INTERVIU - Nemirschi: În cazul gropilor de gunoi argumentul e că ne pute în faţa uşii, nu că cere UE

Rep.: Interesant! Aşa s-a pus problema? Constanţa n-a avut ministru, trebuie să-l aibă pe Nemirschi la Mediu?

N. N.: Din punct de vedere politic, aşa s-a pus problema. Nimeni n-a dat importanţă acestei chestiuni atunci, probabil că de-aia nu se ştia. Satul cu miniştri este aici în Bucureşti. Şi asta e.

Rep.: Aceiaşi comentatori vorbeau, la momentul preluării mandatului de către dumneavoastră - se făceau şi pariuri în anumite medii - că o să daţi foarte repede drumul la şoseaua de coastă. Nimeni nu dădea mai mult de două luni pentru avizarea şi demararea proiectului şi iată că aşa s-a întâmplat. Problema şoselei de coastă a dus la dispute aprinse între Mazăre şi fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu. S-au spus şi cuvinte grele în acel context, s-a ajuns şi la instanţă. Intrebarea este, domnule ministru, în ce stadiu se află acum şoseaua de coastă şi care erau problemele cu ea din punct de vedere al mediului?

N. N.: Şoseaua de coastă n-a avut nicio problemă de mediu niciodată. S-a spus că se încălca o legislaţie în vigoare la acel moment. Exista legislaţia specifică a zonei costiere, care spunea că în fâşia de 50 – 150 de metri de la linia cea mai înaltă a valurilor nu se construieşte nimic. Inclusiv şosele de coastă. Chestiunea asta era foarte clară, până la momentul când se va stabili unde este fâşia. Vă spun că nici în ziua de azi nu s-a stabilit. Eu mă chinui la momentul ăsta să trasez o dungă roşie pe tot litoralul, de la Vama Veche până la Sulina, şi să spun "Asta este linia peste care nu se poate construi". Asta este o problemă foarte grea, care trebuia făcută acum patru ani de zile. Nu există la momentul ăsta. Este formată doar din bucăţele.

Rep.: Şi atunci cum s-a avizat?

N. N.: Deci noi vorbim de anul 2005-2006, când municipalitatea constănţeană a făcut o aplicaţie pe fonduri de preaderare, granturile care erau atunci. Este vorba de un grant de şapte milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construirea acestei şosele de coastă. Din cei şapte milioane de euro, cam 70 la sută reprezentau consolidarea falezei, pentru că nu poţi face o şosea la baza falezei care se surpă, decât dacă întâi consolidezi. Bun. Aşa era proiectul. Şoseaua era în jur de 30 la sută ca valoare. Făcută aplicaţia pentru Uniunea Europeană, făcut studiul, prezentat, luat avize de la toate ministerele posibile şi imposibile din Bucureşti, inclusiv SRI, inclusiv Apărare, inclusiv Transporturi, tot, şi mai exista un singur aviz ca să poată fi făcută aplicaţia şi să putem obţine banii - bani nerambursabili în totalitate. Valoarea era, la momentul ăla, estimată undeva în jur de zece milioane de euro, venea Consiliul municipal Constanţa cu o cofinanţare de trei milioane ca să se poată face.

Şoseaua însemna, de fapt, 5,5 kilometri, între Portul Tomis şi intrarea în Mamaia. Adică exact în zona de râpă unde, după al doilea război mondial, trei străzi sunt deja în mare, sunt sub apă, deci fenomenul de eroziune este evident.

Revin la legislaţie. Ministerul Mediului spune "Nu", pentru că este interzis a se construi, numai că, vreo două articole mai jos, tot aceeaşi lege spune că, în cazul lucrărilor de interes public, prin ordin al ministrului, se poate face excepţie de la articolul de mai sus.

Era o lucrare de interes public, era clar o lucrare de interes public, mai ales în sensul că 70 la sută din ea o reprezenta consolidarea, care era o problemă de mediu pe care o rezolva. Abia pe urmă se rezolva o problemă de trafic, ceea ce înseamnă descongestionarea bulevardului Mamaia, legătura dintre Portul Tomis, zona veche, istorică a oraşului şi Mamaia - pentru că, se ştie bine, Constanţa ajunge la un milion de locuitori vara, traficul şi aşa mai departe.

Pe lângă chestiunea că intram şi noi în rândul lumii, căci era o zonă de promenadă. Şoseaua era făcută cu două benzi limitate ca şi tonaj, limitate ca viteză, cu pistă de biciclişti, cu alee de promenadă cu vreo patru-cinci parcări, cu un metru de spaţiu verde, şi aşa mai departe. Există proiectul şi astăzi.

Şi cu asta s-a închis, nu s-a putut.

În 2009, ministrul citeşte articolul de mai jos şi, prin excepţie, dă un ordin de ministru în care spune: "Se dă avizul".

Bun, este doar o reparaţie morală. Şapte milioane de euro s-au dus pe apa mării, ca să nu spun pe Apa Sâmbetei, şi trebuie să reluăm procedura. Reluăm procedura cum? Există în POS-ul de mediu - tot bani europeni - nişte bani dedicaţi eroziunii costiere. Fac aplicaţii cei care au falzeze care cad, şi noi avem destule, inclusiv bucăţica de 5,5 kilometri care înseamnă oraşul Constanţa şi care, de fapt, tradiţional, este o groapă de gunoi de la construcţii.

Paranteză: la momentul respectiv se spunea că acolo este cosistem, că deranjăm ecosistemul. Ecosistemul îl cunosc foarte bine: acolo îi aleargă (pe oameni, n.r.) Poliţia şi gardienii tot timpul, ca să-i prindă cu maşinile, cu papucii şi cu sacii şi aruncă BCA-uri şi faianţe sparte şi tot ce vrei şi ce nu vrei găseşti pe râpa aia.

Revin. Trebuie să facem această aplicaţie, care nu s-a făcut nici asta. Deci bun, am înţeles, nu facem şosea de coastă, dar de ce stau cu 120 de milioane de euro pe care nu-i accesez? Bine, n-o face Mazăre, o face Ministerul Mediului. De ce n-o face? Ca să ajung în 2009 să văd că nu s-a mişcat un deget şi că s-a lucrat la consolidarea falezelor cu nişte bani de buget ici-colo, vezi Costineştiul, vezi nu ştiu pe unde aruncată nişte piatră în mare, nu ştiu cu cât cap sau fără cap, nefăcând parte dintr-un plan integrat.

Nu poţi să discuţi de eroziune decât dacă discuţi litoralul de la un capăt la altul. Orice intrare în mare, orice dig pe care-l creezi, automat deviază curenţii. Deci orice acţiune de genul ăsta este foarte periculoasă. Cineva trebuia să lucreze la acest proiect. OK, i-am dat drumul eu acum şi o să iasă până în toamnă, să închidem povestea asta.

Până în toamnă vreau să trimit la Comisia Europeană proiectul. Poate mai repede, chiar. Să-mi spună "Da, este ok, este fezabil, daţi-i drumul". Astfel, probabil la anul ar putea începe lucrările acolo.