Video Întreruperea de sarcină a fetei din Neamţ s-a încheiat cu succes (Video ProTv)

Operaţia de întrerupere de sarcină a fetei de 11 ani din Neamţ, însărcinată în 22 de săptămâni, s-a încheiat cu succes, vineri după-amiază, minora urmând să rămână în continuare în spitalul public din Londra unde a fost operată de o echipă de medici privaţi, potrivit unor surse medicale.

Urmărește
1052 afișări

Întreruperea de sarcină a avut loc într-o secţie privată a spitalului public în care a fost internată minora din Neamţ, finanţată de clinica Marie Stopes International, la care românca a apelat prima dată.

O echipă de medicii privaţi din Londra a efectuat avortul, potrivit unor surse medicale.

"Nu este un singur medic, este o echipă de medici, una foarte bună. Desigur, sunt medici privaţi", au declarat sursele. Măsura a fost necesară doarece fata este însărcinată în 22 de săptămâni, iar operaţia a fost puţin mai complicată.

Fata a fost anesteziată total, a fost asistată de o echipă de medici privaţi, iar operaţia nu a durat mai mult de 15, 20 de minute, au declarat surse medicale corespondentului MEDIAFAX la Londra. Aceleaşi surse au precizat că românca ar putea părăsi spitalul până la finalul zilei, dacă se va simţi bine.

Ambasada României de la Londra a refuzat să facă comentarii în legătură cu acest caz, deoarece mama fetei a solicitat diplomaţilor "discreţie totală".

"Ambasada cunoaşte cazul fetiţei de 11 ani şi este în permanentă legătură cu mama acesteia. Însă nu vrea să facă vreo precizare legată de acest subiect pentru că familia a dorit discreţie totală", au declarat, corespondentului MEDIAFAX la Londra, reprezentanţii Biroului de presă al Ambasadei.

Fata din Neamţ urma să fie operată, iniţial, la Clinica Marie Stopes, care a anunţat însă, joi, că nu poate efectua avortul pentru că nu a găsit un specialist care să facă anestezie unei fete de 11 ani, având în vedere că instituţia medicală face avorturi, în general, pentru fete de peste 12 ani.

Deoarece specialistul anestezist ar fi fost disponibil de-abia săptămâna viitoare, clinica a decis s-o trimită pe minoră în altă parte şi să-i acopere costurile operaţiei.

Astfel, Florina V. din Neamţ a ajuns la un spital public din Londra, însă într-o secţie privată finanţată de Marie Stopes.

Într-un interviu acordat trimisului MEDIAFAX la Londra, managerul de comunicare al Clinicii Marie Stopes, Tony Kerridge a spus că, în 2007, au fost 163 de cazuri în care au fost implicate fete sub 14 ani care au făcut avort în Anglia şi Ţara Galilor, din totalul de 198.499 de operaţii.

Fetiţa de 11 ani din satul Poieni, comuna nemţeană Piatra Şoimului, rămasă însărcinată după ce a fost violată de unchiul ei, a plecat, duminică dimineaţă, cu avionul în Anglia pentru întreruperea sarcinii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici