„Există momente grele şi evenimente dramatice care ne încearcă tăria de caracter, altruismul şi umanitatea, care scot la iveală un tip de curaj şi dăruire altfel nebănuite. Dar, dincolo de asemenea momente, stă în puterea noastră să fim mai solidari unii cu alţii mereu. Nu e nevoie de evenimente tragice ca să ne amintim să fim oameni. Dacă zi de zi vom încerca să dăm ce e mai bun din noi, să aducem în jurul nostru, în familie, în comunitate mai multă generozitate şi compasiune şi să lăsăm ceva în urma noastră, vom avea o societate în care ne place să trăim” a spus preşedintele Klaus Iohannis, în discursul rostit cu ocazia concertului Corului Naţional de Cameră Madrigal, oferit în onoarea personalului medical implicat în acordarea asistenţei răniţilor de la Clubul Colectiv.
Preşedintele a mai spus că au trecut puţine zile de la evenimentul din Clubul Colectiv, care a marcat întreaga ţară. „Ne sunt încă proaspete în minte gesturile de solidaritate umană, dăruirea şi generozitatea celor care au venit în ajutorul victimelor, în noaptea tragediei, în zilele ce au urmat şi până astăzi. Oameni care n-au ajuns în lumina reflectoarelor, pe care puţini îi cunosc, cu priceperea şi forţele proprii au dat tot ce au putut pentru a salva vieţi şi pentru a alina suferinţe. Vă mărturisesc că am fost mişcat de aceste gesturi”, le-a spus şeful statului.
Preşedintele a mai spus că oamenii din sistemul medical şi de urgenţă fac eforturi pentru a acorda ajutor, îngrijire şi de multe ori linişte sufletească semenilor şi pentru asta le mulţumeşte.
„Plecând de la exemplul pe care îl daţi, sunt convins că unitatea şi solidaritatea, respectul reciproc şi dedicarea pot deveni o constantă în societatea noastră. Pornind de la astfel de principii, avem şansa să progresăm ca societate”, a mai afirmat şeful statului.
Klaus Iohannis a amintit şi valul de solidaritate din afara graniţelor, mulţumind şi reprezentanţilor statelor care şi-au oferit ajutorul. „Un moment dramatic a funcţionat ca un adevărat catalizator. Indiferent de apartenenţă sau naţionalitate, oamenii s-au unit pentru un ţel comun, pentru a-i ajuta pe semenii lor aflaţi în nevoie şi suferinţă. Este, dacă vreţi, declaraţia simbol a umanităţii, care arată că altruismul şi solidaritatea nu cunosc graniţe”, a mai declarat Iohannis.