În urma bătăii dintre mai multe persoane, la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, şapte petrecăreţi au ajuns la spital, unul dintre ei fiind lovit cu toporul în cap.
”Au fost şapte victime. S-au bătut între ei. Unul a fost mai grav, cu o secţiune de tendon, la mână, a fost trimis la Craiova, la Chirurgie Plastică, trei dintre ei cu traumatisme craniene, dintre care unul care a fost lovit cu toporul în cap, are o fractură parietală, a mers şi el acasă după consult, iar restul cu leziuni superficiale, cu contuzii şi cu plăgi contuze superficiale, care au fost trimişi acasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Radu Bododea, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
Pentru aplanarea scandalului, angajaţii restaurantului unde a avut loc botezul au cerut ajutorul poliţiştilor. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că totul ar fi început de la sumele oferite în plic de unii dintre cei care au fost invitaţi la botez.
„Poliţiştii au fost sesizaţi, în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, de două persoane, angajaţi ai unui restaurant din Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că în localul respectiv, în timpul unei petreceri de botez, a izbucnit un conflict spontan între mai mulţi meseni. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmii au intervenit la faţa locului, conflictul fiind aplanat. Din primele date, se pare că cele şapte persoane implicate se cunoşteau între ele, iar conflictul a pornit de la stabilirea darului”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Sandra Bălteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.