„În cursul nopţii de 11/12 martie a.c., poliţiştii de siguranţă publică ai Capitalei, au identificat şi prins o tânără, în vârstă de 18 ani, la scurt timp după ce aceasta ar fi încercat să sustragă bani din două bancomate şi ar fi pătruns într-o societate comercială din Capitală”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse din Poliţie, Nicoleta Fătu, în vârstă de 18 ani, era căutată de poliţiştii IPJ Brăila, după ce, în data de 9 martie, tatăl acesteia o dăduse dispărută.
Anchetatorii au stabilit că, după ce a plecat de acasă, tânăra a venit direct la Bucureşti, unde, pentru a face rost de bani, a încercat să dea mai multe spargeri. În noaptea de marţi spre miercuri, aceasta a încercat să spargă două bancomate şi un magazin.
Nicoleta Fătu este cercetată, în libertate, pentru tentativă la furt calificat şi distrugere.