Ratingul care provoacă războaie

Din întîmplare, dar absolut din întîmplare, am urmărit, mai demult, pe un canal al cărui nume nu mi-l aduc aminte, un film american, „The Second Civil War” („Al doilea război civil”).

Cred că am procedat asemenea milioanelor de telespectatori din lumea de azi, loviţi iremediabil, graţie telecomenzii, de un nărav: zappingul.

Apăsînd pe butoane sari de la un canal la altul, asemenea lui Don Juan de la o femeie la alta şi, ca şi acela, zăbovind puţin şi plecînd mai departe, în neostoita căutare a unui ideal:

Don Juan, a idealului de femeie, telespectatorul, a idealului de post TV.

Nimerit la pelicula americană, am rămas s-o văd pînă la capăt, atras, cum era de aşteptat, de nota sa de film politic.

Ca de obicei, n-am stat pe gînduri şi am purces imediat la exploatarea momentului de plăcut; la subsemnatul, indisolubil legat de util.

Am scris şi publicat eseul următor:

Cînd televiziunea provoacă războaie

„The Second Civil War” (Al doilea război civil) e o satiră atroce a dependenţei de media. Un stat american, Idaho, trebuie să primească un număr însemnat de orfani pakistanezi. Cum localnicii sunt exasperaţi de valurile de imigranţi, guvernatorul statului anunţă închiderea graniţelor.

Preşedintele SUA intervine.

Pînă aici, nimic deosebit. Postul de televiziune din film, New Net, un fel de CNN de ficţiune, iese la bătaie, pentru a acoperi întîmplarea. Nevoia de rating face ca reporterii să evidenţieze doar senzaţionalul sau mai precis ceea ce-ar putea crea un conflict. Oarecum paradoxal, toată lumea ascultă de poruncile directorului TV, devenit un făuritor de viaţă. Avionul cu orfani e ţinut în aer două ore pentru a ateriza în prime-time. Preşedintele SUA e un ezitant, un ins de la care scoţi o acţiune doar cu cleştele. Reporterii New Net îl fac să dea declaraţii belicoase. Declaraţii belicoase lansează şi guvernatorul, şi membrii de rînd ai miliţiilor, şi soldaţii americani trimişi de Washington. În faţa camerelor de luat vederi, conştienţi că-i vede lumea – stare de spirit moştenită din realităţile săteşti – oamenii simt nevoia să se dea mari. Lesne de prevăzut astfel că un fleac ajunge să devină o chestiune naţională şi, în cele din urmă, factorul determinant al destrămării SUA. Preşedintele trimite trupe împotriva guvernatorului rebel. Guvernatorul mobilizează miliţiile. Diferitele comunităţi din America – negri, musulmani, mexicani, chinezi – se iau la harţă. Asta în timp ce guvernatorul umblă cu limba scoasă după fustele unei reporteriţe de la New Net, de origine mexicană, şi care totuşi nu reuşeşte să-l convertească, graţie şoldurilor planturoase, la gînduri mai bune faţă de emigranţi.

Desigur, nu Televiziunea e de vină pentru această escaladare, ci vanitatea omenească, uşor de zgîndărit prin camerele de luat vederi.

Scenaristul pregăteşte o lovitură mortală Televiziunii.

 În final, însişi redactorii din studio – de diferite etnii – se iau la bătaie. Ca şi cei din afară, pe care i-a încăierat!”

A trecut ceva timp de la scrierea şi tipărirea acestor rînduri.

Punînd mîna pe un nou roman de Evelyn Vaugh, „Scoop”, apărut în 1938, tradus la noi în 2006 sub titlul, „Bomba zilei”, l-am dat gata încetul cu încetul, cum procedez cu toate cărţile care-mi plac, vădit însufleţit de nevoia unei prelungiri a seducţiei.

Aşa cum fac unii cu o prăjitură după care se dau de ceasul morţii.

O mănîncă în felii cît mai mici şi cît mai subţiri pentru ca plăcerea să dureze.

Roman de cruntă satirizare a presei senzaţionaliste şi a presei în general, „Bomba zilei” stăruie asupra disponibilităţii media de a schimba şi chiar de a provoca realităţi care, fără intervenţia gazetarilor, n-ar fi existat.

Drept pentru care am scris şi ofer spre publicare această:

Addenda la „Cînd televiziunea provoacă războaie”.

The Second Civil War se petrece în anii din urmă, marcaţi de trufia televiziunilor care acoperă planeta.

Cu forţa de a declanşa evenimente reale prin simpla născocire a unor eveniment se poate mîndri şi presa scrisă.

Şi nu cea din secolul XXI, beneficiară a reţelelor de distribuţie la nivel de glob, ci presa din anii interbelici.

Ne-o dezvăluie cinicul satiric englez, Evelyn Waugh într-o roman denunţător al senzaţionalismului cu orice preţ: „Bomba Zilei”.

Corker, un ziarist de la Universal News, redă una dintre întîmplările care l-au avut drept erau pe Wenlock Jakes, „cel mai bine plătit ziarist din Statele Unite, care a oferit lumii ştirea senzaţională de la faţa locului, despre scufundarea Lubitaniei cu patru ore înainte de a fi lovită de inamic”.

Întîmplarea se referă la ce a putut provoca în real relatările transmise de ziaristul american dintr-o capitală de ţară balcanică:

„Stai să vezi, Jakes s-a dus într-un rînd să relateze o revoluţie într-una din capitalele balcanice. Adoarme în cuşetă, face ochi în altă gară, nu-şi dă seama, coboară din tren, se duce direct la un hotel şi transmite un articol de o mie de cuvinte despre străzi baricadate, biserici în flăcări, mitraliere ce acompaniază zgomotul maşinii lui de scris, un copil mort ce zace ca o păpuşă stricată pe caldarîmul pustiu din faţa ferestrei sale – chestii de-astea. Ei bine, cei de la agenţia lui de presă au forte surprinşi să primească o relatare ca asta dintr-altă ţară decît cea din care se aşteptau, dar aveau încredere în el şi au publicat-o în şase ziare naţionale. În ziua aia, toţi trimişii speciali din Europa au primit ordin să pornească în viteză spre noua revoluţie. Soseau roiuri-roiuri. Totul părea destul de liniştit, dar să spună aşa ceva i-ar fi costat slujbele, cînd Jakes scria o mie de cuvinte pe zi despre sînge şi teroare. Aşa că au intrat şi ei în horă. Rezervele guvernului din ţara respectivă scăzură, se instală panica financiară, fu declarată starea de urgenţă, armata fu mobilizată, se lăsă cu foamete, revolte şi, în mai puţin de-o săptămînă, chiar se declanşă o revoluţie adevărată, exact cum scrisese Jakes. Ca să vezi ce putere are presa!”

Însemnările mele se puteau intitula, la fel de bine, „Ziarul care produce o revoluţie”.

Acţiunea romanului se petrece în deceniul 1930-1940.

Ţara în care ziaristul provoacă o Revoluţie e una din Balcani. Peste aproape 60 de ani, în decembrie 1989, în România a avut loc o Revoluţie.

Va fi fost provocată tot în stilul celei din „Bomba zilei”?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro