- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.03.2022, 09:50)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Iohannis, de Ziua Maghiarilor: Subliniez contribuţia pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, că apreciază constribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre şi rolul semnificativ în implementarea proiectelor care stau la dezvoltarea României.

Iohannis, de Ziua Maghiarilor: Subliniez contribuţia pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii
„În această zi în care maghiarii de pretutindeni îşi reafirmă identitatea şi ataşamentul pentru locurile natale, urez sănătate, pace şi prosperitate cetăţenilor români de etnie maghiară din România. Folosesc acest prilej pentru a sublinia contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, pentru a aprecia rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării ţării noastre. Prin hărnicie şi prin tradiţii pe care le menţin mereu vii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii. Şi dacă, în mod firesc, identităţile ne diferenţiază, valorile pe care le împărtăşim sunt punţile trainice care ne apropie. Ele ne unesc în jurul democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane”, spune Iohannis.
Preşedintele spune că suntem păstrătorii unui tezaur de valori umaniste şi ne revine răspunderea să transmitem noilor generaţii „exemplul şi practica, mereu dezvoltată şi cultivată, a bunei convieţuiri”.
„Educarea tinerilor în spiritul respectului pentru celălalt, preţuirea diversităţii etnice şi confesionale, respingerea discursului incitator la ură, cultivarea dialogului intercultural, interetnic şi interconfesional sunt tot atâtea obiective în care comunitatea maghiară din România se regăseşte, împreună cu întreaga societate. Într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urez comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”, mai spune Klaus Iohannis în mesajul său.
La ultimul referendum din România, în 2011, datele au arătat că minoritatea maghiară a fost cea mai numeroasă din ţară, reprezentând 6,5% din populaţie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti