Video INTERVIU: Cseke Attila: Oricâţi bani am avea în sistem, ministrul Sănătăţii nu poate fi iubit de toată lumea

Ministrul mai spune că specialiştii vor avea ultimul cuvânt în privinţa "taxei fast food", dar că obligaţia sa legală şi morală, ca titular al Sănătăţii, este să "spună lucrurilor pe nume şi să atragă atenţia unor fenomene şi tendinţe care există în societatea românească".

Cseke Attila şi-ar fi dorit o campanie mai eficientă pentru vaccinarea împotriva gripei cu virusul AH1N1 şi crede că, faţă de testele pentru verificarea virusului, "ar fi necesar să avem o oarecare responsabilitate şi cumpătare în a oferi produse care ar putea fi doar pentru un anumit moment convenabile".

Ministrul Cseke Attila este adeptul "contactelor directe" cu sistemul sanitar, motiv pentru care viaţa sa cotidiană de ministru începe la 8.00 dimineaţa şi nu se termină mai devreme de ora 22.00.

Cseke crede că uneori trebuie să gândeşti "şi cu inima", pentru că "este un sistem în care vorbim despre oameni"- sfat primit de la predecesorul său, Hajdu Gabor - şi se călăuzeşte după principiul "decât să fii ezitant şi să nu decizi, mai bine să decizi".

Prezentăm textul interviului acordat de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila:

"Rep.: Să începem cu un subiect de interes: descentralizarea şi situaţia spitalelor. Din ceea ce aţi văzut până acuma, s-ar putea pune problema închiderii unor spitale, reorganizării sau restructurării lor, ca să avem totuşi un număr mai mic de spitale, dacă sunt prea multe neeficiente?

Cseke Attila: Sigur, aici e o discuţie foarte amplă. Aş începe cu descentralizarea. Eu sunt ministru al Sănătăţii de zece zile. Dar eu cred că în 2010 chiar va trebui să facem descentralizare. Am fost în alte judeţe în teritoriu, la sfârşitul săptămânii. Am văzut spitale în care au investit autorităţile locale. Sunt şi exemple bune, până în prezent, sunt şi exemple mai puţin bune. Aşa va fi şi în continuare. Cred că nimeni nu are impresia că dacă vom descentraliza majoritatea spitalelor, mă refer la managementul spitalelor, din prima clipă vom avea spitale mai bine echipate şi reabilitate. Nu, nu cred acest lucru, dar ar trebui să facem acest prim pas, este absolut necesar.

Eu am mai spus acest lucru: un ministru al Sănătăţii nu poate coordona eficient 433 de manageri de spitale. Este imposibil fizic în timp, din orice punct de vedere, dacă aţi lua această chestiune. Nu se poate.

Şi este într-un fel anormal ca această situaţie să rămână foarte mult în vigoare şi anume că ministrul Sănătăţii numeşte şi încheie contractul de management cu managerii de spitale. Nu ai pârghii eficiente de a controla, de a coordona activitatea acestor manageri. Nu poate un ministru al Sănătăţii, indiferent care ar fi el să coordoneze un manager de spital de la Dorohoi sau de la Turnu Severin sau Satu Mare, până la Constanţa.

Acele spitale care sunt oarecum de interes local şi de interes judeţean vor trebui transferate ca şi management la autorităţile locale. Statul să păstreze pe de o parte acele categorii de spitale care au o anumită arie de acoperire geografică regională dacă vreţi şi institute de cercetare şi cele care sunt absolut necesare pentru o politică de sănătate publică.

Pe de altă parte, sigur, controlul sanitar al calităţii actului medical, al serviciului medical va rămâne în mod evident la stat pentru că statul trebuie să se implice activ şi să facă politică de sănătate publică.

În ceea ce priveşte situaţia spitalelor, aici sunt mai multe aspecte. În primul rând, eu cred că va trebui să analizăm şi să schimbăm într-un fel modalitatea de finanţare a spitalelor. Vă dau un exemplu, nu este normal, corect şi eficient pentru sistemul sanitar ca în două spitale cu aceeaşi competenţă, dacă vreţi, de aceeaşi categorie, să spunem spitale municipale de 30.000 de locuitori, doi pacienţi cu aceiaşi boală să beneficieze de acelaşi tratament, iar decontarea sumelor pentru serviciile medicale pentru acel tratament să fie diametral opus, în sensul în care la un spital putem avea o decontare să spunem de o sută de lei, iar la celălalt de 200 sau 300 de lei. Acest lucru crează o ineficienţă în folosirea banului public şi în sistemul sanitar.

După părerea mea va trebui să facem o clasificare a spitalelor în trei-patru categorii mari şi să evităm situaţiile în cadrul aceleiaşi categorii, spitale cu aceiaşi competenţă, cu aceiaşi valoare medicală, dacă vreţi, adică de specialişti, de dotare cu aparatură medicală să aibă finanţare diferită. De aici, cu această finanţare diferită pornesc foarte multe probleme.

Unele spitale, care ar avea capacitate de a face mai mult primind finanţare mai puţină, nu se pot dezvolta la capacitatea resurselor umane, dacă vreţi, de care dispun, a medicilor şi a personalului sanitar. În timp ce alte spitale, care s-ar putea să nu aibă oameni atât de competenţi, primesc o finanţare mai bună, ceea ce desigur crează o inechitate în sistem.

De asemenea, avem categorii de spitale, mai puţine într-adevăr, mă refer la spitale mici, spitale cu 30-40 paturi cu un singur medic angajat, ceea ce pentru mine, îmi cer scuze, nu este un spital. Îl denumim spital, dar nu este un spital. Pacienţii care se internează în acea unitate au de fapt probleme sociale mai mult decât probleme medicale şi atunci va trebui să analizăm această categorie de unităţi sanitare şi, părerea mea, ele ar trebui transformate în centre medico-sociale, pentru că obiectul principal de activitate este cel social, nu cel medical.

Rep: Ştiţi aproximativ cam câte spitale ar trebui totuşi reorganizate, retransformate, desfiinţate?

C.A.: Eu n-aş vorbi despre desfiinţarea spitalelor. Vă daţi seama că după zece zile nu pot să vă dau o analiză complexă sau un rezultat în urma unei analize complexe. Avem 433 de spitale, eu cred că în jur de 300 din acestea ar putea fi transferate autorităţilor publice locale, 300-330 de spitale.

Dar, sigur, aici trebuie stabilite criteriile, competenţele pe baza cărora aceste spitale pot fi trecute la autorităţile locale. Iar, în ceea ce priveşte posibilitatea de reorganizare a lor, sigur, aici va trebui să analizăm de la caz la caz. Sunt sitauţii în care funcţionează două spitale într-o arie geografică de zece kilometri, de exemplu. Dacă nu găsim posibilitatea de avea nişte specialităţi complementare, în sensul de a fi diferite specialităţile într-un spital faţă de celălalt, atunci s-ar putea să analizăm şi posibilitatea reorganizării acestora, dacă au acelaşi domeniu de activitate, de specialitate.

Rep.: În ce stadiu se află taxa pe fast-food? Intenţionaţi, în urma reacţiilor, să renunţaţi la ea sau o veţi susţine până la capăt?

C.A.: Eu am anunţat o intenţie la o conferinţă de presă a ministerului. Răspunzând unei întrebări, pentru că, sigur, vorbim de resurse financiare pentru anul 2010 în sistemul sanitar, am evidenţiat faptul va trebui, pe de o parte să eficientizăm folosirea banilor publici, dacă vreţi pot să vă dau şi nişte exemple, chiar din experienţa mea de zece zile şi, pe de altă parte, evident, trebuie să aducem alte surse de finanţare în sistemul sanitar, pentru ca acest sistem să poată fi ţinut la un nivel calitativ cât de cât bun.

Şi, întrebat asupra acestor resurse financiare, sigur, am anunţat o intenţia a Ministerului Sănătăţii de a institui o taxă pe produse alimentare nesănătoase, denumită şi fast-food, dacă vreţi, dar ne-am referit şi la - în proiect este prevăzut- categoria de băuturi răcoritoare carbogazoase în afara apei minerale şi carbogazoasă şi a sucurilor naturale, care se mai regăsesc şi în alt state europene, ca şi legislaţie.

Aici două sunt aspectele cu privire la această intenţie. În primul rând, eu cred că statul român trebuie să facă o politică de sănătate publică responsabilă şi eficientă. Eu nu sunt ministrul care doreşte să stea în acest scaun sau în acest fotoliu de ministru şi să nu spună nimic, să nu spună lucrurilor pe nume.

Este evident, din datele statistice, că avem, nu numai noi, întreaga Europă şi mai multe ţărin din lume, o problemă cu obezitatea şi creşterea numărului de persoane care suferă de această boală. Circa 6% din cheltuielile de sănătate din mai multe state membre ale Uniunii Europene se duc pe tratament acordat persoanelor obeze şi persoanelor care au probleme de superponderabilitate. De asemenea, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste 50% din persoanele adulte din Europa sunt obeze sau au probleme de superponderabilitate. Situaţia nu este mai bună în România. Suntem pe aceeaşi tendinţă şi din păcate această tendinţă este crescătoare.

Eu cred că obligaţia, dacă vreţi, nu numai legală, morală a unui ministru al Sănătăţii este să spună lucrurilor pe nume şi să atragă atenţia unor fenomene şi tendinţe care există în societatea românească.

Pe de altă parte, sigur, este problema acestei finanţări a sistemului sanitar şi aici trebuie să găsim, cum v-am spus, şi alte soluţii alternative. Specialiştii sunt cei care lucrează la acest domeniu, vă daţi seama este un domeniu de specialitate şi eu am încredere în specialiştii din domeniul sanitar românesc. Există o comisie în cadrul Ministerului Sănătăţii care lucrează la acest proiect. În urma analizei acestor specialişti, vom decide dacă mergem mai departe.

Rep.: Când aţi putea să un punct de vedere legat de acest subiect?

C.A.: Eu cred că în câteva săptămâni, dar n-aş vrea să vă dau un termen, pentru că nu este corect. Munca bună trebuie să fie o muncă de calitate şi trebuie să aşteptăm până când ei îşi pot da un punct de vedere competent.

Rep.: În ultima perioadă toţi mai mulţi bolnavi reclamă faptul că sunt puşi să plătească analize medicale în spitale sau să-şi cumpere medicamentele. Multe farmacii spun că nu mai au medicamente pentru că nu au primit banii. Ştiţi care este problema, aveţi o soluţie pentru această etapă?

C.A.: Pentru mine este foarte important de a avea un contact direct, în ceea ce înseamnă sistemul sanitar. Drept pentru care, în primul sfârşit de săptămână, am fost în două judeţe, unde am vizitat şase spitale. Poate partea cea mai bună pentru mine sau poate cea mai eficientă, în care am primit informaţii de la sursă, au fost două întâlniri cu personalul medical în Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei, de câte o oră şi jumătate, în care am putut să ascult problemele acestor oameni, acestor specialişti, care de multe ori chiar fac minuni. Şi, din acest punct de vedere, sigur, am anumite sugesti şi propuneri şi problemele semnalate de aceştia.

Voiam să vă spun legat de eficientizarea sistemului, pentru că ele sunt legate. Problema că la un moment dat nu avem medicamente compensate într-un fel este legată de eficientizarea sistemului.

Un exemplu din aceste vizite. Nu se poate ca la două spitale, care nu sunt monobloc şi au mai multe clădiri care compun spitalul respectiv şi clădirile sunt situate la o oarecare distanţă, pacientul să fie dus pentru o analiză într-o altă clădire în altă secţie cu o ambulanţă, iar acest serviciu să fie taxat în interiorul unui oraş cu trei-patru milioane de lei. Este exclus aşa ceva. Şi am dat dispoziţie să lucrăm la reglementarea clară acestei situaţii. Acestea sunt însă situaţiile simple, unde se scurg foarte mulţi bani. Toţi lucrăm în sistemul sanitar şi medicii de familie şi medicii de la spitale şi ambulanţa şi va trebui să înţelegem cu toţii formăm un întreg. Nu se poate să taxăm 3-4 milioane de lei un drum dus-întors. E pacient în acelaşi oraş. Aşa ceva eu nu pot să concep.

Din acest punct de vedere, pentru mine este foarte important să am asemenea întâlniri, pentru că la asemenea întâlniri afli direct care sunt problemele celor din sistem. Şi dacă la fiecare întâlnire de acest gen, din zece probleme semnalate, pentru că toată lumea ştie că sunt probleme foarte multe în sistemul sanitar şi cu finanţarea acestuia, dacă din zece probleme una singură se rezolvă, atunci înseamnă că n-ai stat degeaba tu ca şi ministru şi ai încercat să mişti ceva în acest sistem.

Rep.: Aţi auzit de faptul că în lanţul Sensi Blu s-au găsit nişte medicamente expirate. Aţi primit această informaţie şi dacă aţi putut să luaţi vreo măsură în acest sens?

C.A.: N-am primti exact această informaţie. Vreau însă să vă spun că tot ceea ce este legat de sănătate publică nu este de joacă. Deci, nu suntem în alte domenii în care putem să spunem a greşit cineva şi nu se întâmplă nimic sau îl sancţionăm şi mergem mai departe, suntem cu toţii oameni. Nu, în sistemul sanitar nu ne jucăm cu viaţa, în sistemul sanitar noi cei care lucrăm trebuie să facem totul pentru a salva vieţi. Şi aici nu este de joacă cu medicamente expirate sau neexpirate.Va trebui să fim cu toţii responsabili.

Sigur, vor fi asemenea cazuri, nu cred că România va fi prima ţară în care nu se va întâmpla nimic. Şi în alte state occidentale probabil se întâmplă asemenea situaţii. Dar ori de câte ori vom afla de asemenea situaţii şi Ministerul Sănătăţii va fi competent, pot să vă spun că din punctul meu de vedere vom lua măsuri drastice, pentru că aici nu este de jucat cu viaţa oamenilor.

Rep.: Chiar dacă nu este vorba viaţa oamenilor, s-a creat o uşoară iritare în privinţa testelor care există în farmacii pentru verificarea virusului AH1N1. Ministerul Sănătăţii are deja un punct de vedere clar, testele nu sunt eficiente. De aceeaşi opinie este şi Institutul Cantacuzino. Dumneavoastră credeţi că, în perioada imediat următoare, se vor lua măsuri pentru ca să se ceară retragerea lor de pe piaţă?

C.A.: Aici trebuie să avem în vedere iarăşi cuvântul responsabilitate. Trebuie să fim cu toţii responsabili atunci când îi oferim cetăţeanului român un serviciu. Trebuie să ştim dacă acel serviciu este eficient, oferit contra unui cost pe deasupra sau dorim să facem doar o afacere. Noi vom analiza serios, pentru aici este vorba şi de un temei juridic al comercializării acestui produs şi după o analiză pe care o vom efectua la Ministerul Sănătăţii vom anunţa la ce rezultat am ajuns. Sigur ar fi de preferat să nu avem asemenea situaţii pentru că, aţi văzut şi dumneavoastră în ultimele zile a fost această avalanşă de cereri de vaccinare.

Eu, ca ministrul Sănătăţii, sigur, mă bucur. Sigur, m-aş fi bucurat poate mai mult dacă campania era mai eficientă, în sensul că oamenii ar fi venit mai devreme la vaccinare. Dar până la urmă, poate nu e prea târziu, din păcate suntem în situaţia în care avem şi zeci de persoane decedate şi cred că este foarte important ca această campanie să se desfăşoare. Tot aşa, legat de acest test, cred că ar fi necesar să avem o oarecare responsabilitate şi cumpătare în a oferi produse care ar putea fi doar pentru un anumit moment convenabile.

Rep.: De asemenea a apărut şi informaţia potrivit căreia acest vaccin, în contextul în care foarte multă lume s-a vaccinat, ar conţine o substanţă care ar putea să pună în pericol viaţa oamenilor. Acest lucru a fost categoric dezminţit de Institutul Cantacuzino, cât şi de profesorul Adrian Steriu Cercel şi de toţi specialiştii adevăraţi ai sistemului. Aţi putea face ceva ca să rezolvaţi această problemă?

C.A.: Eu cred că trebuie să pornim de la un principiu foarte simplu. Atunci când nu ne pricepen, nu avem datele, informaţiile şi capacitatea profesională, pentru un anumit domeniu, atunci eu cred că trebuie să ascultăm pe profesionişti, pe specialişti. Dacă specialiştii, medicii epidemiologi ne spun că acesta este singurul mijloc de prevenţie eficient împotriva gripei AH1N1, atunci trebuie să ne vaccinăm.

Eu, a doua zi când am fost învestit în funcţia de ministru al Sănătăţii, m-am dus şi am luat acest vaccin. Nu numai pentru că un ministru al Sănătăţii trebuie să fie un bun exemplu pentru tot ce înseamnă politică sanitară, dar şi pentru că eu cred că dacă specialiştii ne spun un lucru trebuie să ascultăm de ei.

Am mai spus-o, statul român a făcut un efort financiar deosebit atunci când a oferit acest vaccin cetăţenilor gratuit. Eu dau doar exemplul Ungariei, care la fel este unul dintre cele unsprezece care produc vaccin împreună cu România şi alte nouă state, dar nu oferă acest vaccin gratuit tuturor cetăţenilor şi suma nu este oarecare, este la nivel 45 de lei şi totuşi proporţia populaţiei care s-a vaccinat este încă mai mare decât la noi. Adică noi am făcut un efort financiar deosebit pentru a oferi acest vaccin şi oarecum trebuie să fim şi mândri, pentru că din aproape două sute ţări ale lumii suntem printre cele unsprezece care pot produce acest vaccin.

Rep.: În legătură cu bugetul, pentru că nu putem să ocolim acest subiect. Tot timpul s-a spus că banii vor ajunge până în iulie şi fostul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate, domnul profesor Irinel Popescu, a repetat de câteva ori că, într-adevăr, banii vor ajunge până în iulie. Ce credeţi că puteţi face totuşi pentru a obţine mai mulţi bani la Sănătate?

C.A.: Eu cred că trebuie să înţelegem cu toţii ceea ce ţările scandinave au înţeles de mult. Sigur, înainte de a vă spune această chestiune nu cred că o vom înţelege foarte repede sau o vom înţelege de pe o zi pe alta, vor trebui nişte ani. Dar va trebui să înţelegem faptul că sănătatea este o valoare. Însemnând că atunci când omul este sănătos el poate să dea maxim, atât pentru familie cât şi pentru mediul social pentru prieteni cât şi pentru societate. Forţele sale umane, resursa sa de muncă este la capacitate maximă când este sănătos, nu se gândeşte la alte probleme, la tratament.

Dacă vom începe să înţelegem acest lucru, că de la sănătatea oamenilor, a cetăţenilor României pleacă tot, dezvoltarea economică a acestei ţări, capacitatea umană intelectuală de a munci zilnic, de a avea linişte în mediul social în care fiecare dintre noi trăieşte, atunci cred că vom înţelege faptul că trebuie să alocăm mai mulţi bani pentru sănătate.

Anul 2010 este anul crizei economice, în continuare, cel puţin în prima parte în mod sigur şi eu mi-am asumat acest buget, deşi poate cel mai uşor era să spun că nu este un proiect de buget făcut de mine. Dar eu cred că un politician responsabil trebuie să-şi asume ceea ce are în prezent şi să se lupte în continuu, zilnic, pentru a primi fonduri suplimentare, dar pe de altă parte de a eficientiza folosirea banilor publici, obligatoriu, prin aceste mici exemple pe care vi le-am dat cu ambulanţa cu patru milioane de lei.

Dacă veţi calcula odată despre câţi bani este vorba şi ce putem să susţinem din ceea ce plătim acolo, sigur că putem să facem ceva, măcar ceva un pas mic şi asemenea exemple sunt sigur că sunt foarte multe în sistem şi va trebui să le indentificăm. Cea mai bună metodă este de a merge la sursă şi de a vedea de acolo acest lucru.

Rep.: În legătură cu secretarii de stat. Au fost numiţi, aveţi vreo propunere, v-aţi gândit să faceţi vreo propunere pentru secretarii de stat - şi ca număr, şi ca nume - şi dacă aţi vrea să fie din UDMR?

C.A.: Deocamdată avem în structura organizatorică a ministerului trei secretari de stat şi un subsecretar de stat. Eu cred că numărul acesta este necesar, pentru că este un domeniu cu foarte multe probleme şi cu diverse specializări şi domenii care necesită a fi coordonate.

Unul dintre posturi este vacant în prezent, unul de secretar de stat, celelalte trei sunt ocupate.

Din punctul meu de vedere, cei trei care sunt în prezent pe funcţie, pe domeniu de specialitate, fiecare este un bun specialist. Sigur vor decide partidele din coaliţie ce doresc... Fiecare este susţinut într-un fel de un partid, în ceea ce priveşte UDMR am avut un principiu, în sensul că acolo unde avem un ministru nu mai solicităm funcţia de secretar de stat, astfel noi nu vom avea la Ministerul Sănătăţii un secretar de stat propus de UDMR.

Rep.: Dar postul rămas liber, v-aţi gândit să-l oferiţi cuiva, vreunui partid PSD, PNL sau chiar PD-L, în continuare?

C.A.: Nu, aici este o oarecare împărţire în coaliţia guvernamentală, cum se întâmplă în toate guvernele, şi noi nesolicitând această funcţie sigur rămâne pentru ceilalţi posibilitatea de a ocupa acest post

Rep.: Adică numai pentru PD-L?

C.A.: În principiu da.

Rep.: Dumneavoastră îi veţi susţine pe cei trei care sunt acum?

C.A.: Dacă voi fi întrebat, voi spune acelaşi lucru. Din punctul meu de vedere, din ceea ce am văzut, pe domeniul lor de specialitate sunt buni şi, dacă partidele consideră, eu nu am nici o problemă de a lucra cu ei în continuare.

Rep.: Cum este viaţa de ministru?

C.A.: Viaţa de ministru nu este uşoară. Viaţa de ministru începe la ora 8.00, la birou sau, de exemplu, la Parlament sau la alte şedinţe şi se termină... nu se termină mai devreme de ora 22.00 în nici un caz. Aseară după ora 00.00.

La sfârşit de săptămână, două-trei zile în teritoriu şi eu îmi propun ca la fiecare sfârşit de săptămână să am o activitate în domeniul medical, să vizitez, să umblu prin judeţe, pentru că aşa primeşti informaţiile de la sursă. Este o funcţie. În schimb, este o onoare, sigur, pentru oricine de a fi ministru şi, deşi eu am fost foarte greu convins asupra acestei candidaturi, dar am acceptat-o, pentru că am avut predecesori buni şi mă refer la domeniul meu de specialitate.

Lumea ştie că nu vin dintr-un domeniu medical. Dar au fost exemple de miniştri, care, nevenind din domeniu medical au făcut lucru bune şi eu chiar l-am sunat pe unul dintre ei, tot de la UDMR, domnul Hajdu Gabor, în timpul mandatului căruia cred că a început adevărata reformă în domeniul medical.

Dânsul, venind din afara sistemului, fiind jurist la fel ca şi mine a putut privi mai echidistant acest sistem şi a văzut mai clar unde ar trebuit intervenit şi unde nu. Eu l-am şi sunat după acceptarea candidaturii şi i-am spus: "dumneavoastră sunteţi vinovatul princial" pentru că eu am acceptat, sigur noi ne cunoaştem din alte locuri sau din UDMR. Dar chiar a fost un ministru recunoscut de societatea medicală din România ca fiind unul dintre cei mai buni miniştri, ceea ce arată că venind din afara sistemului poţi să faci lucruri bune.

Rep.: Ce sfat ?

C.A.: Mi-a dat exact acelaşi sfat după care dânsul s-a călăuzit. De a încerca să fiu echidistant, câteodată să gândeşti şi cu inima, pentru că este un sistem în care vorbim despre oameni şi atunci... Sigur această gândire cu inima câteodată este limitată de alte probleme, de resurse financiare în primul rând.

Că, deşi de multe ori a gândi cu inima nu reuşeşti să ajuţi, dar este şi un sistem, un domeniu în care eu cred că există şi bucurii pe lângă toate problemele, necazurile şi toate se sparg în capul unui ministru sau a unui demnitar.La Sănătate, pentru orice se întâmplă în ţară, tot Ministerul Sănătăţii şi ministrul e vinovat, deşi poate nu are competenţe pe acel domeniu.

Dar ţi le asumi şi pe acestea şi eu cred că sunt şi bucurii când vezi că ai putut să faci ceva, un lucru bun şi poţi să ajuţi oameni.

Rep.: Vi s-a schimbat mult modul de viaţă şi la ce aţi renunţat de când sunteţi ministru?

C.A.: Mi s-a schimbat destul de mult, deşi eu am mai lucrat la guvernare, am fost secretar de stat. Sigur este altceva, deasupra unui secretar de stat este totdeauna un ministru. Deasupra unui ministru sigur este un prim-ministru, e preşedintele ţării, dar pe domeniul respectiv eşti singurul responsabil şi în anumite chestii tu trebuie să decizi, tu ai ultimul cuvânt şi acel cuvânt poate fi unori bun sau rău.

Oricum, eu am un principiu: decât să fii ezitant şi să nu decizi, mai bine să decizi. Nu-mi plac oamenii care sunt ezitanţi, care nu pot lua o decizie. Sunt situaţii în care deciziile trebuie luate, bune - rele, ele se adeveresc în timp în istorie. Avem persoane sau oameni politici care, la timpul mandatului, nu aveau o imagine foarte bună şi au început să fie apreciaţi mai încolo, peste cinci-zece ani, când oamenii, societatea şi-au dat seama că fără acel om nu s-ar fi mişcat lucrurile. Aşa că, nu am o aşteptare de a fi iubit de toată lumea, un ministru al Sănătăţii nu poate fi iubit de toată lumea, este exclus acest lucru.

Oricâţi bani am avea în sistemul sanitar, ministrul Sănătăţii nu poate fi iubit de toată lumea.

Rep.: Cât timp liber mai aveţi şi ce faceţi în timpul liber?

C.A.: Nu mai am timp liber. S-a dus timpul liber. De Crăciun vreau să vă spun că noaptea, la 00.00, am ajuns acasă în Bihor şi de Revelion am avut, într-adevăr, două zile la munte. Dar de atunci, timpul liber este inexistent. De dimineaţa până seara activităţi şi la sfârşitul săptămânii la fel.

Dar, sigur este antrenant, eu sunt omul căruia i-au plăcut întotdeauna provocările. E o provocare pentru mine şi pentru că e un alt domeniu, mi-au plăcut întotdeauna... Sunt întrebat, destul de des: la această vârstă cum poate să ajungă cineva într-o asemenea funcţie? Nu vorbesc de ministru, dar sunt şi senator, înainte secretar de stat. Pentru că - atunci când am considerat că nu este nimic care ar ridica probleme de legalitate, dar sunt situaţii care te pot duce înainte ca şi experienţă profesională - atunci eu m-am băgat, poate că alţii s-au retras sau n-au avut curajul. Eu totdeauna am avut curaj. Pentru mine este o provocare şi de a fi ministrul Sănătăţii şi încerc să fac tot ce-mi stă în putinţă.

Rep.: Aţi schimbat ceva în Ministerul Sănătăţii de când aţi venit sau intenţionaţi să schimbaţi imediat ceva?

C.A.: Eu cred că va trebui să schimbăm câte ceva. Sigur, aici este o problemă, legată şi de numărul posturilor ocupate în Ministerul Sănătăţii. Pentru că avem prea puţini oameni şi personalul este, după o primă analiză, insuficient. Avem direcţii, chiar aş putea să spun, depopulate, faţă de atribuţiile şi competenţele pe care le deţin.

Este important, mai ales că problemele din domeniul medical foarte mult pleacă de la Ministerul Sănătăţii. Reglementările foarte multe sunt la nivel de ordin de ministru, ori, dacă ele nu sunt profesionist întocmite, pot crea probleme în funcţionarea întregului sistem sanitar şi va trebui să încercăm să găsim soluţii pentru a mai popula dintre aceste funcţii vacante, pentru ca să avem cu cine să lucrăm.

Oricum, ca număr de personal strict, în structura Ministerului Sănătăţii nu sunt nişte sute de oameni. Este unul dintre ministere, ca număr de personal, cel mai mic. În guvern, fiecare, probabil, dacă o să întrebaţi, fiecare ministru va fi nemulţumit de structură. Dar, Ministerul Sănătăţii este cu număr de personal foarte redus faţă de competenţele şi atribuţiile pe care le are.

Rep.: Ce veţi face în acest an de criză pentru a menţine personalul în sistem sau chiar pentru a aduce oameni în sistem? Mă refer şi la doctorii din spitale, la asistente, cât şi la aparatul administrativ din Ministerul Sănătăţii.

C.A.: Aici aş face o diferenţiere. Nu aşteptaţi de la mine un răspuns clar, ce vom putea face. Pentru că, după o săptămână, zece zile, această analiză nu poate fi făcută eficient. Din ceea ce am văzut eu până acum, în ceea ce priveşte personalul medical, medici, asistenţi, toţi care participă strict la înfăptuirea actului medical, personalul este insuficient, există un handicap. Avem specializări de anestezie, de radiologie unde e o penurie, pot chiar folosi acest cuvânt, penurie de medici. Ceea ce sigur, iarăşi, nu se va rezolva prin demersuri administrative ale unui ministru sau altul. Aici vorbim de un ciclu de învăţământ, vorbim despre crearea unor condiţii pentru ca medicii să fie tentaţi de-a face această specializare, pentru că s-ar putea să avem şi aici o problemă.

Dar şi aici important este dacă porneşti lucrurile. Şi, ca la o construcţie de spital sau infrastructură, nu e important dacă ajungi să tai panglica tu ca ministru, care ai pornit. Important este ca acea infrastructură sau construcţie să pornească. Va veni altcineva şi va tăia, iar tu vei putea fi mândru când treci pe lângă acea clădire că tu ai început construcţia acelei clădiri. Cam aşa este şi cu aceste specializări.

În ce priveşte partea administrativă a celor care lucrează în sistem, aici vom face o analiză, dar în privinţa personalului medical eu cred că nu se pune, în acest an, vorbi despre reducerile de personal, chiar ar fi nevoie să mai aducem personal de specialitate.

Rep.: Şi totuşi există o ordonanţă care ar trebui să ducă la reducerea de personal, sigur că nu medical, reducerea numărului de posturi.

C.A.: Da... asta e o chestiune. Eu v-am spus ce am văzut în domeniul medical până în prezent şi aceste lucruri, cum să vă spun, se văd la faţa locului, nu se văd prin date şi statistici. Iar lipsa specialiştilor în anumite domenii chiar este evidentă.

Dar, pe de altă parte, pentru că m-aţi întrebat şi de personal, va trebui să încercăm să facem nişte cursuri complementare. Pentru că, eu am spus foarte deschis la întâlnirile pe care le-am avut cu personalul medical, m-au şi întrebat, le-am şi răspuns. Eu cred că trebuie să fim corecţi unii faţă de alţii. Anul acest nu se pune problema creşterii de salarii în nici un domeniu din sistemul sanitar.

Sigur, în perspectivă. este mai mult decât necesar sunt absolut de acord, salariile nu sunt motivante în sistemul sanitar. Dar va trebui să gândim nişte măsuri complementare prin care acest personal, medicii mai ales, care aleg drumul străinătăţii vor putea fi păstraţi pentru sistem. Şi aici e un dublu impact, în primul rând statul investeşte în aceşti oameni, îi şcolarizează, sigur pe capacitatea lor, nu statul român învaţă acele materii în şase ani de zile, dar totuşi statul investeşte într-un fel. Investeşte în rezidenţiat, în specializări...După care îi pierde, datorită faptului că nu le acordă nişte condiţii facile pentru a se simţi bine în România şi profesional de a putea progresa.

Şi trebuie să ne gândim şi la acest lucru: că nu investim zeci de mii, sute de mii de euro pentru a face un medic specialist foarte bun şi pe urmă îl scăpăm, ca să folosesc cuvântul cel clar, şi îl lăsăm să plece în Germania sau Franţa sau Statele Unite.

Eu cred că ceea ce poate fi făcut şi propus sunt nişte măsuri complementare prin care putem să-i facem pe medici să rămână în România. Am văzut exemple bune, dacă vreţi. Exemplul unei autorităţi locale, care a reţinut nişte locuinţe de serviciu din blocurile ANL, cu destinaţia de a le da numai medicilor. Şi, sigur, după ce ai dat unui medic o locuinţă, poate tânăr, poate cu familie, poate cu copii, cu această posibilitate nu se va mai gândi să plece în străinătate sau numărul celor care vor pleca va fi mai scăzut.

Rep.: Ce v-aţi dori foarte foarte mult pentru dumneavoastră în acest mandat?

C.A.: Mi-aş dori foarte mult să putem să introducem cardul naţional de sănătate. Este un proiect, nu uşor. Este un proiect ambiţios. Dar va trebui, la sfârşitul acestui mandat, în 2012. Eu mi-aş propune mai repede. Dar, exact, pentru că nu este un proiect uşor, să putem să avem pentru fiecare cetăţean român, pentru fiecare asigurat un card naţional de sănătate. Nu mi se pare nici corect şi este oarecum şi umilitor ca persoana asigurată, cetăţean român, să fie nevoit să meargă la Casele judeţene să scoată adeverinţe pentru a dovedi că şi-a plătit asigurarea la casa judeţeană sau la sistem, la fondul unic de asigurări de sănătate.

Nu mi se pare normal ca persoana asigurată să nu poată controla, verifica în orice clipă dacă persoana, dacă unitatea, instituţia juridică, instituţia la care lucrează i-a plătit sau nu asigurarea şi să se trezească că n-are asigurarea plătită. Aceste probleme pot fi foarte uşor rezolvate prin introducerea acestui card. De asemenea, cardul poate conţine un istoric al bolilor şi tratamentlor aplicate persoanei respective, care pentru mediu sanitar, pentru medici ar fi de un ajutor, de un avantaj foarte deosebit".

(Interviu realiazat de Elvira Gheorghiţă, elvira@mediafax.ro)