Interviurile lui Cristoiu. Lavinia Betea, privire în intimitatea soţilor Ceauşescu. Cine a condus România înainte de Revoluţie

Prof. univ. dr. Lavinia Betea, autoarea volumului „Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu. Agenda Tovarăşei în 1989”, a intrat sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu.

Lavinia Betea, despre biografia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu

Lavinia Betea: Pentru mine a fost foarte interesant să deznod mecanismul acesta al puterii. Şi este foarte greu să răspunzi la întrebarea cum un om care luptă pentru libertate, care suferă, aşa cum a fost şi Ceauşescu, care are peste 6 ani de închisoare, pentru ceea ce astăzi am spune că se încadrează în registrul democratic, cum poate un om să parcurgă această cale de la victimă a unui regim la militant pentru libertate, să devină el însuşi un tiran. Răspunsul poţi să-l dai în cadrul unei biografii, o biografie contextualizată. Când scrii despre Ceauşescu în mod obligatoriu trebuie să cunoşti foarte bine şi epoca, în mod obligatoriu trebuie să ştii istoria URSS, trebuie să ştii istoria Chinei, trebuie să ştii ce se întâmpla în Războiul Rece ca să-l poţi urmări şi, dincolo de toate acestea, planul personal al evoluţiei sale interioare şi care se proiectează în exterior, ducând la deciziile care ne-au marcat nouă viaţa. Pentru că viaţa noastră a fost marcată în toate modurile. (...) Acum dau bunul de tipar pentru biografia lui Nicolae Ceauşescu, viaţa şi epoca sa, şi separat - vor fi două volume - biografia Elenei Ceauşescu, pentru că am considerat că şi ea este un personaj din galeria istoriei noastre.

Lavinia Betea, despre Cabinetul nr. 1 şi Cabinetul nr. 2

Lavinia Betea: Ea (Elena Ceauşescu n.r.) avea un cabinet care, într-un fel, era în duplexul Cabinetului lui Nicolae Ceauşescu. (...) Cabinetului lui nu era un simplu birou, era o suită de birouri. Cabinetul nr. 1 şi simetric era cabinetul nr. 2, cum spun funcţionarii din sediu, care era cabinetul ei. Am avut ocazia să stau de vorbă, mi-a acordat un interviu, cu dl. Andrei Popescu, jurist, care a lucra într-un organism internaţional la Geneva când l-am cunoscut eu. A fost un jurist de excepţie ... pentru că selecţia nu se făcea pe baza linguşelilor, cum s-ar spune. Aveau nevoie de nişte oameni care să aibă şi rezistenţă la muncă şi să ofere suficientă probitate pentru ei ca să se poată baza.

Lavinia Betea: Era singurul birou unde nu exista portretul oficial al lui Nicolae Ceauşescu. Ea respectase opinia lui Maurer care spusese în ’65 să nu mai punem portrete pentru că Gheorghiu-Dej umpluse lumea cu portretele lui oficiale, Ceauşescu plusează şi spune că nu era cârciumă unde să nu avem portret şi Maurer zice să punem peisaje, natură moartă, ş.a.m.d. Chestiunea aceasta a ţinut vreo două săptămâni, până când le-au dat jos. Ea nu avea portretul lui, avea ceva natură moartă. Avea un birou la care ea nu prea şedea. Avea o masă lungă care era înţesată cu dosare, de diverse culori. Fiecare problemă avea culoarea ei.

Obiceiurile „regale” ale Elenei Ceauşescu

Lavinia Betea: Ea nu-şi poftea pe cei care îi invita să stea pe scaun. Nici arhitecţii. Eu cred, nu ai pe cine să întrebi astfel de lucruri, eu cred că ea s-a inspirat mult din ceea ce văzuse în vizitele din străinătate. Şi aşa cum spunea Ştefan Andrei, ea luase aminte, se uita în principal la capetele încoronate. Altă practică a ei era ca şi în cazul Reginei Elisabeta a II-a. Nimeni nu putea să o atingă. Nici când venea dimineaţa la sediu nu accepta să i se întindă mâna de către ofiţerul aghiotant sau de către funcţionarul de la cabinetul ei care o aştepta în capul scărilor în fiecare dimineaţă. I se deschidea uşa, ea pornea înainte pe scări, ăla în spate ei. Nu vorbea niciodată dacă nu era întrebat. Era de asemenea o practică regală, nu avea nicidecum legătură cu revoluţia şi cu tovărăşia comunistă.

Lavinia Betea: El venea cu câinii, ea venea după el. Este un amestec foarte ciudat de comportamente. Este o struţo-cămilă pentru că are în compoziţie mai multe figuri luate disparat. Pe de-o parte era nevasta model, care rămânea în urma soţului să dicteze meniurile, să le pună la cale. Acasă, ea venea la 9.00, putea să vină la 10.00. Ea era soţia care punea gospodăria la punct, dădea ordine acelei menajere Suzana, care era şefa celorlalte femei de serviciu, bucătarilor. Deci, pe de-o parte era un fel de castelană a bunului mers în reşedinţă cu personalul de serviciu. La fel, probabil, luase aminte de la aristocraţie, ea nu discuta cu o femeie de sreviciu. Tot ce avea să transmită, transmitea prin acea Suzana. El, la rându-i, nu discuta nici cu Suzana. El discuta direct cu Elena Ceauşescu. Deci învăţaseră ei ceva pe acolo pe unde se duseseră.

Limbajul de fostă slujnică al Elenei Ceuşescu

Lavinia Betea: Pe de altă parte, nu se dezbărase de obiceiurile pe care le văzuse ea în tinereţe. Ea a fost o perioadă sluijnică. A fost o chestiune pe care ea ascuns-o, că nu cadra cu revoluţia. Şi mama ei fusese slujnică într-o casă boierească. Şi foarte des trecea la limbajul şi comportamentele pe care le aveau arendaşii, boieraşii, micile cucoane care aveau şi ele vreo servitoare.pentru că în momentele în care se înfuria trecea la un limbaj care nu avea nivio legătură cu vreun tip de educaţie sau vreun tip de statut social. Nu avea nişte comportamente care să fi intrat în deprindere. Nu a fost o fiinţă cu o personalitate unitară. A fost ceva care din mers a preluat diverse lucruri, le-a asimilat parţial de unde şi această foarte grabnică urcare la cap, cum s-ar spune.

Elena Ceauşescu îşi spăla singură lenjeria intimă

Lavinia Betea: Pe mine m-a surprins când mi-a spus că Elena Ceauşescu avea umor şi că-i plăcea să glumească şi că avea chiar un anumit simţ al ironiei. Şi că această Violeta Năstăsescu îi cumpăra şi lenjeria intimă şi o însoţea peste tot. Da, îşi spăla lenjeria intimă singură. Este tot o practică inspirată din casele cu ştaif, dacă nu din aristocraţie. Sau poate că ţine de anumite credinţe rurale. Să nu-şi laşi necurăţeniile pe seama slugilor. Deci ea spăla în fiecare seară lenjeria intimă a lui Nicolae, a soţului, şi a ei.. Abia după această prespălare şi uscare, lenjeria lor era data la spălătorie. În credinţele acestea din lumea de unde vine ea, din lumea satului, poţi să fii blestemat dacă nu ştiu ce haină o porţi pe piele … Şi poate că ţinea şi de existenţa ei de slujnică, când mai auzise şi alte slujnice care-şi povesteau stăpânele. Mă rog, ce-a fost în mintea ei este greu de ştiut pentru că noi avem o problemă, ai noştri nu au ţinut jurnale.

Cum scriau Nicolae şi Elena Ceauşescu

Lavinia Betea: Ce este interesant, în dosarul de cadre, din 1949, autobiografia ei şi tot ce scrie acolo … Are un scris absolut mizerabil, cu nişte greşeli de ortografie. (…) Prin şcolile astea pe care le-a făcut sau cum le-a făcut (…) ea îşi corijase scrisul, pentru că lua notiţe. Spre exemplu la teleconferinţele din decembrie 1989. Am găsit caietele ei unde scrie ce zice Ceauşescu. Dar are un scris sensibil diferit faţă de cel din 1949. El în schimb, nu. El are un scris absolut îngrozitor. Este imposibil de descifrat, nu-şi duce cuvintele până la capăt, este alcătuit ca din hieroglife. El n-a scris, de fapt, deşi, în primii ani de putere se spune că el a dispus ca toate însemnările pe care le face să fie puse în fişet şi să fie dactilografiate.

Cum a descoperit agenda Elenei Ceauşescu

Lavinia Betea: Agenda aceasta este în Arhivele Naţionale, înregistrată în mod greşit ca fiind a Cabinetului nr.1. Este o agenda obişnuită în care scria şeful de cabinet, Neacşu, fără să existe semnătura lui. Neacşu nota în ziua de luni cine a venit. Era obligatorie notarea. Nota de dimineaţa. Spre exemplu. 9.30. Tov. Bobu. Şi nota 9.30-9.40. Nu ştia nici el de ce a intrat acolo. El nota cine a venit, nota şedinţele, cât ţineau, unde erau şi nota deplasările lor. Plecat la Snagov, plecat la Neptun, ş.a.m.d. Uitându-mă că prea des venea Poliana Cristescu…

Relaţia Elena Ceauşescu-Poliana Cristescu

Lavinia Betea: Poliana Cristescu este fosta ei noră, cu care ea a avut o relaţie absolut ciudată. Ai senzaţia, uitându-te la prezenţa Polianei Cristescu în cabinetul ei, aproape în fiecare zi, că venea să-şi bea cafeaua cu ea de fapt. În plus, venea şi la reşedinţă la ea şi mergea şi cu mama Elenei Ceauşescu la Petreşti, unde aceasta îşi cumpărase o casă. Se pare că a iubit-o pe această Poliana Cristescu mai mult decât pe copiii ei. Poliana era o absolventă de Filosofie, secţia de Sociologie, care venea din Târgovişte, de loc, dintr-o familie bună, un tată director la întreprinderea de panificaţie, o mamă educatoare. Aşa cum spunea Violeta Năstăsescu, această Poliana corespundea ideii pe care Elena Ceauşescu o avea despre nurori, adică fete învăţate.

Nicu Ceauşescu şi relaţia lui cu Elena Ceauşescu

Lavinia Betea: Îmbrăcată corespunzător pentru tovarăşa era ţinuta aceea inspirată, pe care o aveau şi activistele de partid, şi pe care cei noi o ridiculizează, de fapt era ţinuta Coco Chanel. Este celebrul taior şi fustă pe care le purta şi ea (…) Cred că Nicu Ceauşescu a avut o formă de labilitate psihică. A fost un gen care nici nu a îndrăznit să i se opună maică-sii, genul acela despre care spui habar nu are ce vrea pe lumea asta. Pe de o parte, voia să urce în funcţii, avea şi el steaua lui, însurându-se a fost o concesie pe care a făcut-o pentru carieră. De cealaltă parte, voia să ducă o viaţă pentru care el oricum nu era pregătit, nu avea un talent deosebit ca să reziste în cuplu cu aceste femei care sunt dedicate artei, culturii. Lui îi lipseau cu desăvârşire aceste preocupări, contrar momentelor în care epata citind din Nichita Stănescu.

Căsătoria lui Nicu Ceauşescu cu Poliana Cristescu

Lavinia Betea: Primar a fost atunci Pană. Şi căsătoria civilă între Nicu Ceauşescu şi Poliana Cristescu s-a oficiat în prezenţa Elenei Ceauşescu. El, tovarăşul, nici măcar nu a catadicsit să vină. El se ţinea deoparte de chestiunile astea lumeşti, de familie. Părinţii ei nu au fost. Pană, primarul, a început să citeasă ce era de citit, Nicu Ceauşescu, cu alura aceasta lui veşnică de Gică Contra, cum făcea taică-su în Tratatul de la Varşovia, i-a spus ăluia să termine mai repede. Elena Ceauşescu, temându-se de ce va urma, i-a făcut semn ospătarului cu pişcoturile şi cu şampania, Nicu le-a întors spatele şi i-a spus ceva foarte urât maică-sii, foarte pe româneşte, care avea sensul du tu mai departe actul căsătoriei. (…) A jignit-o. Seara a luat masa cu Ceauşeştii, la reşedinţă. Masa de seară obişnuită, unde a fost şi nora. Familia ei nu a venit, nu au invitat-o. Ei nu voiau familiarisme. (…) Le-au dat o locuinţă. S-a constat din informările personalului de serviciu că, de fapt, trăiesc separat. S-a spus că Nicu Ceauşescu face greva foamei dacă nu divorţează.

A condus sau nu Elena Ceuşescu România înainte de Revoluţie?

Lavinia Betea: Eu voiam să ştiu dacă se confirmă sau nu se confirmă această ipoteză că ea era aceea care conducea ţara. (…) Muncea pe bune, muncea în felul în care credea ea că se munceşte. Ea era mai puţin bolnavă decât el, avea bolile bătrâneţii, dar se ţinea destul de bine. El era mult mai bolnav decât ea. Cred că ei i-a convenit cel mai mult această stare de facto în care el era emblema, el ţinea piept lucrurilor, de el se izbeau, şi ea în spatele lui să facă acea mişcare tipică de gât. Ea cenzura anumite informaţii, din bune intenţii, bara acele informaţii despre care ştia că pe el l-ar enerva şi i-ar creşte glicemia şi tensiunea. Deci ca o nevastă foarte iubitoare. Era o nevastă care a avut şansa între ghilimele sau fără ghilimele de a ajunge în spate şi uneori de a trece din spate în faţă lângă un om care a făcut o uluitoare carieră. De pe urma lui a făcut-o şi ea.