VIDEO Van Damme, distracţie pe ritmuri de manele cu mai mulţi români. Clipul cu celebrul actor, viral pe net
Van Damme a fost filmat într-o maşină, miercuri după-amiază, alături de mai mulţi clujeni. „Nu e şmecherie, e pe bune. E fratele meu, pe viaţă!”, spune şoferul, care l-a şi filmat pe actor. Văzând că este filmat, Van Damme i-a atras atenţia însă, precizând totodată că nu vrea să apară pe net.
„No good for social network” (trad Nu este în regulă pentru reţelele de socializare ), a spus celebrul actor.
În doar câteva ore, clipul postat de tânăr are peste 120.000 de vizualizări şi mii de comentarii şi reacţii.
Mii de internauţi români, dar şi străini, au comentat la clip: „genial”, scrie un bărbat; „ai făcut istorie”, adaugă un altul”; „vedeţi să nu-l supăraţi că vă bate în 3 exemplare”, comentează o femeie; „Van Damme with gypsies wow”, comentează o internaută din Lituania.