Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Dan Stana, a declarat, miercuri, că secţia de Psihiatrie unde a izbucnit incendiul este la o distanţă considerabilă faţă de incinta spitalului şi a izbucnit la parter, unde era izolat un pacient în sevraj.
„Am avut un incendiu într-un izolator. A fost un pacient care intrase în sevraj şi care a fost izolat în această încăpere şi se pare că de aici a pornit incendiul. Pacienţii au fost evacuaţi în timp record, nu avem victime. Şase dintre pacienţi au avut intoxicaţii uşoare şi au fost transferaţi la UPU. (…) Pacientul care provocat incendiul este printre cei intoxicaţi”, a spus Dan Stana.
Acesta a mai spus că este posibil ca cineva să îi fi aruncat acestuia un chibrit sau o brichetă, acest lucru urmând să fie verificat.
Potrivit lui Stana, în secţia de Psihiatrie erau internaţi 36 de pacienţi, dintre care 29 acuţi şi 7 cronici. Dintre ei, o parte vor fi duşi la Spitalul de Psihiatrie de la Schitu Greci, iar o alţii vor fi duşi în fosta locaţie, de pe strada Drăgăneşti, din Slatina.
Un număr de 36 de pacienţi internaţi la Secţia de Psihiatrie a Spitalului din Slatina au fost evacuaţi, miercuri, din cauza unui incendiu izbucnit în clădire.
Un incendiu s-a produs la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina pentru care a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.