Prima pagină » Social » Un bărbat a fost atacat de urs în apropierea unei stâne din Mureş

Un bărbat a fost atacat de urs în apropierea unei stâne din Mureş

Un bărbat de 47 de ani a fost rănit la picioare de un urs, în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce se afla la o stână din judeţul Mureş.
Un bărbat a fost atacat de urs în apropierea unei stâne din Mureş
Laura Buciu
07 aug. 2024, 11:00, Social

Atacul ursului s-a produs în jurul orei 02.00. Poliţiştii au fost sesizaţi că o persoană a fost atacată de un animal sălbatic.

La locaţia indicată s-au deplasat poliţiştii, stabilind faptul că un bărbat de 47 de ani, din comuna Şieuţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, ar fi fost atacat de un urs în timp ce se afla în zona unei stâne de oi din localitatea Dumbrava, fiind rănit la nivelul picioarelor.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

În aces caz, au fost sesizaţi reprezentanţii autorităţii administraţiei publice locale şi paznicul de vânătoare.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.