Video INTERVIU Medicul Gheorghe Iana: AVC, principala cauză de dizabilitate şi a doua cauză de mortalitate din România/ Ce ar trebui să „împrumutăm” din străinătate pentru a ne alinia la standarde - VIDEO

Principalele declaraţii:

„Esenţială este educaţia pacientului şi să înţeleagă că trebuie să respecte anumite norme de viaţă şi tratamentul medicamentos recomandat de clinician, pentru că repetarea unui AVC generează probleme în alt teritoriu şi atunci deficitul, minor la început, creşte sau instalează şi alt gen de deficit”.

„Privind statisticile la nivel european, se constată că după infarctul de miocard AVC-ul (accident vascular cerebral, n.r.) este practic o cauză de morbiditate destul de frecventă şi este cea care lasă cei mai mulţi pacienţi în imposibilitatea de a duce o viaţă normală”.

„Motivele sunt două, creşterea factorului stres, care asociază dezechilbrul alimentar. Majoritatea mănâncă când apucă, unde apucă, ce apucă, aleargă toată ziua, regimul acesta de viaţă pe care ni l-am impus fără să conştientizăm că organismul este unul singur şi că resursele lui sunt limitate ne face de multe ori să ajungem într-un moment în care nu mai putem controla lucrurile şi, de aceea, consider că modul de viaţă e principalul factor în, să zic aşa, prevenirea AVC-ului”.

„Trebuie să reţinem că principala cauză de dizabilitate din România în momentul de faţă este dată de AVC. E prima cauză de dizabilitate şi a doua cauză de mortalitate, deci mai mult decât în oncologie. După infarctul de miocard urmează AVC-ul”.

Redăm, mai jos, interviul integral realizat cu preşedintele Societăţii de Neuroradiologie si Radiologie Intervenţională din România (SNRIR), profesorul universitar doctor Gheorghe Iana.

MEDIAFAX: Care sunt cauzele şi simptomele în cazul unui AVC?

Gheorghe Iana: Întotdeauna când ne gândim la pacientul cu accident vascular cerebral trebuie să ştim că există o fereastră de timp în care poate beneficia de terapie. Deci identificarea semnelor şi simptomelor precoce cresc şansele pacientului de a ajunge să fie tratat corect. De aceea, în principiu, familia e cea care sesizează prima dată, colegii, sau persoanele din jur care sesizează primele semne. Şi pacientul le poate percepe - adică o tulburare de vorbire, o asimetrie facială, o scădere de forţă musculară brusc instalată. Toate acestea sunt semne precoce de instalare a unui AVC. Odată ce aceste simptome s-au instalat, primul gest e de a chema ambulanţa şi de a deplasa pacientul. Practic, există un război între timp şi starea pacientului. Fiecare secundă care trece duce la pierderea unei părţi din creier. Dacă reuşim să aducem pacientul în primele 4-6 ore, şansele lui de a se recupera sunt mult mai mari decât dacă îl aducem după 10-12 ore: „îl lăsăm, poate e, poate nu e, mai vedem, să mai stea o oră, două, poate îşi revine”. Nu, mai bine să fie o alarmă falsă decât să pierdem şansa de a recupera un pacient.

MEDIAFAX: Care sunt factorii favorizanţi?

Gheorghe Iana: În principiu, sunt doi mari factori în prezent: factorul care ţine de nutriţie şi factorul constituţional. Nutritţie şi mod de viaţă - pentru că sunt strâns legate. Plus, o serie de afecţiuni colaterale pe care pacientul poate să le aibă fără să ştie de ele, sau să ştie, dar să nu respecte tratamentul. Toate lucrurile acestea ţin foarte mult şi de gradul de informare al pacientului asupra eventualelor riscuri.

De aceea, bolile dismetabolice în care există hipercolesterol - există o patologie vasculară ataşată, există risc de embolie sau de tromboză la un pacient, trebuie să-l facem atent din start, sau medicul curant să-l facă atent din start asupra riscurilor la care se expune dacă nu respectă tratamentul sau dacă nu ţine seama de schimbarea stilului de viaţă şi al ieşirii din acest cerc vicios. Toate acestea duc la agravarea stării de sănătate.

Practic, mobilizarea unui trombus, a unui embol, duce la înfundarea unei artere şi, dacă aceşti trombuşi se produc, riscul de accident vascular este foarte mare. În principiu, afecţiunile dismetabolice sunt cel mai des implicate. În ultima vreme, în schimb, se constată şi o creştere a cazurilor de AVC la tineri, generate şi de accidente rutiere sau accidente casnice sau diverse manevre care pot să facă o disecţie de vas. Toate acestea trebuie luate în calcul şi legate de momentul apariţiei simptomatologiei.

MEDIAFAX: Care sunt semnele instalării unui AVC şi cum putem ajuta dacă suntem martorii unei astfel de situaţii?

Gheorghe Iana: În principiu, apare un deficit motor sau un deficit de vorbire sau o asimetrie facială - cam acestea sunt pentru accidentele mari. Sau o tulburare bruscă de echilibru, toate acestea sunt semne precoce. Cum putem ajuta? Primul gest e să chemăm ambulanţa. Din momentul acela, a început numărătoarea inversă, au apărut primele semne, accidental s-a instalat. În momentul acesta, trebuie să facem totul ca pacientul să ajungă cât mai repede să fie preluat de o echipă de specialişti, trebuie diagnosticat cât mai repede, ca după aceea să intre într-o procedură terapeutică. Şi mai e o regulă, pe care toţi o spun din start: deficitul brusc instalat şi suferinţa clar neurologică brusc instalată trebuie să fie tratată ca un AVC şi comportamentul echipei de prespital-spital să fie ca şi cum ar fi un AVC.

MEDIAFAX: Care sunt riscurile la care oamenii sunt supuşi în momentul în momentul în care suferă un AVC?

Gheorghe Iana: În principiu, riscul ţine de întinderea accidentului şi de vasul care a fost compromis. Riscurile sunt foarte mari, de la rămânerea cu un deficit motor sever, până la deces, în funcţie de calibrul vasului care a fost afectat. De aceea este foarte important aplicarea conduitei terapeutice cât mai rapid. Acesta e mesajul pe care trebuie să-l transmitem oamenilor obişnuiţi. Faptul că o simptomatologie brusc instalată la un pacient în plină sănătate care sugerează un deficit neurologic poate fi un AVC şi să fie tratat ca atare.

Adică ambulanţă-transfer-spital, toţi paşii. Problema e următoarea: accesibilitatea. Pentru că riscul este dat de faptul că între momentul în care au apărut semnele, până la momentul intervenţiei terapeutice, timpul scurs e divizat în nişte paşi: distanţa de la care trebuie recuperat pacientul, unde există un serviciu de ambulanţă disponibil, unde există un spital care să aibă un centru de neurologie sau un centru chiar de stroke, unde e spitalul care are un centru de diagnostic sau are o tehnologie de diagnostic şi specialişti care să facă diagnosticul corect şi, în final, unde este un centru unde se poate completa tromboliza cu o trombectomie.

Toţi aceşti paşi presupun consum de timp şi distanţe, pentru că din păcate, în România, în momentul de faţă, reţeaua nu este complet acoperită. Dacă în prespital lucrurile au început să se mişte un pic mai repede, în zona centrelor care funcţionează ca centre de stroke nu toate funcţionează după regulile clare ale unui centru de stroke, pentru că fie nu au un platou de diagnostic eficient, fie nu au specialişti de gardă care să asigure un diagnostic rapid, fie încă nu au început să facă tromboliză, respectiv amână luarea unei decizii.

Sunt centre mari care încă nu au luat o decizie în sensul acesta. Fie nu ai acces la completarea tratamentului trombolitic cu trombectomie, în situaţia în care vorbim de ocluzii de vase mari cu trombuşi voluminoşi.

MEDIAFAX: Ce tratament se impune pentru persoanele care au suferit un AVC?

Gheorghe Iana: Tratamentul, în principiu, trebuie să fie de dizolvare a trombusului şi de repearmabilizare a vasului. Acesta este, practic, primul pas. Fie că vrbim de tromboliză intravenoasă, orice pacient la care se ridică suspiciunea de AVC, iar examenul CT nu confirmă existenţa unei hemoragii va fi tratat ca accident vascular ischemic şi va fi trombolizat intravenos, pentru că este singura şansă ca acest pacient să reuşsească să remită simptomatologia.

În momentul în care se instalează AVC-ul, apare o lipsă de aprovizionare a creierului cu sânge şi oxigen. Această lipsă duce la necroză. Creierul este foarte sensibil, nu se poate regenera. În momentul în care ai privat de oxigen - deci ai privat de sânge arterial un teritoriu din creier - acolo se instalează o zonă de ischemie. Trebuie să reţinem că principala cauză de dizabilitate din România în momentul de faţă este dată de AVC. E prima cauză de dizabilitate şi a doua cauză de mortalitate, deci mai mult decât în oncologie. După infarctul de miocard urmează AVC-ul.

Deci în momentul în care acest creier începe să sufere, are o durată de viaţă limitată. Dacă nu se intervine după patru-şase ore şi nu se permeabilizează vasul, aproape toată zona care este afectată de ischemie se necrozează, acel creier dispare, practic. Din momentul în care dispare o masă cerebrală, deficitul instalat rămâne permanent. Când vorbim de ocluzia unui vas mare poate să intervină decesul, pentru că ischemia este însoţită de un edem mare care poate să comprime şi celelalte structure din jur şi să accentueze ischemia cerebrală.

Toate aceste lucruri trebuie private prin prisma analizei clare făcute de clinician pentru că obligatoriu consult clinic, el stabileşte practice şi diagnosticul clinic şi indicaţia terapeutică, completat cu examenul imagistic. Sunt cele două lucruri care trebuie făcute în prima etapă. Pentru asta e foarte important ca echipa să ştie paşii pe care îi are de făcut şi rolul fiecăruia dintre noi este să-i educăm să facă aceste lucruri.

Noi încercăm pe zona de neuroradiologie şi radiologie intervenţională să dezvoltăm practic aceste centre, pentru că mergi pe suspiciunea că e sau nu accident vascular ischemic. Dacă nu ai o confirmare, chiar dacă faci tromboliză, rămâi cu gândul că se putea face mai mult pentru pacientul acela. De aceea, e foarte important ca toate aceste centre să fie structurate pe nivele de capacitate medicală I şi II în care să poţi să ai acces până la serviciile cele mai complexe. Nu ştiu dacă e important, dar cred că e esenţial să spunem că abia acum facem un program de formare pentru medici pentru a reuşi să facă trombectomii şi să completeze gestul prim-terapeutic de tromboliză cu trombectomie atunci când e cazul.

S-a constatat că un procent mare din pacienţi, pe lângă tromboliza intravenoasă, au indicaţie de trombectomie. Adică până la 20-25% din pacienţi ca să poată să remită simptomatologii aproape complet. Sunt două variante. Prima: tratamentul este aplicat corect în prima fereastră terapeutică, pacientul are şanse mari de recuperare, până aproape de 100%. Deci e un pacient salvat. A doua variantă: pacientul e tratat tardiv, se recuperează parţial, e foarte târziu tratat, nu se mai recuperează deloc. Deci în momentul în care privim lucrurile şi ne dăm seama ce important e acest factor numit timp, realizăm cât contează existenţa centrelor cât mai apropiate de populaţie. Pentru că degeaba facem două sau trei centre în Bucureşti, când în ţară nu avem aproape niciunde. E aproape imposbil să acoperi toată zona, pentru că nu ai cum să-l aduci de la Iaşi la Bucureşti pentru o trombectomie, adică iese din fereastra terapeutică. De aceea, înfiinţarea acestor centre regionale în care trece de prima fază, de tromboliză şi are nevoie de trombectomie, să poată fi îndrumat în aceste prime ore, patru-şase ore, spre centrul de terapie.

MEDIAFAX: Cum poate fi prevenită instalarea unui alt episod de AVC?

Gheorghe Iana: Esenţială este educaţia pacientului şi să înţeleagă că trebuie să respecte anumite norme de viaţă şi tratamentul medicamentos recomandat de clinician, pentru că repetarea unui AVC generează probleme în alt teritoriu şi atunci deficitul, minor la început, creşte sau instalează şi alt gen de deficit. Apar tulburări de vorbire până la lipsa de înţelegere a cuvintelor vorbite sau imposibilitatea de exprimare, tulburări de scris, deficitul motor clasic, cu hemipareză, hemiplagie. Sunt oameni care au plecat pe picioare şi au ajuns în cărucior - singura modalitate de a se deplasa de la un aşa-zis banal AVC care nu e banal deloc.

Privind statisticile la nivel european, se constată că după infarctul de miocard AVC-ul este practic o cauză de morbiditate destul de frecventă şi este cea care lasă cei mai mulţi pacienţi în imposibilitatea de a duce o viaţă normală. Haideţi să privim cinstit: ce contează, raportul dintre calitate şi cantitatea vieţii, adică durată şi calitatea vieţii. Practic e mult mai bine să investeşti în asigurarea prevenţiei şi terapiei imediate decât să faci terapia paliativă după aceea. Haideţi să privim un pacient care face un AVC. Într-adevăr, costurile sunt mari pentru primele şase ore, dar acel pacient nu va însemna un cost social pentru următorii 20-30 de ani, nu va însemna o persoană cu grave probleme de existenţă şi a cărei calitate a vieţii va fi greu de acceptat de foarte mulţi.

MEDIAFAX: Spuneaţi că a crescut incidenţa AVC-ului în rândul tinerilor. Care este motivul?

Gheorghe Iana: Motivele sunt două, creşterea factorului stres, care asociază dezechilbrul alimentar. Majoritatea mănâncă când apucă, unde apucă, ce apucă, aleargă toată ziua, regimul acesta de viaţă pe care ni l-am impus fără să conştientizăm că organismul este unul singur şi că resursele lui sunt limitate ne face de multe ori să ajungem într-un moment în care nu mai putem controla lucrurile şi, de aceea, consider că modul de viaţă e principalul factor în, să zic aşa, prevenirea AVC-ului.

MEDIAFAX: Cum stă România în ceea ce priveşte intervenţia în cazul AVC?

Gheorghe Iana: Există în acest moment un program national derulat prin Ministerul Sănătăţii. S-au înfiinţat centre de tromboliză intravenoasă care să acopere fiecare judeţ şi centrele mari. Este un pas important. Din păcate, etapa a doua la care pot ajunge 25% din pacienţi este într-un moment aproape de zero. Adică sunt patru-cinci centre în ţară în momentul de faţă capabile să realizeze şi cea de-a doua etapă a terapiei. Şi în aceste centre avem două mari probleme: lipsa de oameni calificaţi şi lipsa de materiale.

Nu te întreabă nimeni la ce oră se face AVC-ul. Dacă ai un singur medic, e normal ca noaptea să fie acasă. Până aduci echipa medicală de acasă… În centrele de stroke - de aceea, gândirea aşa ar trebui să fie: ar trebui să existe 24 din 24 în centrele supraspecializate în care trebuie să faci şi trombectomie, echipă medicală completă şi materiale la îndemnână ca să poţi să o faci. Pentru că nu e un lucru pe care îl poţi programa, nu e un lucru pe care îl poţi amâna. Sunt două tipuri de intervenţii, unele care se fac, să zicem, la rece, sau care suferă amânare şi unele care nu suferă amânare. Infarctul de miocard şi accidentul vascular ischemic nu suferă amânare, ele trebuie făcute atunci când vine pacientul. În zadar ai a doua zi materiale, nu îţi folosesc la nimic pentru pacientul care a avut AVC-ul.

MEDIAFAX: Ce trebuie schimbat pentru diminuarea ratei îngrijorătoare a mortalităţii prin AVC?

Gheorghe Iana: Cred că e foarte important să mergem la partea de educaţie, atât în rândul populaţiei, cât şi al medicilor de familie, pentru că ei sunt principalul vector care relaţionează cu pacientul. Pe de altă parte, trebuie să facem funcţionale aceste centre, pentru că degeaba îl descoperi în timp util, dacă nu ai ambulanţă sau nu ajungi la timp într-un spital, rezultatul este acelaşi.

MEDIAFAX: Ce ar trebui să aducem din străinătate pentru a ne alinia la standarde?

Gheorghe Iana: Eu am o vorbă: nu am inventat noi roata, noi trebuie să învăţăm să meargă şi la noi. Sunt foarte multe modalităţi. Acum am deschis un parteneriat cu Societatea europeană de profil, încercăm să facem câţiva paşi în suport logistic şi informational de la ei pentru a putea să generăm şi la noi centre operaţionale, adică pregătim specialişti. Sunt încurcate culoarele acestea ale trecerii de la dorinţă la fapt.

Primul material privind aceste măsuri de formare a specialiştilor l-am depus la Ministerul Sănătăţii în 2010. Suntem în 2019, abia anul trecut în toamnă, după lungi discuţii, a reuşit să apară atestatul de studii complementare. Fără atestatul de studii complementare nu poţi să pregăteşti specialiştii. Neputând să pregăteşti specialştii, nu ai cum să acoperi cu personal zona, centrul. În zadar investim în echipamente. Aceste echipamente, ca să poată să lucreze, au nevoie de două lucruri: oameni care să le manipuleze şi care să ştie ce au de făcut şi materiale cu care să lucreze.

Degeaba cumpărăm 20 de angiografe, dacă nu avem 20 de echipe pregătite şi nu le asigurăm suportul material pentru a putea face proceduri. În momentul în care nu reuşeşti să faci decât cinci proceduri într-un an de zile, înseamnă că diferenţa până la 300 pe care le-ai fi putut face sunt pacienţi care s-au pierdut. Trebuie să privim aşa lucrurile: care e costul pe pacient, dacă vor să gândească economic - care e costul pentru un pacient care a suferit un AVC şi a rămas cu un deficit motor, are nevoie toată viaţa de însoţitor şi va rămâne toată viaţa un asistat social şi costul pentru o intervenţie direct - câştigi un pacient, câştigi un sănătos care poate să trăiască normal, să facă ceva, să producă, să lucreze, să plătească taxe şi impozite. Cred că lucrurile acestea trebuie spuse cu voce tare. Noi ne-am permis să le spunem şi în cadru organizat, am făcut două conferinţe de presă la Palatul Parlamentului atrâgându-le atenţia că nu e un joc, e un joc de-a viaţa şi moartea.

MEDIAFAX: Ce mesaj aţi avea pentru oameni în sensul prevenţiei?

Gheorghe Iana: Cred că ar trebui, în primul rând, să-şi respecte persoana lor, să aibă grijă mai mult de ei. Şi asta pleacă de la modul de viaţă şi de la modul de relaţionare. După aceea, să respecte indicaţiile medicilor. Iar ca un ultim semnal, în momentul în care apar primele semne care sugerează că persoana de lângă ei face un deficit motor sau o tulburare neurologică, să nu creadă că e o alarmă falsă, să creadă că e o alarmă serioasă, pentru că îi dă şansa acestui om să scape de o problemă care poate deveni serioasă.