Laszlo Tokes a declarat, într-o conferinţă de presă, că în cadrul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului se desfăşoară un proces de identificare a preoţilor care au colaborat cu Securitatea.
Acesta a făcut publice şi numele unor preoţi reformaţi care ar fi colaborat cu Securitatea, printre aceştia numărându-se un fost preot în satul Ghenciu, judeţul Satu Mare, Batori Gyula, despre care episcopul a spus că "şi-a turnat mulţi dintre colegi".
Tokes, proaspăt europarlamentar, a afirmat că şi Batori a cerut, la rândul său, informaţii de la Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii despre el.
"Este foarte drăguţ din partea lui că a iniţiat mustrarea mea cu ocazia alegerilor europene, când există 38 de documente legate de activitatea lui ca trădător", a spus Tokes.
Episcopul Tokes a declarat că a studiat şi dosarul preotului Fazakas Sandor, parohul Bisericii Reformate din cartierul Velenţa din Oradea.
"Este foarte interesant că ultima lui perioadă de colaborator a fost între 1989 -1991, deci depăşeşte şi începutul schimbării de după Revoluţie", a explicat Tokes, prezentându-l ca pe un "colaborator înrăit" şi pe fratele lui Fazakas Sandor, şi acesta tot preot.
Ultimul pe lista lui Tokes este însuşi cumnatul său, medicul Barta Tibor, care a fugit în Ungaria după 1989.
"El s-a căsătorit cu sora mea la mijlocul anilor ’80 şi se poate spune că şi-a turnat socrul şi cumnatul chiar din patul conjugal", a afirmat episcopul.
El a spus că a fost "zguduit" când a citit dosarul acestuia şi a constatat că a fost "trădat atât de aproape".
"A fost un partener strategic al Securităţii. M-a turnat îndeaproape în toată perioada în care am luptat împotriva Securităţii", a afirmat Tokes.
Episcopul a ţinut să menţioneze că în procesul său de demascare a colaboratorilor Securităţii nu este vorba de niciun război personal.
"Avem doar interesul să-i demascăm pe cei care otrăvesc şi în prezent viaţa bisericească şi cea publică", a adăugat Tokes.