Video Interviu exclusiv Prof. Gheorghe Iana: Ce se întâmplă cu pacienţii care suferă un accident vascular cerebral, dar nu ajung la timp la spital. „Se pierd milioane de neuroni”

Prof. Dr. Gheorghe Iana, Medic primar de Radiologie şi Imagistică Medicală şi preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie intervenţională din România îţi explică  situaţia în care se află pacienţii care suferă un AVC în contextul Covid. Prof. Iana te anunţă că a scăzut numărul celor care au ajuns la camera de gardă tocmai de teama infectării cu SARS COV -2. Specialistul spune că, pe măsură ce se intervine mai târziu în cazul acestor pacienţi, rata de recuperare medical  scade. Redăm aici interviul acordat în exclusivitate pentru Mediafax:

1. De ce consideraţi că oamenii s-au speriat şi nu se mai îndreaptă spre spitale aşa cum se întâmpla înainte de epidemie?

G.I: Sunt două aspecte. Primul ţine de instinctul de conservare al individului, teama de a se contamina este foarte mare, şi atunci preferă să-şi amâne un eventual consult. Dar de aici şi până la a trece în extrema cealaltă, chiar dacă mă simt rău, nu merg la camera de gardă, este o mare distanţă. Cel de-al doilea aspect ţine de faptul că numărul mare de prezentări nu era justificat, adică nu toţi aveau nevoie de consult, era un abuz de serviciu în camera de gardă, adică, cei care nu-şi puteau rezolva problemele  în timpul zilei într-un ambulatoriu de specialitate mergeau la camera de gardă, şi decalajul acesta foarte mare este generat de aceste două aspecte, dar nu putem să explicăm o scădere de la 70 la 7 pacienţi pe zi, nu poate fi justificată. Oamenii au stat în casă din două motive: circulaţia era foarte dificilă, declaraţia pe propria răspundere, toate complicaţiile, şi cel de-al doilea că le e teamă de spital.

2. În acest context cum este situaţia în cazul pacienţilor cu AVC?

G.I: În momentul e faţă spitalele care tratează AVC şi-au făcut circuite. Pacienţii nu au de ce să se teamă. Este mai grav să rămâi cu un avc acasă, care să se agraveze, şi apoi să te duci dincolo de fereastra terapeutică, atunci când nu mai ai nimic de făcut, decât să-ţi fie teamă că ai putea să te infectezi cu Covid. Spitalele sunt destul de bine organizate în momentul de faţă, a fost momentul acela de trecere din martie până în aprilie când încă nu erau gândite circuite, aum spitalele de urgenţă, spitalele care ttrebuie să trateze sunt destul de bine organizate, au un triaj bine organizat, un filtru, pacienţii sunt ţinuţi înttr-o carantină, dar beneficiază de tratament de specialitate în intervalul ăsta, nu aşteaptă nimeni să-i iasă rezultatul la test, şi după aceea să înceapă tratamentul.

3. Ce se întâmplă concret dacă nu se intervine imediat în cazul unui AVC?

În accidentul vascular ischemic, dacă nu se aplică măsuri terapeutice în primele 4-6 ore, posibilitatea de a recupera distrucţia de masă neuronală este zero după aceea. Într-un minut se pierd milioane de neuroni. Accidentul vascular cerebral de tip ischemic este secundar unei insuficienţe circulatorii, prin blocaj arterial, sângele oxigenat nu mai ajunge la creier. Orice ţesut care nu este hrănit cu sânge şi oxigen începe să moară, intră în hipoxie şi progresiv încep să se distrugă celulele respective. Totdeauna există un interval de timp de la momentul ocluziei până la momentul apariţiei simptomatologiei, în acest interval de timp deja nucleul central al zonei de ischemie este afectat, dar există o zonă în jurul acestui nucleu, numită zonă de penumbră. Această zonă este recuperabilă. Închipuiţi-vă o piatră aruncată în lac. La început e un punct, şi după aceea creşte. Cu cât intervii mai repede, cu atât unde de propagare este mai mică, şi această zonă de penumbră reprezintă zona salvabilă din creier. Intervalul acesta de timp  trebuie să fie cât mai scurt.

Trebuie să înţelegem următorul lucru: accidentul vascular ischemic nu este grav prin mmortalitate, ci este grav deoarece constituie principala cauză de dizabilitate în  România.

4.Care este situaţia în România? Cam câţi pacienţi din cei care ar fi putut avea un avc au întârziat venirea către spitale?

G.I: Este greu de cuantificat, noi putem privi comparativ cu lunile anterioare. Nu există în momentul de faţă o centralizare care să fie şi pertinentă şi pe care să o considerăm ca fiind de referinţă. Este evident, nu putem să spunem că odată cu apariţia covidului morbiditatea prin accident vascular a scăzut, ar fi imposibil, morbiditatea rămâne pe o linie constantă, ba mai mult, din previziunile şi estimările făcute de Comisia Europeană de Stroke se estimează o creştere a cazurilor, suntem pe o curbă ascendentă. Mai degrabă este o scădere a raportării prin neprezentare.

5.Cum stau lucrurile în rândul tinerilor? Dvs. Aţi făcut un studiu recent, ce aţi descoperit?

G.I: Din păcate, vârsta la care se poate face un accident vascular cerebral a început să scadă, şi sunt afectaţi şi tineri, 30, 4 de ani, în momentul în care cu cât  dizabilitatea apare la o vârstă mai fragedă, cu atât costul social pe de o parte, şi calitatea vieţii individului sunt foarte afectate.

6.  Aţi făcut vreodată o cuantificarea a costurilor legate de îngrijirea unui pacient cu avc? Până unde poate ajunge acest cost?

G.I: Să vă dau un exemplu. În momentul de faţă ştiu că era vorba de aproape 70 - 80 de milioane de euro, numai costurile anuale cu pacienţii cu dizabilităţi, pe când tratamentul unui pacient se poate rezolva cu până în 15.000 de euro.

7.  Haideţi să presupunem că un pacient este acasă, începe să aibă o serie de simptome, el rămâne totuşi acasă, dar simptomele pot fi ale unui AVC. Care ar fi acestea, la ce să fim atenţi?

G.I: Sunt trei lucruri care pot atarge atenţie celor din jur: primul, asimetria discretă facială, se poate schimba asimetria facială, doi: exprimarea cu dificultate, pacientul nu sesizează, dar se exprimă mai greu, trei: nu mai poate să aibă mişcări de precizie cu o anumită parte, îi scade forţa, îi scade capacitatea de apreciere a distanţei, să prindă un obiect, să facă un pas, acestea sunt semne precoce pe care cei din jur trebuie să le perceapă, din momentul acela începe lupta contra cronometru.

8. Câţi dintre pacienţii care fac un AVC ajung să fie îngrijiţi la pat?

G.I: Mulţi pentru că sunt 3 factori. Primul şi cred că cel mai important factor a fost spaima oamenilor de a nu se expune. Cel de-al doilea este absenţa unor campanii de comunicare, de informare corectă, de prezentare a situaţiilor medicale concrete, de recomandări pentru pacienţi, în această perioadă cred că asta a lipsit cel mai mult, nişte campanii corecte, pentru că pacienţii cronici, pacienţii cu risc sunt aceeiaşi, fie că avem pandemie, fie că nu avem pandemi, trebuie să ne adresăm şi lor, să ştie ce au de făcut. Trebuie făcută o analiză la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi trebuie văcut care au fost ratele de mmortalitate cu alte afecţiuni în această perioadă, privim mortalitatea prin Covid, 1000 şi ceva de pacienţi, să vedem care au fost ratele de mortalitate comparativă pentru pacienţii cu alte afecţiuni sau pentru pacienţii care nu au ajuns la medic.