- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis despre închiderea pieţelor: Guvernul a decis ceva şi majoritatea PSD-istă a hotărât invers
- Preşedintele Klaus Iohannis consideră că închiderea temporară a pieţelor este o măsură corectă, însă Guvernul „a decis ceva şi majoritatea PSD-istă a hotărât inversul”. Preşedintele a evitat să spună clar dacă va promulga legea.
- Klaus Iohannis: ”„Nu se închid toate pieţele, se închid doar pieţele care funcţionează în spaţiile închise, acolo unde nu pot fi garantate măsurile de protecţie.”
- Deputaţii au decis, marţi, că, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că închiderea temporară a pieţelor este o măsură corectă, însă Guvernul „a decis ceva şi majoritatea PSD-istă a hotărât inversul”. Preşedintele a evitat să spună clar dacă va promulga legea.
Iohannis a afirmat că problema pieţelor a dus la destul de multe dezbateri, dar crede că măsura luată de Guvern este una justă: „Nu se închid toate pieţele, se închid doar pieţele care funcţionează în spaţiile închise, acolo unde nu pot fi garantate măsurile de protecţie. Nu este o măsură nelimitată, este limitată în timp”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
„Faptul că Guvernul decide ceva şi majoritatea PSD-istă din Parlament decide inversul este încă un argument pentru care trebuie să facem alegeri la termen. Suntem în plină criză sanitară, Guvernul şi experţii hotăresc anumite măsuri, PSD hotărăşte inversul”, a spus Iohannis, adăugând că gestiunea problemelor va fi aşa complicată.
Întrebat dacă va promulga legea prin care pieţele rămân deschise, Iohannis a evitat un răspuns clar.
„Virusul se răspândeşte foarte repede şi vedem că în toată Europa numărul persoanelor care sunt găsite pozitive creşte în fiecare zi. Obiectivul acestor restricţii este foarte clar: să încetinească răspândirea virusului. Aceste măsuri sunt propuse de experţii noştri. Pentru a vedea dacă prind, trebuie să avem răbdare. Unii au comentat că restricţiile au venit prea repede, alţii că au venit prea încet. Adevărul este că nu se poate să iei în fiecare zi alte măsuri. Trebuie să aştepţi un timp pentru a vedea ce efect are un set de măsuri. S-a văzut că vechiul set nu a fost suficient, ca atare Guvernul a venit cu un nou set, după câteva zile vom vedea cât de eficient a fost”, a spus Iohannis, răspunzând la o altă întrebare.
Deputaţii au decis, marţi, că, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Legea a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 93 de abţineri.
Social-democraţii au susţinut că închiderea pieţelor a fost o măsură „aberantă”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO