„Participăm astăzi la un moment deosebit, pentru a rememora, cu prilejul
Ultimii ani au fost marcaţi de creşterea frecvenţei factorilor de risc care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi de apariţia unor provocări noi, cauzate îndeosebi de schimbările climatice radicale, a adăugat şeful statului.
„Evoluţia societăţii creşte exponenţial diversitatea şi amploarea situaţiilor de urgenţă şi, de aceea, este important să acordăm atenţia necesară consolidării sistemului integrat de intervenţie din România, care şi-a demonstrat eficienţa în ultimii ani. Rolul pe care vi l-aţi asumat, alături de celelalte servicii de urgenţă aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de reprezentanţii societăţii civile şi ai organizaţiilor internaţionale, necesită o adaptare continuă a pregătirii dumneavoastră la nevoile actuale şi o diversificare a echipamentelor din dotare, astfel încât să dobândiţi competenţele şi abilităţile practice necesare gestionării gamei largi de situaţii de urgenţă care pot apărea”, afirmă Iohannis.
Preşedintele a apreciat că pregătirea şi prevenirea sunt instrumente de o valoare incontestabilă în creşterea capacităţii de a face faţă situaţiilor de criză şi de urgenţă, împreună cu buna planificare a activităţilor şi, în final, acordarea asistenţei de urgenţă, iar pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă este esenţială.
De asemenea, el a amintit şi de participarea pompierilor români la mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene în Franţa şi Grecia, dar şi de contribuţia lor la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina
„Aveţi vocaţie de salvatori şi vă suntem recunoscători pentru sacrificiile uriaşe făcute astfel încât situaţiile de criză să fie depăşite fără victime şi pagube majore. Vă îndemn ca, acolo unde vă trimite datoria, să nu uitaţi că nimic nu este mai onorant decât să vă puneţi în serviciul semenilor voştri, să le garantaţi securitatea şi să contribuiţi la păstrarea unui mediu înconjurător sănătos pentru noi şi pentru generaţiile viitoarele”, a încheiat Iohannis.
La ceremonie a participat şi premierul Nicolae Ciucă, deşi programul iniţiat al acestuia prevedea, la ora 16.00, participarea la reuniunea Comitetului Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE.