INTERVIU | Ioana Uricaru, nominalizată la Independent Spirit Awards în SUA, despre stilul românesc şi ce a inspirat-o să dea titlul filmului „Lemonade”

Ioana Uricaru este primul regizor român nominalizat la Independent Spirit Awards, la categoria "Someone to Watch", pentru filmul "Lemonade".

Independent Spirit Awards, decernate anual de asociaţia Film Independent din Los Angeles, reprezintă un eveniment major pentru lungmetrajele realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood şi sunt văzute ca un indicator viabil privind posibilii câştigători de premii Oscar. Anul viitor, premiile Independent Spirit vor fi decernate pe 23 februarie.

"Independent Spirit Awards sunt cele mai importante premii americane dedicate filmului independent şi e extraordinar de important pentru «Lemonade» să fie remarcat într-un peisaj foarte aglomerat, printre sute de producţii care au premiera în fiecare an. Una dintre temele filmului este puterea şi responsabilitatea SUA în lume, prin povestea unei românce, şi îmi doream foarte mult ca această poveste să fie văzută în ţara despre care vorbeşte. Ştiam însă că «Lemonade» nu e eligibil decât pentru o singură categorie a Independent Spirit Awards, aşa că nu aveam prea mari speranţe - dar iată că a reuşit cumva să impresioneze. Sper să fie doar începutul unei prezenţe mai solide pe ecranele americane", a declarat Ioana Uricaru pentru MEDIAFAX.

Filmul este inspirat de un articol de presă şi spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să se confrunte cu nepotrivirea dintre visul american şi realitatea de pe teren.

Prezentăm mai jos interviul acordat MEDIAFAX de regizoarea Ioana Uricaru:

Ioana Uricaru: A durat nouă ani de când m-am gândit prima dată să fac un film pornind de la acest subiect. Deci nu sunt chiar nouă ani de când m-am apucat să lucrez propriu-zis la el. La început era o poveste puţin mai diferită. Era vorba despre o femeie din România, cu un copil, care se mărită cu un american şi se mută acolo şi ea începea să descopere nişte lucruri despre bărbatul ei şi avea nişte surprize. După aceea s-a schimbat un pic. A fost o schimbare mare în poveste atunci când am mers la Sundance Lab, în 2012. Atunci am rescris povestea pentru aplicaţie şi a început să aibă o formă mult mai apropiată de ce e acum. Elementele principale ale poveştii atunci s-au aşezat. Apoi a fost cât pe ce să-l fac şi, după aceea, nu l-am mai făcut, combinaţia financiară pe care o aveam nu s-a mai materializat. Un an de zile am fost traumatizată. Eram convinsă că nu-l voi mai face. Nu vedeam nicio soluţie. Cristian Mungiu a citit scenariul şi i-a plăcut. S-a implicat şi a mai durat doi sau trei ani până când toţi coproducătorii au aplicat la fondurile din ţările lor.

Reporter: Când s-a schimbat titlul din "Luna de miere" în "Lemonade"?

Ioana Uricaru: "Luna de miere" era varianta românească a titlului. Era titlul pe care l-am ales atunci când am depus proiectul pentru concursul CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.), am zis să aibă un titlu în română. Până la urmă am decis că "Lemonade" sună bine şi în română. La început se numea "After the Wedding". Chiar la Sundance a venit la mine un domn despre care aveam să aflu că e şeful de la Sonny Pictures Classics şi zice că e foarte interesant, dar trebuie să aleg alt titlu, pentru că a mai existat un film cu acelaşi titlu al unei femei care tocmai primise un Oscar pentru film străin. Dacă el a zis că n-ar putea să-l vândă, am ales "Lemonade", pornind de la vorba americană "Atunci când viaţa îţi dă lămâi, faci limonadă", ceva ce mi s-a spus mie la începutul aventurii mele în America. Mi s-a părut că zicala asta are o faţetă optimistă, dar, în acelaşi timp, mi s-a părut şi cinică, puţin dură, în sensul în care părea că, atunci când nu poţi să întorci o situaţie nefavorabilă în favoarea ta, pare că e vina ta şi meriţi să suferi. Mi se părea că expresia asta conţine ambele faţete ale spiritului american, şi cel optimist şi cel mai crud şi neiertător.

Reporter: Ce articol de presă a inspirat filmul?

Ioana Uricaru: Era vorba despre o femeie care se căsătorise şi a emigrat în America şi a păţit ceea ce i se întâmplă şi Marei cu agentul de la emigrări. Episodul care m-a făcut să schimb scenariul şi să mă concentrez mai mult asupra felului în care Mara încearcă să obţină un "green card" decât asupra relaţiei ei cu soţul.

Reporter: Au fost reacţii de la public legate de întâmplările din film?

Ioana Uricaru: Oriunde am fost pentru proiecţii ale filmului am întrebat în sală dacă sunt imigranţi şi, la fiecare proiecţie, două sau trei persoane mi-au spus că au recunoscut câte ceva din experienţa lor. Unii chiar au vorbit despre întâmplări sau fragmente de conversaţie. Genul de interacţiuni legate de anumite subiecte le recunosc. Dar, cel mai des, a fost recunoscută starea de provizorat de la început, atunci când ai ajuns într-o ţară străină şi nu ştii ce o să găseşti, dar nu poţi nici să renunţi. Sentimentul acesta de precar.

Reporter: Ce a fost cel mai greu în redarea impresiei de realitate, de naturaleţe, atât de puternice în film?

Ioana Uricaru: Au fost câteva lucruri importante pe care le-am urmărit. Nu am filmat în Statele Unite, am filmat în Canada, la Montreal, care arată cel mai puţin ca America. Am vrut să găsim locaţii de filmare care să arate autentic şi a trebuit să căutăm mult până am găsit acele bucăţi de autostradă şi acea parcare, motelul... De aceea parcul de rulote în care locuieşte soţul e un pic cam frumos pentru că e canadian (râde). E cam organizat. A fost cel mai aproape de ce mă gândisem eu. Alt lucru a fost că nu am vrut să arătăm America pe care ne-am obişnuit să o vedem în filme, am vrut să fie mai aproape de realitate. Când te muţi în altă ţară nu te muţi în Paris în arondismentul 7, te muţi într-o suburbie, într-un cartier mărginaş. Probabil şi lucrezi într-un loc care nu e monument istoric. Trece destul de mult până când ajungi să te plimbi prin centrul oraşului ca să spui că eşti la Paris, la New York sau la Londra. Am vrut să arate autentic, dar în cheia acelui oraş de provincie industrial care nu are nimic din personalitatea glamour a Americii. Pe lângă autenticitate, am încercat să intervenim cât mai puţin cu montaj şi muzică. Am încercat să rămânem cât mai aproape de sentimentul unor întâmplări care au loc în timp real. Stilul românesc!

Reporter: Cum e să predai film în timp ce lucrezi la propria ta peliculă?

Ioana Uricaru: Atunci când faci film independent cu buget mic, fără să ştii când ai să faci următorul film, trebuie să şi munceşti între timp. Pe mine, faptul că lucrez la universitate şi predau scenaristică şi producţie de film mă ajută să rămân conectată şi, vorbind cu studenţii, sunt preocupată în continuare de aceleaşi lucruri: cum să scrii, cum să fie dramatic, cum să filmezi, cum să vorbeşti cu actorii.

Reporter: În ce fel e diferit sistemul educaţiei pentru film din America de cel de aici?

Ioana Uricaru: În America, e un sistem care are două componente. "Undergraduate", ceea ce se întâmpla şi la noi în facultate în primii patru ani, în care te specializezi în ceva, dar nu faci doar asta. Acum nu mai ştiu cum e în România, dar, la biologie, am făcut numai biologie şi chimie. Aici ai un număr de cursuri cărora le poţi adăuga alte elemente. La primul nivel, în America, nu prea devii profesionalizat. Dacă vrei să continui, mergi la "graduate school" sau la master şi mai sunt două sau trei şcoli de tip conservator care nu sunt universităţi, ci sunt dedicate numai studiului filmului.

Reporter: Cum te-a ajutat faptul că ai studiat biologie la facultate în România?

Ioana Uricaru: Păi m-a ajutat foarte mult, pentru că, în primul an în care am mers să studiez film, am putut să predau biologie. Era singurul mod în care puteam să îmi plătesc studiile, care erau foarte scumpe. Ca asistent la universitate, aveam o scutire de taxe. Era singura formulă, pentru că, în America, dacă eşti student, nu ai voie să lucrezi, să faci afaceri, nu ai voie nimic. Singura variantă e să fii asistent la universitatea la care studiezi. Am avut noroc şi că ei aveau nevoie de asistenţi pentru biologie.

Ioana Uricaru a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi deţine un doctorat în studii critice la Universitatea din Sudul Californiei, Los Angeles (SUA). Din 2015, locuieşte în Statele Unite ale Americii, unde are o carieră didactică universitară. Înaintea debutului în regia de lungmetraj, cu "Lemonade", a coregizat filmul colectiv "Amintiri din Epoca de Aur" şi a realizat scurtmetraje.

Filmul "Lemonade" este o coproducţie internaţională România (Mobra Films)/ Canada (Peripheria)/ Germania (42film)/ Suedia (Filmgate Films, Film i Väst) şi a avut premiera la Festivalul Internaţional de la Berlin 2018. A primit numeroase premii în festivaluri de prestigiu şi a atras mulţi distribuitori din toată lumea, fiind achiziţionat în Franţa, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Germania, Grecia, ţările din fosta Iugoslavie şi Israel.