INTERVIU: Lupaşcu: Alternanţa la guvernare nu trebuie însoţită de nihilism în privinţa justiţiei

Rep.: Vorbeaţi puţin mai devreme de fermitate. În Consiliul Superior al Magistraturii din 2004, au fost şi acolo totuşi discuţii pro şi contra, cum sunt şi aici. Puteţi să faceţi o comparaţie, au fost membrii mai fermi în mandatul 2003-2004 - în decembrie 2004 au fost alegerile pentru actualul mandat în care vă aflaţi - sau acum în actuala componenţă vi s-a părut că membrii CSM sunt mai fermi ?

D.L.: Este destul de dificil de făcut o comparaţie, pentru că au fost vremuri diferite. Consiliul vechi nu avea atribuţiile pe care le are Consiliul în actuala componenţă. Sigur că şi reprezentarea sistemului prin lege era diferită. De pildă nu existau reprezentanţi de la judecătorii şi parchetele de pe lângă judecătorii. Eu cred că, indiferent de instanţa sau parchetul pe care-l reprezinţi, problemele magistraţilor sunt aceleaşi şi trebuie să acţionezi cu aceeaşi determinare pentru rezolvarea lor.

Rep.: Sunt tot mai multe discuţii intense în ultima perioadă - probabil şi pentru că se apropie data alegerilor - privind legalitatea candidaturii dumneavoastră şi a altor actuali colegi, pentru viitorul CSM. Aveţi ceva să vă reproşaţi, este o ambiţie pur şi simplu ?

D.L.: Din punctul meu de vedere, care, sigur, este subiectiv, lucrurile sunt clare şi opinia mea, până în acest moment, a fost confirmată şi de către cei care au avut ocazia să se pronunţe asupra acestei situaţii. Constituţia, în articolul 133, alineatul 4, spune următoarele: "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de şase ani". Aşadar, legea fundamentală nu interzice o nouă candidatură. Acolo unde Legiuitorul constituant a vrut să limiteze numărul mandatelor, a spus-o expres şi a spus-o, de exemplu, în cazul preşedintelui României, a spus-o în cazul membrilor Curţii Constituţionale sau a consilierilor Curţii de Conturi. Pe de altă parte, faţă de principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat există oare o justificare ca o persoană să poată face parte succesiv din două sau mai multe guverne şi o altă persoană să nu poată candida pentru a doua oară pentru "guvernul justiţiei", dacă ne raportăm la acest principiu ?! Prin urmare se poate vorbi aici de o eventuală neconstituţionalitate a modificării din 2005 asupra căreia, sigur, se poate pronunţa doar Curtea Constituţională în cadrul statornicit de lege. Deosebit de această problemă subliniez faptul că, la momentul când am început prezentul mandat, adică 12 ianuarie 2005, era în vigoare Legea 317/2004 nemodificată, care nu prevedea interdicţia de a candida din nou, ci pur şi simplu reproducea textul din Constituţie. Modificarea adusă dispoziţiei în iulie 2005 prin Legea 247/2005 (pachetul legislativ privind proprietatea şi justiţia-n.r.) - care, să ne amintim, a trecut fără avizul Consiliului, prin asumarea răspunderii, deci fără dezbateri în Parlament - pune problema conflictului de legi în timp. Fără a intra în prea multe detalii tehnice, arăt doar că sub imperiul legii vechi s-a constituit o anumită situaţie juridică. Adică, s-a născut pentru mine dreptul de a candida la un nou mandat. Această situaţie juridică va fi guvernată, pe toată durata mandatului, de această lege, adică legea veche. Legea ulterioară nu poate atinge existenţa dreptului născut sub imperiul legii anterioare, pentru că s-ar aplica retroactiv, ceea ce contravine Constituţiei şi articolului 1 din Codul civil. Sigur că suprimarea dreptului de a candida este posibilă, dar doar pentru viitor, înţelegând prin aceasta începutul noului mandat. Cu alte cuvinte, în acest caz aplicarea imediată a legii noi păleşte în faţa principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Nu este doar interpretarea mea, aceasta o găsim şi noi în unele decizii ale Curţii Constituţionale şi aş menţiona aici, de exemplu, Decizia numărul 3 din 1993 sau Decizia numărul 5 din 1993, dar sunt şi alte asemenea situaţii. Consiliul a încercat să lămurească aceste probleme înainte de declanşarea procesului electoral. S-a întocmit o notă de către Direcţia noastră de specialitate, s-a încercat o discuţie în plenul Consiliului, numai că a fost o reacţie din partea unei asociaţii profesionale a magistraţilor, în sensul că suntem preocupaţi de chestiuni de viitor şi nu de problemele curente ale Consiliului. Şi atunci a fost un comunicat al preşedintelui Consiliului şi a fost abandonată această lucrare. Tocmai reprezentanţi ai respectivei asociaţii contestă astăzi şi impută faptul că nu am avut din timp o atitudine de lămurire a acestei situaţii.

Rep.: Nu pot să trec peste faptul că preşedintele Traian Băsescu a anunţat promulgarea Legii "micii reforme" şi aş vrea să vă întreb dacă această lege va aduce un plus sistemului judiciar sau aveţi semnale sau ştiţi, simţiţi că vor fi şi anumite probleme în sensul, eu ştiu, de agravare, încărcare, competenţe, de bulversare de fapt ?

D.L.: În forma iniţială, Ministerul Justiţiei a promovat acest proiect fără a ţine cont de observaţiile magistraţilor. A fost motivul pentru care au existat reacţii atât ale asociaţiilor profesionale, cât şi ale Consiliul Superior al Magistraturii şi am convenit să ne aşezăm împreună, să discutăm fiecare text, şi am organizat mai multe întâlniri la sediul Consiliului cu participarea tuturor celor interesaţi ajungând, credem noi, la o formă cât de cât acceptabilă a acestui act normativ. De altfel, ideea de a împrumuta anticipat unele dispoziţii din noile Coduri de procedură n-am putea zice că este de paternitate exclusivă a Ministerului Justiţiei, inclusiv noi şi alţii am susţinut aceeaşi idee şi sunt o serie de dispoziţii care, aplicate corespunzător, ar trebui să fie benefice pentru sistemul judiciar şi mă gândesc aici de pildă la faptul că suntem în plină criză economică şi că, de pildă, s-ar gestiona mai bine fondurile justiţiei în măsura în care s-au modificat chestiuni legate de procedura de citare şi partea pentru care certitudinea că a luat termenul în cunoştinţă nu mai este citat la următoarele termene. Această nouă reglementare aduce şi unele modificări de competenţă şi este firească degrevarea, în primul rând, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care toată lumea este de acord să devină o Curte de Casaţie, dar deocamdată puţini sunt paşii făcuţi în acest sens. Sunt şi alte dispoziţii benefice în reglementarea respectivă de natură să accelereze durata de soluţionare a litigiilor, numai că succesul acestei legi este determinat de modul în care sunt asigurate condiţiile pentru a judeca după dispoziţiile acestei legi. S-a discutat mult de faptul că această lege prevede posibilitatea judecătorului de a fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta. Nu este o noutate, şi reglementarea veche permitea lucrul acesta, acum lucrurile sunt spuse mai categoric, dar nu acesta este important. Ca să poată să dea termene scurte, judecătorul trebuie, în primul rând, să aibă săli de judecată, deci să aibă condiţii de lucru, să aibă dotările necesare. Mai trebuie să avem şi judecători în număr corespunzător pentru a desfăşura această activitate. Deci, sunt o serie de chestiuni care trebuiesc rezolvate mai înainte ca această lege să intre în vigoare şi deci, din acest punct de vedere, eu cred că s-a greşit în Parlament, neacceptându-se ideea unui termen mai lung pentru pregătirea intrării în vigoare a acestei legi. Noi am susţinut ideea să avem la dispoziţie cel puţin 90 de zile şi nu un termen scurt care, practic, să pună în dificultate magistratura română. Deci, conchizând, fără să asiguri condiţiile necesare desfăşurării proceselor după condiţiile acestei legi, va fi o reglementare cum au fost şi altele, pentru care s-a făcut zgomot, dar mult zgomot pentru nimic.