„La un an şi jumătate de la începerea lucrărilor, iată-ne astăzi la ceremonia de inaugurare a Casei Francofoniei din campusul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie – Politehnica Bucureşti. Doamnă Secretar General al Francofoniei, sunteţi primul oaspete al acestei investiţii româneşti în viitorul Francofoniei! Ne aflăm împreună, la începutul unui nou an universitar, într-un loc care demonstrează angajamentul ţării noastre faţă de obiectivele Francofoniei ştiinţifice, ca şi faţă de priorităţile Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, în cadrul căreia România împlineşte trei decenii de apartenenţă activă”, spune Klaus Iohannis.
El precizează că în campusul Politehnicii din Bucureşti învaţă peste 4.000 de studenţi din ţări care fac parte din Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
„Aceasta arată importanţa pe care o are educaţia între preocupările noastre, ca loc de întâlnire între identităţi, ca generatoare de solidarităţi, şi arată în mod concret cum vedem noi Francofonia Viitorului. Casa Francofoniei, ca şi spaţiul academic francofon din România, reprezintă o dovadă a apartenenţei la un set de valori care ne sunt nouă, românilor, o preţioasă moştenire, dar şi catalizator al energiilor prezentului. În 2022, când am participat la punerea temeliei Casei Francofoniei, am avut aici şi o emoţionantă întâlnire cu un grup de refugiaţi din Ucraina. A fost un moment cu o mare încărcătură simbolică, o expresie a solidarităţii României cu cei care luptă pentru libertate, democraţie şi respectarea drepturilor omului, ca şi pentru prevalenţa forţei dreptului în faţa dreptului forţei. Aceste valori, care sunt şi misiuni fundamentale ale Francofoniei, vor rămâne şi pe mai departe obiective esenţiale ale politicii noastre externe şi vor continua să fie priorităţi pe agenda noastră la nivel internaţional”, adaugă şeful statului.
Preşedintele Iohannis cere comunităţilor universitare din România să se implice pentru dezvoltarea parteneriatelor internaţionale.
„În contextul începutului noului an universitar şi al intrării în vigoare a noilor legi ale educaţiei, care au fost fundamentate pe proiectul