Video INTERVIU: Clarke: Firmele britanice din România au ceva probleme cu justiţia, dar constatăm progrese

Ministrul britanic al Justiţiei, Kenneth Clarke, afirmă, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că firmele britanice prezente în România au avut probleme în procese şi licitaţii, însă arată că imaginea proastă a justiţiei nu mai este de actualitate, progresul fiind cert.

Urmărește
57 afișări

Rep.: Actualele măsuri de reformă a statului român, care includ şi disponibilizarea unui număr important de funcţionari publici, reprezintă soluţia corectă pe termen lung? Spre ce model de stat se îndreaptă Europa?

K.C.: În primul rând aş vrea să ştiţi că un ministru aflat în vizită într-o ţară străină nu ar trebui să comenteze despre politicile economice ale gazdelor. Cei care se ocupă de relaţia mea cu presa îmi spun tot timpul să nu mă amestec în politicile interne ale ţării gazdă. Ce pot să spun însă este că extrem de multe ţări europene au fost nevoite să facă schimbări extrem de dureroase ale nivelul cheltuielilor publice, pentru a reuşi să rezolve problema nivelului nesustenabil al datoriilor. Şi Marea Britanie este implicată într-un efort major similar. Întâmplător, mă număr printre cei care cred că este absolut esenţial ca multe ţări europene să rezolve problema datoriei, pentru a recâştiga încrederea în economie.

Acolo unde trebuie făcută, această schimbare trebuie să fie promptă, rapidă şi fermă, pentru a obţine o revenire. N-am auzit de vreun politician care să taie cheltuielile publice pentru că aşa vrea el. Uneori însă trebuie s-o faci, pentru a crea condiţiile prin care să ajungi din nou la creştere economică, să apară noi locuri de muncă şi aşa mai departe. Cred că guvernul (de la Londra, n.red.) a luat măsuri cel puţin similare cu ale voastre, chiar dacă în cazul vostru a fost vorba de reduceri mai mari ale salariilor.

Rep.: Mă adresez acum expertului în finanţe şi macro-economie din dumneavoastră. Domnule ministru, cât de mare este probabilitatea ca Germania să se retragă din zona euro, în eventualitatea unor noi probleme în ceea ce priveşte criza datoriilor din Grecia?

K.C.: Personal, eu nu am creditat sub nicio formă această idee a destrămării zonei euro sau situaţia în care anumite ţări ar părăsi-o. Sigur, posibilitatea extrem de mică există. Personal, cred că nu ar fi în avantajul nimănui, nici al Germaniei, nici al altor ţări mai mici, să iasă din zona euro. N-ar face decât să sară dintr-o criză majoră în alta şi mai mare. Mă gândesc că ar fi o nebunie totală ca Grecia să iasă din zona euro. N-aş vrea să vând obligaţiuni greceşti în drahme noi, ar trebui plătite dobânzi uriaşe.

Germanii se întreabă: "De ce ne costă pe noi atât de mult? De ce trebuie să plătim pentru erorile grecilor?". Germania este una dintre cele mai mari state exportatoare din lume. Este undeva a patra mare economie a lumii, aşa că depinde enorm de economia mondială, dat fiind statutul ei de ţară exportatoare. Pentru germani, moneda euro şi stabilitatea zonei euro sunt esenţiale.

Germanii, ca apărători ai corectitudinii financiare, vor ca euro să fie la fel de stabil ca vechea marcă germană. Cred că, dacă aş fi fost un politician german, ar trebui să explic - sau măcar să încerc să explic - opiniei publice faptul că, uneori, germanii trebuie să găsească a cale de ieşire pentru toate aceste probleme pentru a ajunge la o stabilitate.

Dacă aş fi politician german m-aş aştepta să fiu extrem de nepopular în rândul plătitorilor de taxe din ţara mea pentru decizia de a-i salva pe greci, dar sunt un politician britanic aproape la fel de nepopular, dată fiind politica noastră de salvare a băncilor (râde, n. red.). Uneori însă, trebuie să explici că eforturile sunt necesare pentru atingerea "binelui mai mare".

V-am dat un răspuns extrem de lung. M-aţi întrebat dacă eu cred că Germania ar putea ieşi din zona euro. Răspunsul meu, pe scurt, este nu. Nu cred că va ieşi nimeni din zona euro.

Rep.: Ştiu că sunteţi cel mai mare susţinător al construcţiei europene din actualul Cabinet de la Londra.

K.C.: Sunt cel mai pro-european conservator din actualul guvern, aşa este.

Rep.: Credeţi că o armonizare a politicii fiscale în cadrul UE ar încuraja Marea Britanie să adere la zona euro?

K.C.: Nu. O astfel de mişcare m-ar transforma şi pe mine într-un anti-european. Sunt un adversar al armonizării politicilor fiscale. Dacă vă referiţi la noul pact asupra politicilor fiscale, cred că este important să existe o extindere a acestui acord, pe care oamenii să îl respecte. Eu am fost, de altfel, implicat în negocierile asupra acordului iniţial. Dar am fost întotdeauna extrem de sceptic faţă de aplicarea unor penalităţi fiscale pentru guvernele care greşesc, care fac erori.

În mod ironic, chiar germanii au insistat, la summit-ul de la Dublin, să introducă penalităţi fiscale. Eu, ministru de finanţe britanic la acel moment, am zis: "Până nu văd, nu cred!".

Şi cine a fost primul stat care a încălcat pactul de stabilitate? Republica Federală Germană! Şi, la acel moment, nimeni nici măcar nu a ridicat această problema delicată, nimeni nu s-a întrebat dacă ar trebui să plătească vreo amendă.

Revenind, vă spun doar că Marea Britanie nu este în zona euro, nu va fi în zona euro, nu este implicată în aceste negocieri.

Singurul motiv pe care-l văd plauzibil pentru instituirea unor penalităţi ar fi recâştigarea încrederii nemulţumitului contribuabil german, cu care, personal, empatizez. Cred însă că este important să-i explici de ce este vital să menţii siguranţa şi stabilitatea zonei euro.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici