INTERVIU: Lupaşcu: Alternanţa la guvernare nu trebuie însoţită de nihilism în privinţa justiţiei

Rep.: Aceste probleme legate de resursele umane, implicit volumul de muncă sunt consemnate tot timpul în rapoartele de ţară pe justiţie. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme totuşi, pentru că este deja sistemică această chestiune şi, având în vedere criza economică, totul este blocat?

D.L.: Justiţia din ţara noastră a cunoscut în ultimele două decenii o serie de transformări în procesul dificil de adaptare la exigenţele societăţii democratice. În pofida frământărilor şi conflictelor specifice perioadei de tranziţie eu cred că toată lumea trebuie să recunoască faptul că justiţia a reuşit şi poate că aceasta este cea mai importantă reuşită a justiţiei noastre, a reuşit, repet, să menţină echilibrul social prin soluţionarea situaţiilor litigioase. Prefacerile în bine, din păcate, în această perioadă au fost sectoare limitate fiind încă destui paşi de parcurs pe drumul modernizării instituţionale. Întârzierile înregistrate cred că se datorează şi unei abordări parţial eronate în ce priveşte problematica justiţiei, în sensul că, exprimându-mă tehnic, s-a trecut la finisaje mai înainte ca temelia să fie pe deplin edificată. Am în vedere de exemplu multitudinea de instanţe sau parchete care se confruntă cu probleme serioase de sediu. Citeam în presă că Judecătoria Şimleu Silvaniei a rămas fără sediu şi sunt multe instanţe ameninţate cu evacuare din clădirile în care funcţionează. Am în vedere schemele de personal incomplete, am în vedere dotările necorespunzătoare, am în vedere subfinanţarea cronică. Acestea sunt probleme grave ale justiţiei, care n-au fost încă rezolvate până astăzi. După părerea mea, ceea ce lipseşte, însă, este voinţa politică reală şi priceperea de a rezolva problemele justiţiei în ordinea firească a lucrurilor. Pe de altă parte, alternanţa la guvernare nu trebuie însoţită de nihilism în privinţa justiţiei. Este absolut necesar să existe un angajament ferm al factorului politic, indiferent dacă se află la putere sau în opoziţie, de a soluţiona prioritar chestiunile aflate pe agenda justiţiei. De asemenea, cred că trebuie instituit un mecanism de dialog şi cooperare între puterile statului şi mai cred că trebuie adoptat un cod de bune practici şi în relaţiile dintre instituţiile reprezentative şi aici am în vedere CSM-ul, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul. Nu se poate face reformă deplină cu un sistem care agonizează, care este supus deseori unor atacuri nedrepte. Trebuie însă să reţinem că magistratura română are forţa şi determinarea necesară să-şi rezolve problemele, dar pentru aceasta trebuie asigurată stabilitatea instituţională şi trebuie consolidat statutul magistraţilor. Dacă ne uităm peste cifre referitoare la volumul de muncă, observăm că în anul 2009, la nivel naţional, au fost înregistrate 2.424.166 de dosare, adică cu aproape 500.000 de dosare mai multe decât în anul precedent. Numărul total al posturilor de judecător este de 4.516, fiind vacante astăzi 417 posturi de judecător. Prin urmare, dacă împărţim volumul de activitate la numărul judecătorilor care au funcţionat constant în 2009, adică circa 3.800 de judecători, rezultă o încărcătură medie la nivel naţional de peste 630 de dosare, în condiţia în care media europeană este de circa trei ori mai mic. Pe categorii de instanţe încărcătura este diferenţiată, cea mai mare fiind înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la judecătorii, adică circa 1.000 de dosare pe judecător anual. Au fost instanţe în 2009, cum este de pildă judecătoria Lieşti, care au avut o încărcătură de 2.500 de dosare pe judecător. În aceste condiţii, punând la socoteală şi dificultăţile semnalate anterior, inflaţia normativă, amputările salariale, nesiguranţa pensiei de serviciu, incertitudine legată de statutul magistraţilor şi altele ne putem închipui cât de dificil este să înfăptuieşti actul de justiţie. Legat de numărul mare de cauze, este foarte important programul de stabilire a volumului optim de activitate, care trebui însă îmbunătăţit substanţial şi continuat. De asemenea, sunt vitale şi alte proiecte derulate de Consiliu, cum ar fi transferul sarcinilor administrative de la judecători la grefieri, managerul de instanţă, îmbunătăţirea evaluării profesionale sau perfecţionarea mecanismului disciplinar. Sistemul trebuie pregătit din timp pentru implementarea noilor Coduri şi un test important îl reprezintă, în momentul de faţă, implementarea Legii "micii reforme". Toate acesta presupun însă bani, finanţare corespunzătoare, suplimentare urgentă de posturi, investiţii în imobile, dotări ş.a.m.d.

Rep.: Dar astea sunt mereu aceleaşi probleme de fapt...

D.L.: Nerezolvate de ani şi ani.

Rep.: În ultima perioadă, asociaţii de magistraţi şi oameni politici reclamă publicarea stenogramelor din dosare de urmărire penală devenite publice odată cu trimiterea cazurilor pe rolul instanţelor. Este o problemă cu care vă confruntaţi acum în acest mandat. Ştiu că sunt două asociaţii de magistraţi care au făcut sesizare la CSM, pentru modificarea legii. Probabil că vă veţi mai confrunta şi în următorul mandat, dacă veţi fi ales. Cum vedeţi această problemă? Este cazul să se impună o modificare legislativă?

D.L.: Nu de lege ducem lipsă şi, în general, nu de lege ducem lipsă. Ducem lipsă de ceea ce înseamnă respectarea legii şi eu cred că cuvântul de ordine care ar trebui să fie zilnic în atenţia tuturor ar fi acela de a se respecta legea. Nu este pentru prima dată când ne confrutăm cu asemenea situaţii, au mai fost în mandatele anterioare cazuri de acelaşi gen. Sigur că există dispoziţii procedurale care sunt foarte clare şi care permit consultarea dosarelor numai în anumite condiţii, mă refer aici îndeosebi la dosarele aflate în faza de urmărire penală. Avem un Cod deontologic care stabileşte reguli de comportament pentru magistraţi. Aceste scurgeri de informaţii nu fac bine nici imaginii justiţiei, pentru că în cele din urmă se răsfrâng negativ asupra sistemului. Eu cred că Inspecţia ar trebui să ajungă cât mai urgent posibil la o concluzie, să stabilească faptele, împrejurările în care s-au comis, să stabilească, dacă este cazul, vinovăţia persoanelor şi Consiliul să acţioneze cu fermitate pentru a pune capăt definitiv acestei situaţii neplăcute, repet nu numai pentru părţile implicate, ci în ultimă instanţă pentru justiţie.

Rep.: La final de mandat al celor şase ani, care ar fi concluzia?

D.L.: A fost un mandat în care această instituţie s-a construit, mai ales în primii ani, şi şi-a exersat competenţele. Cred că instituţia a căpătat maturitatea necesară să gestioneze aşa cum îi cere Constituţia şi legea cariera magistratului şi să-şi îndeplinească rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei. Consiliul trebuie să fie mai departe, nu cum spun unii o frână în calea reformei justiţiei - niciodată Consiliul, în opinia mea, nu a frânat reforma justiţiei. Consiliul a acţionat semnalând derapajele de la democraţie, semnalând eventualele abateri de la normele constituţionale, dar întotdeauna a încurajat procesul de reformare a justiţiei şi acest lucru cred că ar trebuie să-l facă în continuare, dar Consiliul trebuie să fie în continuare şi un fel de turn de veghe pentru ceea ce se preconizează în privinţa justiţiei. Am în vedere apropiata reviziuire a Constituţiei, cred că neajunsurile cu care ne-am confruntat până acum ar trebui să-şi găsească la nivel de dispoziţii constituţionale lămuriri corespunzătoare şi toată lumea trebuie să înţeleagă că, fără a avea o justiţie puternică, fără a avea o justiţie independentă, nu putem vorbi de o veritabilă democraţie şi de un adevărat stat de drept. Eu cred că toţi colegii vor înţelege semnificaţia vremurilor pe care le trăim, vor înţelege că într-un fel suntem la un moment de răscruce şi în ceea ce mă priveşte am încredere deplină în chibzuinţa colegilor mei.

Rep.: Din punct de vedere personal a fost un moment de nemulţumire, de dezamăgire? Dacă puteţi să-l definiţi.

D.L.: Sigur că asemenea şi altor colegi am avut în decursul acestor ani şi opinii diferite faţă de unele hotărâri adoptate de către Consiliu sau unele, eu ştiu, manifestări ale Consiliului care nu s-au materializat neapărat într-o hotărâre, dar mi-am spus în mod deschis opinia, nu m-am ascuns în spatele votului secret şi mai ales am motivat cu argumente, zic eu convingătoare, propunerea pe care am avansat-o. Au fost discuţii legate de promovări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ocazie cu care am susţinut că nu este potrivit să profiţi de poziţia pe care ţi-o conferă calitatea de membru în Consiliu sau chiar aceea de a face parte din aparatul Consiliului, de a deţine o anumită funcţie în aparatul Consiliului pentru a accede la instanţa supremă şi aici, cum am spus şi în Consiliu, nu este vorba de o problemă de nelegalitate, este vorba mai degrabă de o cerinţă care derivă din faptul că toţi candidaţii trebuie să fie pe aceeaşi poziţie, toţi se află într-o competiţie şi trebuie să domine egalitatea de şanse.

Rep.: Totuşi, nu s-ar impune mai bine un examen decât un simplu interviu?

D.L.: Voinţa majorităţii magistraţilor este, pentru promovare la Înalta Curte, varianta concursului combinat cu celelate aspecte: verificarea dosarului profesional, interviu în faţa Plenului Consiliului. Nu pot să am o altă părere decât cea susţinută de majoritatea judecătorilor.

Rep.: Ca magistrat, membru al CSM, în acest mandat de şase ani, care a fost momentul cel mai plăcut?

D.L.: Este dificil de răspuns. Sigur că am avut o mare satisfacţie în momentul în care, de pildă, Consiliul a sărbătorit 100 de ani de la înfiinţare şi cu aceeaşi ocazie am organizat şi Adunarea Generală a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare. Am avut această satisfacţie pentru că în 2003, împreună cu alţi doi colegi - e vorba de doamna fost judecător Nineta Anghelina şi cu domnul fost procuror general Vasile Alixandri - am participat la Haga, constituiam delegaţia română, atunci când s-au pus bazele reţelelor europene ale Consiliilor judiciare. Între timp, CSM-ul din România a devenit membru în organul de conducere al Reţelei Europene, ceea ce înseamnă foarte mult pentru noi, este o recunoaştere internaţională a acestei instituţii. Am investit sufleteşte mult în acest Consiliu şi nu-mi este indiferentă soarta în viitor a acestei instituţii.