Noul contract-cadru pentru anii 2011-2012 trebuia să intre în vigoare la 1 aprilie. Medicii de familei au cerut, miercuri, autorităţilor, într-o conferinţă de presă, să amâne intrarea în vigoare a actului normativ cu o lună, timp în care să fie făcute acele modificări solicitate de ei.
Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că autorităţile au căzut de acord ca noul contract-cadru să intre în vigoare peste două luni, respectiv din 1 iunie. Astfel, din 1 aprilie, când trebuia să intre în vigoare noul contract-cadru, vor fi întocmite acte adiţionale care vizează prelungirea cu încă două luni a actului normativ din 2010.
Peste 80 la sută din medicii de familie au anunţat că nu vor semna contractele-cadru la 1 aprilie, astfel că, după această dată, bolnavii nu vor putea primi reţete compensate, gratuite şi trimiteri către specialişti, a spus, miercuri, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Doina Mihăilă.
Ea a precizat că, din păcate, a devenit o tradiţie faptul că în fiecare primăvară medicii de familie sunt nevoiţi să ducă un adevărat război pentru a apăra cabinetele, pentru a-şi proteja pacienţii, pentru a face „cât de cât funcţional acest sistem din ce în ce mai haotic”.
Doina Mihăilă a mai spus că organizaţia pe care o reprezintă, împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familie – Medicină Generală, a cerut în instanţă suspendarea Hotărârii 1047/1571 şi că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează să ia o decizie în acest sens.