INTERVIU cu Damian Drăghici: Discriminarea la noi, la romi, începe în casă. Egalitatea, un proiect al meu pentru PE - FOTO

Damian Drăghici povesteşte, într-un interviu pentru MEDIAFAX, despre decizia de a renunţa la cariera artistică, întrucât simţea că muzica nu îl mai reprezenta, nu se mai putea identifica cu aceasta. În ceea ce priveşte decizia sa de a intra în viaţa politică, candidatul la europarlamentare pe listele PSD-UNPR-PC afirmă că a reflectat înainte de a face pasul, precizând că, după ce a fost numit Ambasador al Egalităţii de Şanse, a început să reprezinte romii.

"Nici măcar nu era ceva ce îmi doream. Oamenii mă percepeau ca o voce a romilor, ca un activist", declară Damian Drăghici. El amenţionează că "aşa a început pasiunea", dându-şi seama că politicul era "zona unde puteai face ceva pentru romi".

Odată cu numirea sa în funcţia de consilier onorific al premierului, Damian Drăghici a fost în 162 de delegaţii, mergând exact "la firul ierbii", unde a "cunoscut nevoile romilor". "A fost un lucru foarte important pentru că, în momentul în care ajungi acolo, dai de o poveste. (...) Asta e singura modalitate prin care poţi să vezi, atunci când intri în contact cu oamenii, contact real, nu bazat pe studii sau pe ineternet sau pe Skype", precizează Damian Drăghici.

Astfel, a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare, fiind convins că "majoritatea deciziilor legislative se iau în Parlamentul European şi la nivelul Uniunii Europene". "Şi mi-am dat seama că factorul decizional este Bruxelles-ul", a spus senatorul PSD.

De asemenea, Damian Drăghici spune că nu a uitat de unde a plecat şi se declară încântat de recomandarea adoptată, în decembrie, de Consiliul Uniunii Europene, prin care problema romilor este considerată o problemă paneuropeană. "Trebuie să ne-o asumăm toate statele. Fiecare stat membru trebuie să-şi asume integrarea romilor. Pentru mine personal, după atâţia ani de zile, a fost chiar un vis care s-a împlinit", afirmă el.

Damian Drăghici vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre proiectul Ferentari, un vis al său, "să fie o cartă albă" pentru România privind incluziunea romilor. "Ocuparea forţei de muncă în acest proiect este foarte important. Aici mergem înainte şi vedem câţi zidari avem, câţi zugravi, câţi tâmplari. Aceşti oameni lucrează pentru locuinţele lor. Asta le va crea un sentimentul (...) de proprietate şi asta îi va motiva", argumentează el.

O altă problemă a comunităţii rome, în opinia sa, este discriminarea, "care începe la romi în case". "Mie prima oară mi s-a spus că sunt rom la mine acasă. Aveam cinci ani şi mi-au spus că «vezi că tu eşti ţigan, eşti prost, eşti urât, eşti tâmpit, nu o să faci nimic în viaţă». Se mama şi de tata, nu mi-a spus altcineva. Şi atunci eu deja am plecat din casă, la şcoală, la şase ani cu un ghiozdan plin de inferiorităţi", spune el.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Damian Drăghici:

Reporter: Sunteţi singurul român care a câştigat un premiu Grammy, o recunoaştere a valorii dumneavoastră pe plan artistic. Aţi cântat alături de nume mari ale industriei muzicale. Cu toate astea, aţi renunţat la cariera artistică şi, în 2012, după ce aţi fost consilierul premierului Victor Ponta, aţi candidat la parlamentare. Cum este viaţa unui artist printre politicienii cu experienţă?

Damian Drăghici: Am luat decizia să mă retrag din viaţa artistică cu un an înainte să intru în viaţa politică. Presupun că la un moment dat, după ani şi ani de muzică - am început să studiez muzica la 3 ani şi am început profesional să cânt, de la prima aş putea să spun câteva etape, aş lua ierarhic de la lăutar, la muzicant, muzician la artist, de la vârsta de 11 - 12 ani. Deci până la vârsta de 40 - 41 de ani când m-am retras au fost aproape 30 de ani. Cred că am ieşit la pensie (râde). Dar a existat un moment cheie în 2011. Bineînţeles că am reflectat asupra gândului acesta cu ani înainte, poate de aceea aveam şi starea aceasta de m-am tot schimbat de la nai, de la jazz la pop, de la pop la muzică de film, de la muzică de film la muzică ţigănească, adică tot aveam căutările astea până când mi-am dat seama că muzica - nu mai puteam să mă identific - nu mă mai reprezenta. Şi pasiunea a venit odată cu proiectul Damian & Brothers, am fost cooptat ca speaker, după ce am fost numit Ambasador al Egalităţii de Şanse, şi în 2007, 2008 şi 2009, al Voluntariatului, am început să reprezint romii, dar nici măcar nu era ceva ce îmi doream, ci pur şi simplu, s-a întâmplat. Oamenii mă percepeau ca o voce a romilor, ca un activist, nu făceam parte dintr-un ONG, şi într-un fel sau altul am început să îi reprezint. Oamenii veneau la mine cu probleme - "Nu poţi să ne ajuţi tu? Avem nevoie de un lider" - şi le spuneam că eu nu sunt lider, sunt un simplu muzician. Şi aşa cred că am dezvoltat pasiunea, dându-mi seama că era nevoie de cineva care să-i reprezinte, am simţit că singura modalitate prin care pot să schimb lucrurile - poţi şi ca societate civilă dacă faci parte dintr-un segment unde vrei să construieşti. Şi la societatea civilă există mai multe pârghii. (...) Mi-am dat seama că din societatea civilă, de multe ori, nu ai aceleaşi pârghii, unde poţi să iei decizia sau să fii co-decizia.

Rep.: Şi atunci politicul era zona unde...

D.D.: Era zona unde puteai să faci ceva pentru romi.

Rep.: Aşadar, la nici doi ani schimbaţi Parlamentul, de la cel naţional, la cel european. Ce a determinat această decizie?

D.D.: Cred că, în primul rând, fiind consilier al premierului, primul lucru pe care eu l-am făcut, eu trăind înainte în viaţa mea separată, trăiam într-o bulă, în zona europeană, poate alte ţări şi Bucureştiul, dar, în momentul în care am fost numit consilier am mers în 162 de delegaţii şi am mers la firul ierbii şi am cunoscut nevoile romilor. Am vrut eu să văd cu ochii mei, nu bazat pe studii. Sunt mii de studii, mii de sondaje. Acolo am văzut care sunt nevoile. Asta a fost un lucru foarte important, pentru că în momentul în care ajungi acolo, dai de o poveste. (...) Asta e singura modalitate prin care poţi să vezi, atunci când intri în contact cu oamenii, contact real, nu bazat pe studii sau pe internet sau pe Skype. Asta a fost motivul care m-a determinat să intru în Parlament ca senator, după care mi-am dat seama pe zi ce trece, în ultimul an şi jumătate, mai ales făcând parte şi din Alianţa PSD-UNPR-PC, totul se mişcă şi majoritatea deciziilor legislative se iau în Parlamentul European şi la nivelul Uniunii Europene. Mi-am dat seama că acolo, dacă vreau să fac ceva pentru romi, mai ales că eu eram consilierul premierului şi am fost numit şi punctul unic naţional de contact pentru România pentru romi, pentru Strategia Naţională pentru romi, eu reprezentam şi aveam întâlniri de două ori pe lună sau de trei ori pe lună la Bruxelles. Şi mi-am dat seama că factorul decizional este Bruxelles-ul. Şi pârghiile, instrumentele pe care poţi să le foloseşti în Bruxelles, pot avea un efect foarte important în ceea ce priveşte incluziunea socială.

Rep.: Aveţi deja un proiect pe care l-aţi aduce în atenţia imediată a Parlamentului European dacă veţi câştiga alegerile?

D.D.: Aceasta este pasiunea mea, problema romilor, şi mai ales incluziunea socială. Romii, un grup vulnerabil, fac parte din aceeaşi umbrelă mare, ce se numeşte incluziune socială, dar avem şi români care trăiesc sub pragul sărăciei, foarte mulţi, dar sunt cei patru piloni de bază: educaţie, acces la locuri de muncă, sănătate şi locuinţe. Din asta, avem un procentaj, iar o luăm cu sondajele, nu prea îmi plac sondajele, (...) dar e clar că romii sunt un procentaj larg în cadrul acestei palete de incluziune socială şi dacă tot mă ocup de incluziunea socială, mă ocup şi de romi sau invers, dacă tot mă ocup de romi, mă ocup şi de incluziune socială.

Damian Drăghici: Nu am uitat de unde am plecat şi nici că acum 25 de ani cerşeam în Grecia

D.D.: Acesta ar fi ţelul meu politic la Bruxelles şi proiectul meu pentru că mai ales făcând parte din aripa stângă, din alianţa PSD-UNPR-PC, e şi un proiect care merge mai mult pe partea stângă, care se ocupă de cei defavorizaţi, adică social-democrat, şi cred că mă defineşte şi dintr-un alt punct de vedere. Eu nu am uitat de unde am plecat. Ţin minte că acum 25 de ani cerşeam în Grecia, ţin minte cum am crescut când eram copil de nu aveam pantofi în picioare, adică lucrurile astea le ţin minte, nu numai că le ţin minte, încă îmi vizitez familia şi rudele, cei care au probleme de genul ăsta, cred că am învăţat asta în State (Statele Unite ale Americii, n.r.) atunci aveam mai mulţi colegi cunoscuţi, nu am să dau nume, artişti internaţionali foarte cunoscuţi şi singura modalitate pe care le-o recomandaseră unii psihologi ca să vină cu picioarele pe pământ era să meargă să ajute oamenii bolnavi în spital, să se ducă în India. La noi nu avem nevoie de aşa ceva pentru că putem avea contact vizual mult mai repede. Pe de altă parte, cred că ajută atunci când nu uiţi de unde ai plecat. E un lucru foarte important. Depinde de fiecare. Poţi să te izolezi şi să fii doar pentru tine şi poţi să te duci acolo unde sunt lucrurile adevărate şi să faci ceva pentru oameni. Şi cred, tocmai m-am întors vineri de la un summit, şi se vede. În decembrie, consiliul de miniştri, împreună cu Comisia au avut primul document juridic unde recomandă, pentru prima oară: este o problemă paneuropeană. Trebuie să ne-o asumăm toate statele. Fiecare stat membru trebuie să-şi asume integrarea romilor. Pentru mine personal, după atâţia ani de zile, a fost chiar un vis care s-a împlinit.

Rep.: O astfel de decizie la nivel european...

D.D.: Nu e o directivă, e o recomandare. Dar înseamnă că dacă primul pas s-a făcut ca recomandare, înseamnă că legislativ va ajunge la Comisie, din Comisie va merge în Parlament, va trece o perioadă şi într-un an sau doi şi se va vota o directivă, unde se va impune, şi, în sfârşit, nu o să mai fie mingea aceasta care se aruncă de la români la francezi, la germani, nu sunt ai noştri sunt ai voştri, ba sunt ai voştri, nu ai noştri. Romii sunt 12 milioane, avem şi noi 600.000, un milion, 1,5 milioane, iar mergem la sondaje, dar nu sunt toţi ai noştri şi nu ai noştri fac toate problemele astea. Avem şi romi de succes, avem oameni care fac lucruri, avem zeci de mii, sute de oameni integraţi care livrează, care sunt buni contribuabili, care plătesc taxe, care muncesc. Şi care nu ne fac de râs, dar cred că având instrumentul acesta acum şi felul în care au pus lucrurile pe masă - "ne asumăm noi, fiecare stat membru că romii sunt o problemă a tuturor şi trebuie să găsim o soluţie pentru ei" - pentru mine acesta este primul pas spre o integrare...

Rep.: O integrare mai rapidă?

D.D.: Mai rapidă. Nu ştiu. Şi dacă nu este integrarea acum, dar doar prin simplu fapt că şi-au asumat toţi europeni că asta e o problemă paneuropeană , asta e un pas uriaş.

O incluziune socială pentru toţi - pe paşaport nu scrie rom sau ţigan, scrie român şi, cel mai important, cetăţean european

Rep.: Vorbeaţi de acest summit. Preşedintele Traian Băsescu spunea că proporţia de copii romi înscrişi în învăţământul primar este de 64% faţă de 98,8% media naţională. Este aceasta cifra reală?

D.D.: Vorbim iar de sondaje. Asta se presupune că ar spune sondajele. Nu ştim exact dacă acesta este numărul pentru că nu ştim câţi copii romi sunt exact, aşa cum nu ştim exact câţi romi au fost la recensământ. Din cei 611.000, credeţi că sunt 611.000? Mai mult ca sigur nu. Deci astea sunt cifrele care se arată în studiu. De aceea am spus că eu văd mai mult ca un proiect de incluziune socială pentru toţi, nu doar pentru romi, pentru că nu aş vrea să creăm, şi asta nu din cauza directivelor europene ca să nu discriminăm, pentru că cel puţin eu ca rom pot să îi spun altuia rom, şi nu se simte discriminat, dar aş prefera să avem o abordare generală, unde toată lumea să aibă acces la educaţie, la locuinţe, la sănătate, nu doar romii sau românul mai sărac. Toţi suntem români. La noi pe paşaport nu scrie rom sau ţigan. Scrie român şi cetăţean european, mai important.

Rep.: Un alt punct important privind incluziunea romilor este crearea de locuri de muncă. Premierul spunea, anul trecut, că romii vor fi angajaţi în fabricile din România pentru a nu mai pleca din ţară. Există o statistică privind numărul romilor care lucrează în România cu documente?

D.D.: Nu există o statistică exactă pentru că dacă te-ai duce la cineva să îl întrebi dacă e rom şi lucrează, atunci înseamnă că discriminezi. Şi atunci trebuie să fie cei care s-au declarat în recensământ romi. (...) Noi de fapt în România suntem toţi români. Şi studiile care se fac se fac la nivel sectorial, la nivel local. (...) Şi dacă am avea baza, aş vedea-o mai mult ca o incluziune socială per total pentru că nu poţi să stai mereu să faci actul ăsta de discriminare. Sunt români mai săraci ca romii. Pentru mine este mai important ca noi toţi românii să avem acces şi să nu mai existe decalajele dintre noi şi Europa, să avem un salariu bun, să avem acces la educaţie, la sănătate, lucrurile decente. Să trăim o viaţă decentă. Şi nu numai pentru romi. Acesta este proiectul Ferentari.

Ferentari sau "FerenTARE" - un proiect care nu respectă canoanele împământenite ale conceptului "ştim noi ce este bine pentru voi".

Rep.: În ce stadiu este proiectul Ferentari, a fost retrimis de preşedintele Traian Băsescu...

D.D.: Proiectul este o iniţiativă a Guvernului Ponta şi a premierului şi a mea. Când am fost la Paris, acum un an, am avut ideea şi am spus că avem nevoie de un proiect într-o zonă, cum este Ferentariul, care se află la cinci minute de centru, toţi ştim ce este Ferentariul, un proiect unde de fiecare dată când aveam o delegaţie sau o vizită oficială, dacă vrei să arăţi un proiect trebuie să mergi la 500, 600 de kilometri, când noi aici, în Bucureşti, avem problema asta. Există multe voci importante de la Ambasada Americii, Ambasada Elveţiei, Ambasada Franţei care mi-au spus că de ce nu rezolvăm problema în Ferentari. Acum câţiva ani de zile am început acolo un proiect, cu un prieten, la Şcoala 136, ne-am gândit că ar fi cel mai bine să începem în Ferentari. Proiectul Ferentari este o fundaţie de utilitate publică, a fost de la Guvern, a fost transmisă la Parlament, a trecut de Senat, de Camera Deputaţilor, a mers la preşedinte (Traian Băsescu, n.r.), preşedintele şi-a exercitat dreptul de a retrimite la revizuire, a trecut iar la Senat, la Cameră şi acum va merge din nou la preşedinte, unde a doua oară, prin dreptul constituţional, trebuie promulgată. Bine că am trecut peste asta. A durat ceva. Practic vorbind, nu tehnic, proiectul are cei patru piloni de bază şi cel mai important este că este primul proiect roma pentru roma. Nu este făcut pe principiul "ştim noi ce este bine pentru voi". Voi ştiţi ce este bine pentru voi.

Rep.: A existat o discuţie cu comunitatea romă?

D.D.: Tocmai asta, ei să îţi spună care sunt nevoile lor. Că până acum s-a lucrat de la nivel central. Ar trebui să spună ei care sunt cerinţele lor, care sunt nevoile lor.

Rep.: Şi care ar fi cerinţele lor imediate?

D.D.: Principiul de bază este că prin acest proiect o să creăm un mecanism în cadrul fundaţiei unde romii vor deveni cetăţeni activi. Până acum, când au făcut alţii proiecte, "eşti ţigancă, hai îţi dau o casă". Ocuparea forţei de muncă în acest proiect este foarte importantă. Aici mergem înainte şi vedem câţi zidari avem, câţi zugravi, câţi tâmplari. Aceşti oameni lucrează pentru locuinţele lor. Asta le va crea un sentiment (...) de proprietate şi asta îi va motiva. Şi mai există un lucru foarte important din punct de vedere psihologic. Îi va motiva şi în faţa familiei, a copilului, el ca părinte. "Eu am lucrat pentru casa mea. Eu am pus cărămida aici". E lucrul ăsta care se spune: ai trăit degeaba dacă nu ai făcut o casă sau dacă nu ai pus un pom. În primul rând romii trebuie să treacă de cele cinci nevoi din piramida lui Maslow. (...) Are locul de muncă. Eu ca fost imigrant de atâtea ori de câte am fugit din România, şi de trei ori am fost imigrant în trei ţări, ştiu că existau ţări care îţi dădeau permis de şedere şi un loc unde să stai. Şi stăteai acasă şi aşteptai. Nu poţi să faci nimic cu permisul de şedere şi cu casa. Cel mai important lucru este permisul de muncă. (...) Mai importantă e munca decât locul de stat. Dacă ai loc de muncă, stai undeva, plăteşti 5 dolari, adică o ştiu eu pe pielea mea. (...) Dacă le-ai dat locuri de muncă, îşi fac locuinţe. Îşi fac locuinţele pentru toţi ceilalţi. În acelaşi timp, iei copii de 16, 18 ani care nu au terminat şi le faci şcoală cu certificat unde îi înveţi să fie zidari, tâmplari. Avem educaţie şi sănătate. Există femei, tot rome, de care va fi nevoie la educaţie, avem nevoie de femei care să aibă grijă de copii mai mici, avem nevoie de femei care să gătească la şcoală. (...). Şi pentru educaţie, tot locuri de muncă vor fi. La sănătate ai o mulţime de femei, ai doctorul principal, ai doctorul celălalat şi după care ai asistente.

Rep.: Şi infirmiere

D.D.: Exact. Şi aici tot locuri de muncă ai. Fiecare domeniu este interactiv.

Rep.: Totul va fi în interiorul comunităţii, fără...

D.D.: Şi cel mai important lucru este că în comunitate, mai ales că ştim cu toţii cum arată Ferentariul, 50% sunt romi, 50% neromi. Nu este un proiect segregat. Lucrul foarte bun care s-a întâmplat acolo este că nu există discrepanţă între ei. (...) Va fi foarte uşor pentru ei să iasă de sub cutuma asta.

Institutul European pentru Romi, o instituţie care ar putea funcţiona începând din primăvara anului 2015

Rep.: De curând, Androulla Vassiliou, comisar european pentru Educaţie, a fost în România, în luna martie, împreună cu George Soros. Exista şi proiectul privind Institutul European pentru Romi. În ce stadiu este acest proiect şi care ar fi atribuţiile acestui institut? Va funcţiona sub umbrela Comisiei Europene? Ar putea ajuta la finanţarea proiectului Ferentari ...

D.D.: Există un triunghi între Consiliul Europei, Comisia Europeană şi Parlamentul European, mai multe instituţii europene. Cel mai important lucru este că acum sunt la stadiul în care mai mulţi prim-miniştri, din mai multe state şi mai multe Guverne, fac acest protocol ca să susţină proiectul şi iniţiatorul ar fi Consiliul cu ajutorul Comisiei. În cele 28 de state membre vor avea fiecare câte un sediu. În România, spre exemplu, s-ar putea ocupa de ştiinţă, în Franţa de cultură, în fiecare ţară vor alege câte un centru. Cam asta ar fi pentru Roma Institut. Desigur, ar fi o idee foarte bună, să vedem cum se va desfăşura, şi în Ferentari să avem parte de proiect. Asta ar fi ideea şi să folosim elita intelectualităţii rome pentru că de-a lungul celor 20-25 de ani au ieşit la suprafaţă o mulţime de copii tineri talentaţi care pot ajuta, implicit, şi la Roma Institut, şi la educaţia celorlalţi copii. Vă spuneam că este Ferentari 1, acesta este visul meu, sper să mă ajute Dumnezeu cum m-a ajutat şi la altele în viaţă, cu muzica, odată ce facem 1 şi este implementat, vrem să îl extindem în toată ţara. Numele Ferentari a fost folosit generic. De aici putem merge oriunde. (...) Ar trebui să funcţioneze din primăvara anului 2015 (Institutul European pentru Romi, n.r.)

Rep.: Când credeţi că va fi promulgat şi cât va dura să îl puneţi în aplicare?

D.D.: Dacă lucrurile merg aşa cum trebuie şi toţi paşii sunt urmaţi şi există voinţă umană, voinţă politică, voinţă socială, orice fel de voinţă, la nivel politic există, cred că maxim 2017-2018 o să vedem rezultate incredibile acolo. În 3-4 ani cred că putem vedea rezultate incredibile. Adică să vedem total proiectul terminat, să ziceam că ar fi maxim 10, dar în 3-4 ani de zile am putea vedea deja rezultate concrete şi trebuie foarte bine implementat. Primul proiect, care va fi cartea albă a proiectelor, de aici putem dezvolta orice fel de proiect. (...) Aici ai trei laturi foarte importante: romii se vor simţi bine, românii vor vedea că au făcut ceva, europenii vor vedea că au făcut ceva şi invers. Într-un fel relaţionarea aceasta a proiectului va fi o carte de vizită.

"Ştiinţa comportamentului" şi îndemnul "mergi la şcoală", spus de 50 de ori pe zi, elemente importante în procesul de incluziune a romilor

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, în afară de efortul instituţiilor statului pentru incluziunea romilor, cu ce trebuie să contribuie şi comunitatea romă pentru a evolua acest proces? Spuneaţi că trebuie schimbată mentalitatea părinţilor, atitudinea părinţilor. Cum s-ar putea realiza acest lucru? Pentru copii ar fi mai uşor dacă ar merge la şcoală, pot adopta mai repede nişte repere, dar în cazul părinţilor...

D.D.: E foarte corect ce spui. Îmi pare bine că aţi pus întrebarea asta. Când vorbesc de fiecare, de educaţie, nu mă refer la cei opt ani, la 12 ani, la cei 16 ani. După cum ştiţi, sunt oameni care au doctorat, au masterat şi se comportă ca nişte... nu au nici cei şapte ani de acasă. Nu are de-a face cu...

Rep.: Cu şcoala ca instituţie?

D.D.: Nu, nu are treabă deloc. Bineînţeles, romii vor merge la şcoală, dar în primul rând are de-a face cu atitudinea şi comportamentul în societate. Aia e mai important, adică "the behaviour of science", "ştiinţa comportamentului", despre asta vorbesc eu. Acel om care are 40-45 de ani, nu mai poţi face din el doctor, dar poate să fie un dulgher bun care poate să se comporte foarte ok în societate şi poate să îi spună copilului lui în fiecare zi, de 50 de ori pe zi: "Mergi la şcoală!".

Rep.: Asta lipseşte? Acest îndemn al părinţilor, această susţinere a copiilor?

D.D.: Ăsta este unul din lucrurile care lipseşte, să-i susţină, să-i îndemne la şcoală şi cred că un lucru foarte important, militez pentru el şi militez în comunitate, este să trecem cumva noi, romii, peste un lucru foarte important pentru care deseori am fost judecat de alţii sau criticat. Să avem lucrul acela pe care l-a spus J.F.Kennedy. "Nu întreba ce face ţara pentru tine, vezi ce poţi face tu pentru ţară". Şi acelaşi lucru va fi şi aici. Sunt oameni care au nevoie, sunt oameni care sunt bolnavi, au nevoi, care au un handicap, care au nevoie să primească ajutorul social, dar pe de altă parte, pentru că ai făcut un copil, nu e nevoie să plătească statul pentru tine şi tu să stai să te uiţi la televizor. Pune osul la bătaie, pune umărul la muncă şi vei primi ajutor, dar e nevoie să faci şi tu ceva. Asta încerc să fac prin proiectul Ferentari. Să îi motivăm, să-i mobilizăm încât ei să se mobilizeze, să lucreze cu familia, ca familia să vadă, copiii să vadă, să se creeze cercul acesta unde fiecare se mobilizează şi motivează unul pe altul. Prin puterea exemplului putem să facem lucrul acesta.

Rep.: Vorbeaţi de copii. A avut Dorin Cioabă o "iniţiativă", să nu mai existe căsătorii la vârste fragede între membrii comunităţii. Cum vedeţi această iniţiativă şi ce ar mai trebui făcut?

D.D.: Eu, unul, nu pot avea o iniţiativă ca asta pentru că există o lege în România care spune că avem voie de la 18 ani. În baza acelei legi, noi, toţi românii, trebuie să urmăm legea aşa cum e. Nu am niciun comentariu. Nu e nimeni mai presus de lege.

Rep.: Dar este un exemplu iniţiativa, membrii comunităţii vor merge pe această "iniţiativă"?

D.D.: În comunitate ar trebui să îi educăm, să le spunem că vârsta la care poţi să te căsătoreşti este minumun 18 ani. Asta este legea în România şi noi urmăm legea în România. Nu există o lege specială pentru romi şi nici nu am vrea asta.

Nicolae Gheorghe şi Vasile Ionescu, oamenii cu viziune care au luptat pentru interesele romilor, versus politicile romilor tineri cu educaţie de Vest

Rep.: Pe de altă parte, cât de mult se implică formaţiunile politice rome în aplicarea politicilor de incluziune a romilor şi, totodată, cât luptă împotriva discriminării?

D.D.: Politicile publice în ultimii ani, cred că a fost o abordare şi au fost nişte oameni care au avut nişte iniţiative în anii '90 foarte bune şi au fost nişte lideri politici. Nişte voci ale societăţii civile, Nicolae Gheorghe, Vasile Ionescu, nişte oameni cu viziune, care au luptat pentru interesele romilor şi au pus bazele societăţii civile şi poate şi ale politicilor publice pentru romi. Din păcate, din anul 2000, poate 2004-2005 încoace, într-un fel lucrurile au fost lăsate mai uşor. Lumea nu prea s-a mai preocupat de lucrul acesta, Nicolae Gheorghe a şi decedat acum un an, Vasile Ionescu s-a retras şi atunci au rămas mai mult cei tineri din societatea civilă să se ocupe de problema romilor. Cei tineri care au avut majoritatea burse prin străinătate şi au avut o educaţie mai mult de Vest decât cea a celor de aici care ştiau cum merg lucrurile sau care veneau cu pasiunea, cu foamea de dinainte de Revoluţie. (...) Nu cred, şi ăsta este un alt proiect la care vreau să lucrez la Bruxelles dacă îmi ajută Dumnezeu să câştig alegerile, nu cred că problema discriminării se face cu biciul. Problema discriminării se educă şi trebuie încet, încet să îi educăm pe ceilalţi că suntem egali. După 20 de ani în care am trăit în SUA, pot şi eu să înţeleg sau să văd cum erau lucrurile acolo. Şi încă ceva. Pot să-mi dau seama cum societatea americană m-a făcut pe mine: în '89 am fugit din România, în '95-'96 eram în Grecia, unde nu aveam curaj să spun că sunt rom pentru că aveam un complex de inferioritate, şi în State, ei au scos din mine complexul de inferioritate şi m-au făcut să mă simt confortabil că sunt rom. Deci societatea te face să te simţi bine. Pe de altă parte, discriminarea, la noi, la romi, începe în casă. Mie prima oară mi s-a spus că sunt rom la mine acasă. Aveam cinci ani şi mi-au spus că "vezi că tu eşti ţigan, eşti prost, eşti urât, eşti tâmpit, nu o să faci nimic în viaţă", de mama şi de tata, nu mi-a spus altcineva. Şi atunci eu deja am plecat din casă, la şcoală, la şase ani, cu un ghiozdan plin de inferiorităţi. Trebuie ca noi romii să nu ne autodiscriminăm şi să nu ne creăm complexul de inferioritate şi trebuie, prin acţiunile noastre, prin care să dovedim că sumtem mândri de noi, şi trebuie să existe o educaţie prin care să-i facem pe ceilalţi cetăţeni să le dovedim că nu îi facem de râs, să existe o egalitate, cum a existat până în '90. Nu exista discriminare. Noi eram omogenizaţi.

Rep.: Când s-a propus această "ruptură"?

D.D.: În ultimii şapte-opt ani de zile, mai ales după integrare cu toate problemele acestea cu toţi care au plecat în Europa. S-au întâmplat nişte discrepanţe, au fost câteva probleme de migraţie, câteva probleme cu cerşetoria, cu prostituţia, şi la multe s-a dat vina pe romi. S-a creat o discrepanţă. (...) Cred cu tărie, (...) încet, încet, lucrurile se vor pune pe picoare după ce romii îşi vor redobândi locul în societate prin măsuri pozitive.

Rep.: Vă întrebam de formaţiunile politice rome cât ajută, pentru că Aurel Pascu, unul dintre reprezentanţii Partidei Romilor Pro Europa, propunea un minister al romilor, acesta urmând să fie condus de un reprezentant al comunităţii. Fiind consilier al premierului, cum vede Executivul această propunere?

D.D.: Cred că fiecare are dreptul să îşi dea cu părerea şi să spună ceea ce gândeşte, dar de multe ori este bine să şi gândim înainte să vorbim.

Rep.: Aţi fost înlocuit din poziţia de consilier al premierului Victor Ponta. Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat până în acest moment, prin această funcţie?

D.D.: Personal, i-am prezentat premierului un raport înainte să o numească pe Alina Ciuciu. Am avut oportunitatea să lucrez pe lângă premier, am avut oportunitatea să cunosc comunitatea mai bine datorită delegaţiilor, am avut oportunitatea să mă implic la nivel naţional şi, mai ales, european şi să văd care este atitudinea europenilor faţă de problema romilor, faţă de incluziunea socială în general şi mai important decât toate, câteva proiecte importante pentru mine au fost: Fundaţia Proiectul Ferentari, de la primul meu interviu am spus că vreau un program pilot, (...), ăia mici din Ferentari au pus şi au scris toţi, că au auzit că vom aveam proiectul acolo, au spus "Noi suntem din FerenTARE". Al doilea proiect este rectificarea şi revizuirea Strategiei Naţionale a Romilor, am lucrat la ea, am rectificat-o şi maxim într-o lună de zile până la alegeri va fi revizuită şi rectificată, ceea ce este un lucru enorm. Şi am realizat asta cu foarte multă muncă în ultimii doi ani de zile. Al treilea, punctul naţional de contact, toată munca pe care am depus-o la Bruxelles ca să punem să schimbăm lucruri importante, în primul rând schimbările de experienţă, cu ţări membre, care ştiu cum să facă lucrurile concret bine şi, mai ales, am avut posibilitatea să lucrăm cu Germania pe incluziune, ţară cu experienţă foarte multă cu imigranţi, pe educaţie cu Finlanda, pe fiecare domeniu am lucrat cu altă ţară şi am putut să câştigăm foarte multă experinţă pe care am implementat-o în Strategie. De asemenea, negocierea fondurilor norvegiene şi mai ales pentru proiectele pentru romi. Sunt lucruri care au fost , la nivel macro, în care m-am implicat şi sunt mândru, şi sunt lucruri la nivel micro la care am ajutat şi am fost în 1000 de locaţii când s-au întâmplat probleme mici. (...) De fiecare dată am fost prezent şi am încercat să fiu mediator, să rezolv. (..) Să le arătăm tuturor celorlalţi că de fapt chiar ne pasă de problema romilor. În primul rând, a fost un pas al premierului şi un asemn că îi pasă când m-a abordat pe mine să reprezint problema asta, şi la mine în partid, domnul Oprea, care m-a pus directorul Departamentului de minorităţi în cadrul UNPR. Dar este de abia începutul. (...) Nu cred că cineva ar putea spune că poate rezolva toată problema romilor, asta o spun cu toată sinceritatea, ar fi o aberaţie. Dar, un proiect ca acesta, la nivel local, să arate un lucru concret, ar face o diferenţă mare.