Rep.: "Marea debarasare", un program început în vremea ministrului Korodi şi care parcă astăzi nu mai suscită atâta interes. Ce se mai întâmplă cu el?
N. N.: "Marea debarasare" trebuie să funcţioneze. Eu am convocat, din nou, organizaţiile care se ocupă de chestiunea asta. Acolo sunt însă nişte mici inadvertenţe.
El funcţionează şi acum. A rămas acelaşi lucru, în prima sâmbătă din lună. Funcţionează, dar funcţionează mai mult ca şi brand. Fizic, acolo există furturi, sustrageri şi vândut second-hand diverse chestii. Există şi nişte bani de publicitate, pentru promovarea evenimentului, am cerut şi eu acum să văd cum se folosesc.
Este însă o chestiune care oricum nu-şi atinge scopul şi nu îşi va atinge ţinta de 20 de kilograme sau cât e pe Europa. Sub nici o formă. Nu au atins-o nici ei. Acum, la Praga, am avut o discuţie cu colegii mei din ministerele de Mediu din ţările europene şi mi-au spus că au aceeaşi problemă. Şi probabil se va interveni pe directivă, pe chestia asta, să se modifice directiva şi să scadă cota. Dacă ei, care, vorba aceea, îşi schimbă la cinci ani maşina de spălat şi televizorul, dar noi… . Hai să fim serioşi!
Chestiunea asta se va reglementa. "Marea debarasare" este o chestiune premergătoare conştientizării oamenilor că anumite obiecte din casă trebuie duse în anumite locuri. Nu se poate face asta cu forcepsul, şi atunci statul vine şi, în colaborare cu cei care se ocupă, spune: "Hai s-o luăm uşurel aşa, le luăm de la tine de acasă în prima fază".
Chestiunea se va lămuri, sunt convins de problema asta, în momentul în care lămurim problema deşeurilor în general. Pentru că ştiţi care este diferenţa? Că el îl pune pe trotuar – nu poate să pună sau să arunce televizorul sau maşina de spălat pe ghena de gunoi. Îl lasă lângă ghenă de obicei. Aici discutăm deja despre colector, despre selecţie, despre unde se duc toate, iar asta face parte din planul de management general.
Vom mai vorbi de "Marea debarasare" probabil un an, doi. Că încă un an-doi trebuie să alerg şi hoţul care vine şi vinde la second-hand, asta nu cred că este o problemă care deja trebuie să ne preocupe foarte tare. Lucrurile vor veni de la sine prin reglarea mecanismului macro. Asta-i chestiunea. Nu putem s-o ducem într-un provizorat de genul ăsta tot timpul.