comportamentală este o componentă nu tocmai plăcută, în sensul că aceste indicii şi această posibilitate de a lăsa indicii la faţa locului, creşte cu numărul de fapte. Nu este tocmai plăcut, dar asta este realitatea.

R.: Cum se petrec lucrurile?

P.: Activitatea noastră se îmaprte în trei etape, prima este cunoaşterea locului faptei, este instituit la nivelul serviciului nostru, de a merge şi a vedea locul faptei, de a simţi, pentru că doar din poze sau filmuleţe, imaginea nu este completă, pentru că fiecare loc are o anumită specificitate. Trebuie înţeles de ce a acţionat acolo autorul, ce a făcut ca victima să fie victimă şi atunci, dacă nu mergi la faţa locului, nu-ţi dai seama.

Am avut situaţii în care din planşele şi schiţele puse la dispoziţie de colegii operativi ne-am format o idee, mergând la faţa locului, deşi trecuseră câţiva ani de la incident, ne-am făcut o cu totul şi cu totul altă părere, altă imagine despre posibilul autor. Asta este prima etapă, în care studiem practic tot ceea ce ne pune la dispoziţie ofiţerul de caz.

După acest pas, ne facem o evaluare a ceea ce vrem să ştim, ceea ce am putea să ştim şi dacă în acest caz se poate afla. Aici intervin partea destul de dificilă, pentru că ancheta nu prea aprofundează informaţiile despre victimă, sunt cele clasice, despre vârstă, studii, ori pentru a putea face o evaluare a victimei, trebuie să o cunoaştem foarte bine, mai bine decât se cunoştea ea însăşi.

Asta presupune o muncă foarte laborioasă, trebuie efectuată cu foarte mare atenţie, pentru că trebuie văzut dincolo de imaginea pe care aceea persoană şi-a construit-o faţă de familie şi societate. Trebuie descoperite vicii şi multe elemente.

Faza a doua, după ce aceste date au fost colectate, se trece la interpretarea lor şi aici trebuie făcută o diferenţă între "modus operandi" şi "semnătură".

Semnătura este particularitatea autorului, care diferă de ce ar face în mod normal aceea persoană pentru a comite acea infracţiune. Pentru a omorâ o persoană teoretic ajung două lovituri de cuţit, dacă găsim 20 de lovituri atunci deja avem o posibilă interpretare care iese din comun, din obişnuita comiterii anumitor infracţiuni şi bineînţeles în situţia infracţiunilor în serie, fie că vorbim de crime sau infracţiuni sexuale.

R.: De obicei oamenii când aud de profileri, au imaginea creată de filme, cât de departe este de adevăr?

P.: Filmele nu au nicio legătura cu activitatea noastră, nu suntem clarvăzători, tot ceea ce facem trebuie foarte bine argumentat ştiinţific, trebuie demonstrat ştiinţific de ce am ajuns la o concluzie. Ceea ce se vede la televizor, în seriale, este o treabă comercială care nu are nicio legătura cu realitatea.

Din studiile noastre se arată că nu există "nasul lui Pinocchio", nu există o informaţie certă care să-ţi spună ceva cert, sunt ştiinţe umaniste şi niciodată unu plus unu nu fac doi, totul trebuie interpretat, în funcţie de context, de victimă, de locul comiterii faptei, de modul, sunt foarte multe elemente care trebuie combinate şi analizate cu foarte mare atenţie. Ceea ce se prezintă în filme, că a intrat la locul faptei şi deja începe să spună că e tâmplar, mecanic, nu are nicio legătura cu realitatea.

R.: Cât va ia să realizaţi un astfel de raport?

P.: Depinde de informaţiile pe care le primim, după cum v-am spus, noi lucrăm în primul faza cu informaţiile primate de la ofiţerul de caz. În momentul în care cerem ce am avea nevoie în plus, aici intervine investigarea victimei, a suspectului, depinde de la caz la caz, ceea ce e o muncă laborioasă, poate să dureze câteva zile sau câteva săptămâni, pentru că neavând calitatea de martori, nu ai cum să obligi oamenii să-ţi spună anumite lucruri. În general, vor să păstreze aşa o aparenţă pe care şi-a creat-o în societate, în familie şi nu îi e uşor să vorbească despre vicii, despre latura ascunsă a vieţii.

R. : Au fost situaţii în care munca pe care o desfăşuraţi, v-a afectat viaţa personală?

P.: E o întrebare dificilă, în primul rând meseria de poliţist te afectează, noi avem o glumă între noi cu "de la ce oră ai programul?" şi noi răspundem: "de la opt la cât e nevoie." Trebuie să fii foarte atent pentru că această interacţiune cu aceşti oameni, care au nişte probleme te pot afecta în timp şi poţi avea la rândul tău probleme. Acest joc pe care-l faci ,de a încerca să gândeşti precum infractorul poate lăsa urme, de aceea trebuie să fii foarte atent.

R. : Au fost dimineţi când v-aţi dus cu groază la muncă deoarece lucraţi la un caz greu?

P.: Cel mai greu mi-a fost atunci când am ştiut, am simţit că am autorul în faţă şi nu am avut probe ca să îl arestez. Aici e o chestie de tenacitate şi de perseverenţă. Recunosc că nu au fost multe situaţii când l-am avut în faţă şi nu am putut proba, dar şi când am avut stăteam şi noaptea şi mă gândeam cum să pot eu proba în instanţă că el a făcut-o. E şi un risc aici, pentru că nu trebuie să devină o chestie personală. Trebuie să îţi menţii întodeauna echilibrul pentru că altfel pot apărea erorile judiciare şi nu e normal.

R.: Cum arată o zi de muncă?

P.: Mersul la serviciu şi stabilirea unor targeturi, unor obiective pentru acea zi, dar destul de rar se întâmplă asta, deoarece lucrăm la mai multe cazuri şi evaluăm cazuri din ţară, încercăm să ne dăm seama dacă anumite cazuri sunt interconexate. Ne stabilim ce avem de făcut de obicei cu o zi înainte, de obicei colectivul stabileşte priorităţile şi efectiv trecem la analiză, fiecare pe segmentul lui, le desfacem în bucăţele, le analizăm, facem nişte mici şedinţe de a discuta ce am văzut fiecare, de ce am văzut şi venim cu argumente logice în care motivăm de ce ne-am format o anumită opinie referitor la un eveniment, despre o anumită probă lăsată la faţa locului, despre o reacţie a unui suspect şi încercăm să ne dăm seama dacă vreunul dinrtre noi are o viziune mai bună, o opinie mai bună şi atunci acest lucru se materializează într-un raport.

R.: Povestiţi-mi despre un caz care v-a marcat, care poate v-a făcut să vă gândiţi cum a fost posibil ca un om să comită un asemenea fapt?

P.: M-au marcat momentele în care trebuie să interacţionezi cu victima, în cazurile de infracţiune cu omor, e clar că nu ai victimă, dificil este când discuţi cu victimele infracţiunilor la viaţa sexuală, este extrem de dificil. Să ajungi să empatizezi cu victima, să o sprijini, să o ajuţi să retrăiască momentul, este extrem de dificil, mai ales când ai de a face cu victime minore. Este extrem de dificil, mai ales dacă ai şi copii acasă, este extrem de greu. La această întreabare pot să vă spun că mai ales că infracţiunile la viaţa sexuală, cele cu minori şi e destul de greu să-şi păstrezi obiectivitatea când faci ancheta.

R. : Ce calităţi trebuie să aibă un poliţist pentru a ajunge în departamentul de analiză comportamentală?

P.: Pentru a face parte dintr-o astfel de unitate şi este o practică la nivel european, sunt două categorii de poliţişti, pe de o parte poliţişti de la judiciară, anchetatori, cu o experienţă de 10 ani, cu un back ground pe teren, plus psihologi care au cel puţin cinci ani exprienţă ca psiholog practicant. Cum spuneam, trebuie să privim acelaşi loc al faptei din două puncte de vedere diferite, să avem o imagine cât mai completă. Niciodată nu avem o imagine completă, dar să fim cât mai aproape de adevăr.