Cauţi să îţi impresionezi prietenii de Crăciun? Află cât costă să îţi împodobească casa un decorator profesionist

Publicat: 03 12. 2020, 10:17
Actualizat: 03 12. 2020, 10:19

Poţi să ai un Craciun magic ca în poveşti şi dacă nu ai timp să îţi împodobeşti tu bradul sau casa. E de ajuns să spui ce ţi-ar plăcea, iar decoratorii se ocupă ei să îţi transforme casa în una ca-n poveşti. De la brad la şemineu, balustrade sau uşi totul poate fi împodobit. Din lipsă de timp, Loredana a apelat anul acesta la un decorator, iar rezultatul îi impresionează pe toţi prietenii care îi trec pragul. Pentru decorarea unei case preţurile pornesc de la 1500 de lei şi pot să ajungă la 7000 de lei.

ANAMARIA ZSOLDOS, florist decorator VOW Events: În mod normal dureză câteva zile până alegem toate ornamentele şi decorurile, iar în casele oamenilor durează aproximativ 10 ore, în funcţie de decoruri. Dacă aleg toată casa, atunci poate să dureze şi două zile. Ca şi accesorii folosim de la 150 de bucăţi până la 1000 de accesorii. Practic se închiriază. Oamenii sunt mai ocupaţi şi nu mai au timp// şi atunci apelează la noi, cei care ne pricepem. Am folosit ornamente supradimensionale pentru că asta şi-au dorit clienţii mei având copii au vrut cumva să fie mai mult ca un loc de joacă pentru ei. Atunci am folosit şi ursuleţi şi am încadrat această lună.”

LOREDANA CHIDEAN, clientă: Am văzut pe Facebook ce face ea şi pentru că eu nu am timp. Durează foarte, foarte mult să faci acest decor minunat. Toţi se miră, wow ce frumos e, şi îmi zic că e ca o poveste ca în căsuţa lui Moş Crăciun. Eu i-am două-trei idei cum aş vrea să arate şi ea a venit cu tot decorul. E mult mai simplu, vii acasă şi totul e făcut.”