Ioana Neagu, directoarea grădiniţei private din Capitală filmată bătând copiii, a fost reţinută
Poliţia a reţinut-o pe directoarea grădiniţei „Flipper Garden”, Ioana Neagu, pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce a fost prinsă pe camerele de supraveghere agresând violent copiii pe care îi avea în îngrijire. Mai mulţi părinţi au depus plângere la Secţia 17 a Poliţiei privind tratamentul agresiv pe care îl avea directoarea faţă de copii.
În imaginile filmate, care au apărut în presă, se vede cum femeia târăşte un copil mic într-un colţ al scărilor şi îl bate. Copilul se zbate şi reuşeşte să scape din mâinile ei, căţărându-se pe scară în mâini şi picioare, plângând. De asemenea, pe camere mai apare o scenă în care femeia intră într-o sală unde copiii dorm şi îl bruschează pe un micuţ, târându-l din pat de un braţ, după care mai apucă cu violenţă un alt copil şi îl trage din pătuţul lui.
Nici Ministerul Educaţiei şi nici Inspectoratul Şcolar Bucureşti nu pot interveni direct fiindcă grădiniţa nu este autorizată sau acreditată la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat, marţi, la Craiova, că grădiniţa Flipper nu doar că nu era acreditată, „dar nici nu există”, însă ministrul nu a avut timp să vadă imaginile.
„Nu am văzut imaginile, pentru că am fost pe drum. Nu am cum să văd tot şi îmi pare rău. (…) Am auzit, însă, ce s-a întâmplat şi este inadmisibil. Copiii sunt cel mai fin şi cel mai sensibil lucru pe care îl avem şi suntem aici să ne gândim cum anume putem face ca şcoala românească, de fapt, să dea şansa copilului, tânărului, să se realizeze”, a spus Curaj, la finalul unei dezbateri regionale care a avut loc la Craiova.