Prima pagină » Social » FOTO&VIDEO Incendiu de proporţii la un depozit de deşeuri plastice din ţară. Două hale, cuprinse de flăcări

FOTO&VIDEO Incendiu de proporţii la un depozit de deşeuri plastice din ţară. Două hale, cuprinse de flăcări

Petru Mazilu
09 iul. 2021, 08:03, Social

Potrivit reprezentanţilor ISU Bihor, incendiul a fost anunţat la ora 3.41. La faţa locului s-au deplasat peste 30 de pompieri cu opt autospeciale printre care şi cea de cercetare chimică, radiologică, biologică şi nucleară.

Două hale de 1.300 metri pătraţi şi de 600 de metri pătraţi au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost localizat în jurul orei 6.20, au precizat pompierii.

Nu au fost înregistrate victime, dar pagubele sunt importante. La finalul misiunii pompierii vor stabili cauza producerii incendiului.