- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video INTERVIU - Dumitru Costin: N-ai organizaţie puternică, guvernele şi puterea te distrug
Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că dacă structura sindicală nu este puternică, guvernele şi puterea o distrug, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, în care au profitat de slăbiciunile sindicatelor.
Dumitru Costin a mai spus că organizaţiile sindicale trebuie să strângă rândurile, iar pentru asta BNS a trimis câte o invitaţie de a fuziona celorlalte patru confederaţii, dar până acum numai "Cartel Alfa" şi CNSLR Frăţia au răspuns.
El a precizat că a propus această fuziune pentru că, în ultima perioadă de timp, din cauza acestei "fărâmiţări" a sindicaliştilor, cei de la putere au putut "să joace foarte bine între unii sau alţii", au găsit vulnerabilităţile, le-au speculat şi i-au pus unii împotriva altora.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Liderul BNS a mai spus că organizaţia sindicală "nu este un moft, nu este o ticăloşie, nu este o golănie".
Proiectul propus de BNS celorlalte confederaţii sindicale s-ar putea finaliza până în toamna acestui an, a precizat Costin.
În ce priveşte noul Cod al Muncii, Dumitru Costin a spus că prevederile acestuia produc un dezechilibru major în relaţia dintre angajat şi angajator. El a precizat că noul Cod al Muncii dă o libertate totală angajatorului în a stabili indicatorii de performanţă pentru un lucrător sau altul.
Prezentăm integral interviul acordat de preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, agenţiei de presă MEDIAFAX:
Reporter: Apariţia noului Cod al Muncii a grăbit cumva ideea aceasta de fuzionare a confederaţiilor sindicale?
Dumitru Costin: Ideea de fuziune a confederaţiilor sindicale nu este neapărat grăbită de modificările din noul Cod al Muncii şi din Codul de Dialog Social, aşa cum am insistat să clarific. Nu neapărat. Noi cei din Blocul Naţional suntem cei care, la consiliul nostru naţional extraordinar din urmă cu aproximativ o lună, am hotărât să adresăm o scrisoare tuturor celorlalte confederaţii sindicale şi să facem un apel către ei în ideea de a ne aşeza la masă şi a găsi o formulă normală şi firească de negociere şi de consolidare.
De ce am făcut acest lucru? Nu împinşi de la spate de modificările de legislaţie, ci din cauza unor constatări, anume că în ultima perioadă de timp, din cauza acestei fărâmiţări, acestei atomizări, puterea, indiferent cum s-a numit ea, a putut să joace foarte bine între unii sau alţii. Au găsit vulnerabilităţi, le-au speculat, ne-au pus unii împotriva altora. Erau utilizaţi anumiţi lideri ai unor federaţii profesionale, se acredita ideea spargerii mişcării sindicale şi creării unei structuri sindicale a bugetarilor din România. Ideea pe care mergem noi este aceea: e cazul să strângem rândurile, e cazul să ne organizăm într-un format nou, modern, eficient, care să ofere servicii foarte bune membrilor de sindicat să justifice faimoasa întrebare «De ce sunt membru al unei organizaţii şi ce beneficii îmi aduce apartanenţa la o asemenea oganizaţie?». Pentru că aceste întrebări de regulă nu-şi prea primesc răspunsul. Cel puţin ultimii 20 de ani au arătat acest lucru.
Când te întrebi pentru ce plăteşti cotizaţia sindicală, răspunsul care vine este pentru că îţi negociez contractul colectiv de muncă şi eventual îţi mai ofer nişte ajutoare sociale, mai organizez mici competiţii sportive, chestii de genul acesta sau, mai rău, o chestie care a proliferat în ultima perioadă de timp: s-au creat organizaţii sindicale conduse de indivizi ori puşi de administraţii de sindicate galbene, ori de indivizi frustraţi care şi-au pierdut poziţiile în ierarhiile sindicale şi au creat aceste organizaţii sindicale noi, cu gândul - de la bun început au gândit acest lucru - să creeze organizaţia sindicală ca s-o mănânce pe cealaltă din curtea companiei sau instituţiei respective, să distrugă.
Şi cum puteam să facem acest lucru? Foarte simplu. Luăm o cotizaţie mai mică decât iau ceilalţi şi toată această cotizaţie o întoarcem înapoi, de două ori pe an de Paşti şi de Crăciun, v-o dăm înapoi. Evident că oamenii, în sărăcia asta, se gândesc: bine ne-au luat banii, ăia sunt tot banii mei şi mi-i dă înapoi. Ar fi trebuit să se întrebe normal şi firesc: «Bine, dacă eu ţi-am plătit o cotizaţie ca tu să mă reprezinţi, să negociezi un contract bun pentru mine, să mă asişti de la spate, să mă ajuţi din punct de vedere juridic, fiscal, să mă ajuţi să mă reorientez profesional, dacă am o problemă şi mâine, poimâine rămân pe drumuri şomer, de ce îmi dai banii ăştia înapoi, tu cum o să funcţionezi? Te plăteşte cumva patronul? Tu cum o să funcţionezi, tu cum o să îmi asiguri mie toate serviciile de care eu am nevoie ca membru de sindicat în organizaţia ta? De unde resurse? Sau de fapt tu eşti doar o coajă aşa creată care nu faci nimic altceva decât să produci distorsiuni şi să ameţeşti oamenii şi să-i păcăleşti?»Şi din păcate au prins aceste false organizaţii sindicale, care nu au făcut nimic altceva decât să atomizeze de la o zi la alta mişcarea sindicală.
Rep.: Aţi vorbit şi cu oamenii înainte?
D.C.: Oamenii să ştiţi că simt nevoia strângerii rândurilor. Aşa cum am spus, creăm nişte punţi de comunicare rapide, moderne, cu fiecare individ membru de sindicat în organizaţia noastră. Chiar dacă nu putem să ajungem fizic noi acolo, ei vor avea în permanenţă acces la informaţii şi vor putea să aibă reacţii, opinii, păreri, o să fie ascultaţi, respectaţi şi sprijiniţi. Cred că ăsta e lucrul cel mai important pe care îl avem noi de făcut în perioada imediat următoare ca mişcare sindicală. Evident, nu pot să generalizez acest lucru la întreaga mişcarea sindicală, vorbesc strict de familia noastră.
Am făcut acest apel în ultimul nostru consiliu naţional, către toate celelalte confederaţii, până acum ne-au răspuns două confederaţii, doar cei din CNSRL Frăţia şi din Cartel Alfa. Avem o echipă de negociere mandatată de consiliul naţional, am început deja consultările cu cele două organizaţii.
Rep.: Cam când s-ar putea finaliza?
D.C.: Este greu de estimat când se poate finaliza acest proces, pentru că vorbim de organizaţii diferite, cu culturi instituţionale diferite, cu priorităţi diferite. Noi, spre exemplu, Blocul Naţional Sindical, ne-am stabilit ca în perioada imediat următoare, deci până în noiembrie, să punem la punct această nouă formă de organizare. Alţi colegi nici nu au început să gândească ceea ce noi facem acum, şi unul din subiectele pe care le are de discutat echipa de negociere a BNS este şi aceea de a discuta cu colegii dacă şi ei agreează această idee de restructurare şi reformare a mişcării sindicale din temelii. Pentru că dacă ei nu vor vrea, nu putem să-i obligăm. Dar nici nu putem, asta e teza pe care noi o susţinem, să mergem în continuare în acelaşi format şi în aceeaşi formă de organizare care se dovedeşte păguboasă pentru membrii de sindicat în primul rând, pentru lucrători şi, nu în ultimul rând, pentru organizaţie în sine, că dacă oamenilor le este greu şi nu au speranţe, nu au soluţii, nu au sprijin, nu au ajutor, atunci nici organizaţia în sine nu poate să fie puternică.
N-ai organizaţie puternică, guvernele şi puterea te distrug, aşa cum cel puţin în opinia mea au făcut-o în ultimii doi ani de zile. Au profitat de toate aceste slăbiciuni ale noastre şi au distrus bucăţică cu bucăţică. Însă, din păcate, nu sunt conştienţi de un lucru: orice societate normală are nevoie de astfel de interlocuitori. Nu suntem un moft. Organizaţia sindicală nu e un moft, nu e o ticăloşie, nu e o golănie. Organizaţia sindicală până la urmă se naşte din exprimarea unuia din drepturile fundamentale ale omului, dreptul la liberă asociere. Până la urmă, aşa ajung oamenii să se asocieze şi să constituie organizaţii sindicale. Şi se asociază tocmai pentru a se putea apăra mai bine, pentru a-şi putea promova mai bine interesele, treptat. Dacă în ăştia 20 de ani am lucrat într-un format de organizaţii care în opinia mea nu au dus acolo unde trebuia - şi o să vă explic şi de ce nu au dus acolo unde trebuia -, până la urmă marea responsabilitate, marea vină este a noastră, a liderilor, care n-am reuşit în tot acest amar de vreme să începem să evaluăm corect schimbările din societate, schimbările din piaţa muncii şi să venim la rândul nostru cu alternative pentru a ne moderniza şi a ne schimba modul în care funcţionăm, existăm şi reprezentăm oamenii. Aşa cum am spus, pot să discuţi despre conducerea unei noi entităţi în momentul în care ai stabilit foarte clar cum este organizată şi cum funcţionează aceasta. În momentul acela ai clar şi elementele care duc spre o echipă de conducere. Cel puţin BNS nu merge pe teza unei conduceri monocefale, cu un singur individ care să conducă. Noi suntem singura confederaţie sindicală din România care are chiar în statutul său foarte clar stabilite responsabilităţile preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului general, vicepreşedinţilor, membrilor board-ului, fiecare are răspunderi clare, fiecare candidează pentru un mandat.
Nu fuziunea ne duce la o reacţie mai bună din partea oamenilor, ci o informare corectă a lor în mobilizare eficientă a lor. Fuziunea nu face decât un singur lucru: va crea o masă mai mare de indivizi reprezentaţi, iar dacă această masă va rămâne în acelaşi format de organizare prost care dăinuie de 20 de ani, membrii de sindicat de acolo vor fi la fel de neinformaţi, la fel de puţin mobilizaţi, la fel de puţin asistaţi, deci nu am rezolvat nimic. Informarea şi mobilizarea oamenilor sunt esenţiale. Dacă le dai informaţii în timp real, informaţii corecte, le explici oamenilor despre ce este vorba, le explici riscurile pe care le au, atunci cu siguranţă vei avea în stradă alături de tine, ca lider de sindicat, ca activist mult mai mulţi oameni.
Rep.: Când se va finaliza această fuziune?
D.C.: Este posibil să se finalizeze până în toamna acestui an şi atunci Congresul BNS să se transforme într-un congres de fuziune a mişcării sindicale între două sau mai multe confederaţii sindicale, cu toate că până în prezent doar două, Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia, au răspuns invitaţiei. La fel de bine s-ar putea să nu se finalizeze procesul până în toamna acestui an, să fim cu negocierile avansate şi în toamna acestui an la Congresul BNS să se facă doar o extensie de mandat pentru cei care conduc sau să aleagă o echipă interimară care să ducă procesul de fuziune la sfârşit şi fuziunea aceasta să aibă loc în primăvara sau vara anului viitor.
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
Citește mai departe: