- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.12.2018, 13:39)
- Ana Petrescu
Iohannis spune că s-a inspirat din votul în cazul ridicării imunităţii lui Tăriceanu: Pentru PSD, termen rezonabil poate însemna 2-3 luni
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că un termen rezonabil pentru PSD poate însemna şi două sau trei luni, având în vedere decizia amânării votului în plenul Senatului cu privire la solicitarea DNA în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Urmărește
4911 afișări
Iohannis spune că s-a inspirat din votul în cazul ridicării imunităţii lui Tăriceanu: Pentru PSD, termen rezonabil poate însemna 2-3 luni
"Cum m-am aşteptat ca această chestiune să apară în discuţie, m-am documentat un pic cum acţionează pesediştii. Aflăm de exemplu că la Senat s-a depus o solicitare pentru o persoană, preşedintele Senatului într-o anume chestiune. Am aşteptat un vot, într-un termen rezonabil. Ce constant? Că Parlamentul, controlat e majoritatea PSD, a amânat votul până în sesiunea din februarie. Putem să ne inspirăm de aici şi să considerăm că un termen rezonabil poate pentru PSD poate însemna şi două, trei luni de zile", a afirmat Klaus Iohannis, vineri la Palatul Cotroceni.
Totodată, şeful statului a afirmat că nu va lua o decizie cu privire la remanierea guvernamentală, respectiv revocarea şi numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, şi va aştepta hotărârea CCR în cazul sesizării unui conflict între Guvern şi Preşedinţie de către premierul Viorica Dăncilă.
Senatorii nu vor vota în sesiunea parlamentară actuală solicitarea DNA pentru ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu privind începerea umrăririi penale în dosarul în care este acuzat de luare de mită, potrivit unor surse politice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Membrii Comisiei juridice a Senatului au cerut, marţi, conducerii forului legislativ amânarea cu o săptămână a votului privind raportul asupra cererii DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. După ce va fi votat, raportul Comisiei juridice va trebui să ajungă în plenul Senatului pentru votul final.
Preşedintele Senatului a transmis Comisiei juridicea Senatului, notele scrise care vor fi depuse la dosarul său.
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat, pe 27 noiembrie, în Comisia juridică a Senatului. Audierea a durat puţin peste o oră, iar presa nu a avut acces la lucrările forului legislativ.
La finalul audierii, preşedintele Senatului a declarat că demersul procurorilor DNA în cazul său are scopul de a îl intimida în lupta pe care a început-o pentru semnalarea gravelor abuzuri comise în România. Liderul ALDE s-a întrebat retoric dacă nu ar fi mai bine ca România să fie condusă de "procurori vânjoşi împreună cu ofiţeri cu ochi albaştri".
DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.
Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă şi faţă de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.
Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.
În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.
Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licenţe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe