Proteste în Pamplona împotriva uciderii taurilor în cadrul festivalului San Fermin

Publicat: 05 07. 2022, 19:25
Actualizat: 05 07. 2022, 19:27

Activiştii au purtat pancarte pe care scria: „Corida cu tauri este preistorică”.

Acesta a fost cel de-al 18-lea protest anual condus de People for the Ethical Treatment of Animals, sau PETA, şi de ONG-ul spaniol AnimalNaturalis. În mod normal, protestele au loc cu o zi înainte de începerea festivalului, cu tradiţionalul „chupinazo”, care are loc la prânz în piaţa primăriei din Pamplona. Cursele încep joi, potrivit AP.

„Corida este o execuţie îndelung ritualizată a taurilor şi mulţi turişti care vin la cursele de tauri nu realizează de fapt că aceiaşi tauri cu care aleargă pe câteva străzi sunt ucişi mai târziu în acea zi în arenă”, a declarat Chelsea Monroe, reprezentant al PETA.

„Sunt înjunghiaţi iar şi iar timp de 20 de minute până când mor”, a spus Monroe. „Vrem ca turiştii să ştie că banii lor susţin această industrie cu adevărat crudă”.

Protestele nu fac prea mult pentru a diminua entuziasmul pentru San Fermín,  Pamplona care are o populaţie de 200.000 de locuitori ajunge la aproximativ 1 milion în zilele de vârf ale celor nouă zile de festival.

Festivalul a fost suspendat în ultimii doi ani din cauza pandemiei de coronavirus. Autorităţile se tem că activităţile mulţimii la festival ar putea duce la o creştere majoră a infecţiilor şi în acest an.

Punctul culminant al festivalului este „encierro”, sau alergarea de dimineaţă devreme, în care mii de oameni aleargă ca nebunii pentru a evita şase tauri care se năpustesc pe un traseu sinuos şi pietruit spre arena din oraş. Restul zilei este dedicat mâncării, băuturii, dansului şi divertismentului cultural. Cei şase tauri sunt invariabil ucişi în lupte cu tauri în fiecare după-amiază în timpul festivalului.

Corida cu tauri este încă extrem de populară în Spania, deşi mişcarea împotriva ei a luat mult avânt în ultimii ani. Corida cu tauri este interzisă doar în Insulele Canare, deşi nu este practicată prea mult sau deloc în alte regiuni, cum ar fi Catalonia şi Insulele Baleare, care includ Mallorca, Menorca şi Ibiza.