Reprezentanţii ISU Braşov au transmis că trei echipaje SMURD şi o ambulanţă SAJ intervin în Braşov, pe Calea Feldioarei, unde patru pietoni au fost loviţi de un autoturism.
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Braşov au precizat că, din primele informaţii, un şofer a surprins şi accidentat patru pietoni. Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina pe trotuar unde a lovit pietonii.
Cele patru persoane rănite sunt conştiente, susţin reprezentanţii ISU.
Reprezentanţii Poliţiei Braşov au anunţat că un şofer a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina pe trotuar, unde a accidentat patru pietoni.
„Un conducător auto, în vârstă de 76 ani, care conducea un autovehicul pe Calea Feldioarei din mun. Braşov, jud. Braşov, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuarul de pe partea dreaptă a sensului său de mers unde a surprins şi accidentat 4 pietoni”, a transmis IPJ Braşov.
Cele patru persoane rănite sunt conştiente şi au fost duse la spital unde vor primi îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit poliţiştilor braşoveni, şoferul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.