Video INTERVIU: Cuplul care şi-a dus căsătoria la CCR : Fiecare dintre noi trebuie să ne cerem drepturile - VIDEO

Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, un cuplu de acelaşi sex, au vorbit despre problemele pe care le-au întâmpinat atunci când au dorit ca mariajul lor să fie recunoscut în România, despre paşii pe care îi vor urma în cazul în care Curtea Constituţională va da o decizie nefavorabilă în ceea ce priveşte recunoaşterea căsătoriei lor, despre drepturile comunităţii LGBT şi modificările care ar trebui făcute de statul în român pentru ca persoanele cu altă orientare sexuală să nu se simtă discriminate.

Iustina Ionescu, avocatul care reprezintă cuplul Coman-Hamilton în instanţă din 2013, a declarat pentru MEDIAFAX că Directiva europeană în domeniul liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene pe teritoriul României nu a fost respectată, în timp ce mama lui Adrian, Camelia Coman, a susţinut că fiecare trebuie mai întâi să vadă dacă este moral şi abia apoi să îi judece pe alţii.

Prezentăm interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton, Iustina Ionescu şi Camelia Coman:

Reporter: De ce v-aţi căsătorit în Belgia?

Adrian Coman: Ne-am căsătorit în Belgia pentru că este singurul loc în care am trăit în care mă puteam căsători. În momentul acela, în 2010, în Statele Unite, în statul New York unde locuiam încă nu se adoptase o lege care să permită căsătoriile între persoane de acelaşi sex. De România nu se punea problema. Prin urmare, eram rezident pentru prima oară într-un stat în care căsătoria era posibilă. Nu am vrut parteneriate sau alte forme diferite de căsătorie şi prin urmare acela a fost motivul pentru care s-a întâmplat atunci, în 2010.

Reporter: Ce greutăţi aţi întâmpinat pentru că nu vă este recunoscută căsătoria în România?

Adrian Coman: Principala greutate este că Clai nu poate obţine o reşedinţă, pentru că nu e recunoscut ca un membru al familiei mele, în ciuda Directivei pentru liberă circulaţie a Uniunii Europene care prevede acest drept înclusiv pentru cei necăsătoriţi şi în ciuda alineatului 4 din Codul Civil, articolul 277, care introduce o excepţie tocmai legată de libertatea de circulaţie. Nu am locuit în România, prin urmare nu am alte exemple de dat de greutăţi întâmpinate şi trebuie să înţelegem un lucru: oamenii nu merg în locuri unde nu sunt doriţi şi fiecare încearcă să îşi rezolve problemele, justiţia fiind ultima cale la care apelăm toţi.

Reporter: Apărătorul dumneavoastră a adus în faţa Curţii Constituţionale argumente din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sunteţi pregătiţi să vă apăraţi drepturile şi în faţa forurilor europene?

Adrian Coman: La Curtea Constituţională s-a dus doar o întrebare. Haideţi să ne amintim că procesul nostru a plecat din faptul că autorităţile române au refuzat să considere o reşedinţă în România pentru Clai, noi invocând acest drept prevăzut în Directiva Europeană privind dreptul la liberă circulaţie. De la început ştiam că nu totul va fi decis de Curtea Consituţională. Eu, mai ales după ce am plecat din această ţară, am devenit mult mai optimist şi am mult mai multă încredere în justiţie în general, deci aşteptăm decizia din septembrie cu multă speranţă şi în funcţie de acea decizie vom decide paşii ulteriori, dar sigur vom epuiza toate căile posibile, aşa cum face majoritatea oamenilor, pentru că fiecare dintre noi trebuie să ne cerem drepturile, mai ales în justiţie şi să epuizăm mecanismele existente.

Reporter: Cum sunteţi priviţi în România şi care este diferenţa de percepţie faţă de străinătate?
Adrian Coman: Noi nu locuim aici, prin urmare percepţia noastră vine doar din călătorii, care sunt întotdeauna scurte, în care am cunoscut tot timpul oameni noi, însă nu am avut reacţii negative. Din contră, toată lumea este foarte drăguţă cu noi. E adevărat că nu toată lumea ştie, mai ales pe stradă, că suntem parteneri de viaţă.

Robert Clabourn Hamilton: Pot să vorbesc doar din experienţa pe care am avut-o şi după modul în care am fost tratat de către cetăţenii români. Nu pot spune că ştiu cum gândesc în această privinţă pentru că niciodată nu şi-au exprimat punctul de vedere faţă de mine personal. Tot ce pot să spun este că românii m-au tratat doar cu prietenie şi ospitalitate şi sper că ei pot de asemenea să vadă relaţia noastră ca fiind una de bunătate, prietenie şi căldură. Sper că putem da un exemplu şi că putem deschide orice gândire negativă pentru a putea vedea ceea ce încă nu văd când vine vorba despre cupluri ca noi.

Reporter: Ce modificări credeţi că ar trebui să facă statul? E vorba despre modificări legislative sau de percepţie?

Adrian Coman: Cred că e vorba de ambele. Şi de schimbări în societate şi de schimbări legislative, iar ele sunt direct legate unele de celelalte. Avem exemple de ţări cum ar fi Africa de Sud, în care orientarea sexuală e un criteriu de nediscriminare în Constituţie, unde persoanele de acelaşi sex se pot căsători, însă sociatatea nu este la acel nivel, deci legea este înaintea societăţii. Este o societate violentă, în care mai ales femeile lesbiene negre au de înfruntat moartea de multe ori. Există şi exemple contrare, în care societatea este mai avansată decât legisltaţia. De exemplu, în Statele Unite exista o majoritate favorabilă căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, iar acest lucru s-a întâmplat mult mai târziu şi printr-o decizie a Curţii Supreme, deci nu printr-o decizie a legislativului, a Congresului Statelor Unite. România trebuie să îşi găsească propria cale. Un exemplu clar este abrogarea alineatului 2 din articolul 277, din cauza căruia căsătoria noastră nu este recunoscută în România şi prin urmare anumite drepturi cum ar fi reşedinţa pentru Clai nu sunt posibile prin reunificare familială. Ceea ce văd în această ţară diferit de Statele Unite şi alte ţări este că lipseşte o viziune şi o acţiune politică în acest domeniu. Nu avem politicieni, poate doar domnul Remus Cernea este singurul care să vină cu o viziune clară, care să explice societăţii ce înseamnă o comunitate LGBT, să discute dacă există pericole sociale, care drepturi sunt încălcate, în ce fel noi nu suntem până la urmă nişte oameni diferiţi de restul şi nu vrem o altfel de viaţă, nu vrem o altfel de familie. La nivelul chestiunilor simple din viaţă de fapt vrem aceleaşi lucruri ca restul lumii.

Reporter: Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Consituţiei, în sensul în care aceasta respectă limitele revizuirii, însă judecătorii nu s-au pronunţat pe fondul problemei. În aceste condiţii, ce aşteptări aveţi legat de solicitarea dumneavoastră la CCR?

Iustina Ionescu, avocatul cuplului: În primul rând, noi sperăm într-o decizie favorabilă, o decizie în care CCR să constate faptul că felul în care este formulat articolul 277 din Codul Civil şi anume în alineatul 2 o excludere de la recunoaşterea efectelor juridice a unei căsătorii încheiate în străinătate în cazul cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex şi apoi în alineatul 4 o formulare extrem de vagă, neclară şi imprecisă, referitor la libera circulaţie a cetăţenilor UE pe teritoriul României, Curtea să constate că textul încalcă Constituţia României în ceea ce priveşte dreptul la viaţă privată şi de familie şi principiul egalităţii şi nediscriminării între cetăţenii României. Ne bazăm aceste aşteptări de la CCR pe jurisprudenţa extrem de clară care a fost deja dată de CEDO în ceea ce priveşte recunoaşterea faptului că în cuplurile de acelaşi sex există o viaţă de familie şi că acestea au dreptul la viaţă de familie, drepturi care sunt recunoscute şi prin Constituţia României, în articolul 26. România apără dreptuile la viaţă privată şi de familie a tuturor cetăţenilor în mod egal. Prin urmare nu se poate face o discriminare în cazul persoanelor homosexuale. În cazul Coman-Hamilton este vorba despre o căsătorie deja încheiată legal în afara ţării. E o realitate pe care acest cuplu o trăieşte în diverse state şi e recunoscută de mai multe state, de Belgia care a oficiat căsătoria, de Statele Unite unde locuiesc în prezent, dar nu acasă la Adrian. În momentul în care trec graniţa, Codul Civil spune că nu le recunoaşte efectele juridice ale căsătoriei încheiate în străinătate. CCR ar trebui să vină şi să constate faptul că Legea română încalcă Constituţia dacă tratează lucrurile în acest fel.

Reporter: În cazul revizuirii Constituţiei, va fi nevoie de un referendum. Cum percepeţi societatea românească? Va da un vot pentru modificarea sintagmei?

Iustina Ionescu, avocatul cuplului:  Iniţiativa de organizare a unui referendum pentru modificarea Consituţiei a trecut de CCR. Acum, această iniţiativă, textul şi semnăturile de la cetăţeni merg în Parlamentul României, care este chemat să voteze dacă se va organiza sau nu un referendum. Pe lângă CCR ca garant al respectării Constituţiei în România vine şi Parlamentul care trebuie să joace şi el rolul de garant al respectării Legii şi Constituţiei. Facem un apel către Parlamentul României să se asigure că legislaţia şi Constituţia este respectată şi să ia o decizie responsabilă inclusiv din punct de vedere financiar în ceea ce priveşte organizarea unui referendum. Există pe masa Parlamentului de mai bine de trei ani de zile un proiect de modificare a Constituţiei în mai multe aspecte. Noi considerăm că este mult mai eficient şi mult mai corect din toate punctele de vedere ca toate aceste propuneri de modificare a Constituţiei să fie tratate la pachet, împreună şi în acest fel să se pună problema modificării Constituţiei prin referendum.

Reporter: În cazul în care CCR va da o decizie nefavorabilă, veţi merge la CEDO?

Iustina Ionescu, avocatul cuplului: Decizie nefavorabilă pentru noi nu e posibil să obţinem în acest demers constituţional pentru că dacă, spre exemplu, CCR spune că nu e o problemă de constituţionalitate, ceea ce se întâmplă în cazul nostru este că revenim la judecătorie, la instanţele de judecată, pentru că noi avem un caz în curs şi cazul se referă la legislaţia existenţă şi anume la Legea antidiscriminare în România şi la faptul că nu s-a respectat Directiva europeană în domeniul liberei circulaţii a cetăţenilor UE pe teritoriul României. Dacă CCR nu poate să se refere la aceste prevederi legale, instanţa de judecată va fi obligată să le aibă în vedere şi noi considerăm că vom avea o soluţie favorabilă de la instanţa de judecată tocmai pe aceste prevederi legale pe dreptul european.

Reporter: Când şi cum aţi aflat despre orientarea fiului dumneavoastră?

Camelia Coman, mama lui Adrian Coman : Am înţeles de la el mai târziu că a aflat în jurul vârstei de 16 ani dar nu a mărturisit, pentru că la acea vreme nu existau nici informaţii şi nu era el lămurit cu sine. Nu se simţea confortabil, nu ştia cum voi reacţiona eu. Abia după ce a avut o bursă în Spania de şase luni şi s-a întors şi acolo a cunoscut lumea liberă, a cunoscut oameni ca el, a putut să mărturisească, să înţeleagă ce simte, ce simt alţii şi când s-a întors, chiar în noaptea în care a venit, a zis că vrea să îmi spună ceva. Eu din tinereţe observasem şi credeam că e un copil introvertit, dar nu ştiam motivaţia, deşi altfel era un copil vesel, zglobiu, nu trist, care să stea într-un loc. Când a venit cu această problemă, că vrea să îmi mărturisească cevă, am făcut imediat legătura şi l-am întrebat dacă vrea să îmi spună că e homosexual. Între timp mai citisem diverse lucruri, foarte slabe, nici acum nu ştiu şi cred că nu prea e publicat ştiinţific fenomenul sau ce o fi el. E o situaţie specială a copilului meu, dar eu sunt mama lui. Când ai un copil, indiferent cum este el, poate avea un handicap fizic, mental şi tot îl iubeşti şi tot te străduieşti să îl ocroteşti când este mic. Când este adult, trebuie să îl înţelegi. I-am zis că ştiu că vrea să îmi spună că e homosexual şi ne-au dat lacrimile, ne-am îmbrăţişat şi asta a fost toată mărturisirea. Îl iubesc la fel, ba poate mai mult pentru că a fost conştiincios de mic, a devenit un adult responsabil, este decent, elegant, nu dezamăgeşte, este corect în legătură cu ceilalţi, întotdeauna feedbackul de la cei cu care a venit în contact a fost excelent. Sunt foarte fericită că sunt mama lui.

Reporter: Ce părere aveţi despre decizia CCR?

Camelia Coman, mama lui Adrian Coman : Mă aşteptam vizavi de pledoaria doamnei avocat care a fost cu drept comparat, cu speţe, mi se părea că a fost foarte detaliată şi nu lasă loc să te gândeşti, să interpretezi. Curtea are raţiunea sa şi orice decizie ar da, trebuie să o respectăm.

Reporter: Cât de importantă e Biserica în educarea societăţii?

Camelia Coman, mama lui Adrian Coman : Dacă ar avea rolul ei ancestral, cred că ar avea un rol foarte important, dar dacă amestecă realul, ca să nu zic mai mult, cu preceptele bisericeşti, nu cred că e normal să se întâmple asta şi ar fi bine să folosească Scripturile care îndeamnă spre a te privi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti moral, dacă respecţi preceptele bisericeşti şi după aceea să judeci pe altul.

Reporter: Considerati ca homosexualitatea este un pacat?

Camelia Coman, mama lui Adrian Coman : Nu este un păcat, nu este o boală, fiindcă nu poate fi tratată, iar dacă era bolnav nu putea fi un copil strălucit. El a dat masteratul în America şi a muncit doi ani pentru asta, nu l-a luat ca să nu precizez ca cine. L-a luat cu A+, că aşa e acolo, nu e cu note. Nu e o boală, nu e un păcat. Zicea cinevă că sunt curajoasă. Nu e adevărat, nu îmi trebuie curaj pentru asta, îmi trebuie doar iubire pentru copilul meu.