- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.07.2019, 22:37)
- Gabriela Antoniu
Ion Cristoiu: Exploatarea acestei tragedii de Iohannis era previzibilă/ E ostaticul acestor instituţii
Analistul politic Ion Cristoiu critică intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în cazul de la Caracal şi îl suspectează că, fiind ostaticul unor instituţii de forţă precum STS, ori nu vrea să facă nimic, ori că este în vacanţă şi apelează la clişee.
Urmărește
1961 afișări
Ion Cristoiu: Exploatarea acestei tragedii de Iohannis era previzibilă/ E ostaticul acestor instituţii
Ion Cristoiu a declarat duminică pentru MEDIAFAX că preşedintele Iohannis politizează tragedia de la Caracal şi face declaraţii care arată precaritatea gândiriile sale de preşedinte, prin reîncălzirea unor clişee.
“Nu cred că e vorba de o politizare din partea Guvernului, e vorba de o politizare din partea lui Klaus Iohannis. Intervenţia sa, exploatarea acestei tragedii pentru a relua tema bătută şi răzbătută a penalilor, a atacurilor PSD la Justiţie, era previzibilă. Deja divizia presă şi divizia politică a SRI anunţase această campanie, că de vină sunt modificările la codurile penale, PSD care a slăbit justiţia. În al doilea rând s-a văzut încă o dată precaritatea gândirii ca preşedinte a lui Klaus Iohannis pentru că normal era să mai spună şi altceva decât aceste clişee reîncălzite de câte ori se întâmplă ceva. Cazul de la Caracal implică mult mai multe lucruri decât modificările la Codurile penale şi slăbirea statului de către PSD. Ca preşedinte şi candidat la preşedinţie, dacă avea ceva în cap, propunea acum măcar la nivelul celor propuse, tot din punct de vedere politic, de Dăncilă. Deci am văzut încă o dată ceea ce vedem de 5 ani de câte ori se întâmplă ceva, Klaus Iohannis iese cu acelaşi text despre atacurile la justiţie. Ori nu vrea să facă nimic ,ori este în vacanţă şi a scos din magazia cu vechituri aceste clişee. În acelaşi timp, nu pot să observ că nu a cerut demisia şefului de la STS”, a afirmat Ion Cristoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Analistul politic insistă că şeful STS trebuia să demisioneze demult, iar ambiguitatea preşedintelui Iohannis în ceea ce priveşte demisia celor vinovaţi arată că este ostaticul acestor instituţii de forţă, fiind interesat de sprijinul STS în fraudarea alegerilor prezidenţiale.
“Formulări generale, ambigue, de genul să-şi dea demisia toţi, e o aberaţie ca acest caz să se discute în CSAT. Ce să se discute în CSAT? Ce să ne spună şeful STS, că generalii săi sunt corupţi, că nu sunt profesionişti, că au dat chix? Normal era ca domnul respectiv să demisioneze demult. Faptul că şi acum Klaus Iohannis îl protejează confirmă ceea ce am spus că preşedintele este ostaticul acestor instituţii de forţă, care, cel puţin STS, e de aşteptat să joace un rol în fraudarea prezidenţialelor”, a susţinut Ion Cristoiu.
În opinia sa, nici Iohannis, nici alt candidat la prezidenţiale nu a venit cu o soluţie, un proiect care să ducă pe viitor la rezolvarea unor cazuri precum cel de la Caracal.
“Aş vrea să mai remarc un lucru. Deşi avem o abundenţă de candidaţi la prezidenţiale în frunte cu domnul Barna, niciunul dintre ei nu a ieşit acum cu un proiect de rezolvare în general a unor astfel de cazuri. Avem o reacţie politică catastrofală a acestor candidaâi. Dan Barna nu a zis nimic, Tăriceanu s-a referit, siguir, a polemizat cu Iohannis, dar nici el nu a prezentat un proiect, Klaus Iohannis nici vorbă. Singura care a zis ceva e Viorica Dăncilă, dar cred că e o exagerare cu referendumul să înăsprim pedepsele şi să-i castrăm pe violatori. Sigur, e o exagerare , dar ea a încercat ceva, a propus ceva. Dar încă o dată ne dăm seama că alegerile acestea prezidenţiale nu vor aduce nimic bun deoarece niciunul dintre candidaţi nu a prezentat nişte soluţii practice, realiste, nu politizate”, a spus Ion Cristoiu.
În opinia sa, lipsa de reacţie a prezidenţiabilului USR-PLUS Dan Barna în acest caz este o dovadă că acesta este un iepuraş, o diversiune a serviciilor.
“Absenţa lui Dan Barna îmi spune încă o dată că această aşa-zisă contracandidatură a lui la Iohannis este o gogoaşă a serviciilor, o gogoaşă diversionistă. Un candidat care îl care ca principal adversar pe Klaus Iohannis trebuia să reacţioneze acum de 50 de ori împotriva lui Klaus Iohannis. Faptul că Dan Barna nu reacţionează, cum de fapt nu a reacţionat la nimic din ceea ce a făcut Klaus Iohannis, arată că de fapt e o comedie şi domnul Dan Barna e un iepuraş. Domnul Barna se scapă pe el de frică la gândul că trebuie să-l atace pe Klaus Iohannis. El era cel mai îndrituit să critice poziţia preşedintelui în cazul de faţă, complicitatea cu STS, să discute o schimbare în organizarea instituţiilor de forţă şi în activitatea lor. Dacă el nu a zis nimic, cum putem să vorbim de un candidat la preşedinţie care se numeşte Dan Barna? El cum vrea să câştige aceste alegeri sau măcar să intre în turul al doilea? Nu arătând că el va fi un altfel de preşedinte decât Klaus Iohannis ?El nu va fi un altfel de preşedinte pentru că o să tacă precum Klaus Iohannis”, a conchis Ion Cristoiu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, legat de cazul Caracal, că Executivul trebuie să se gândească dacă nu este vinovatul moral, susţinând că toţi cei care au greşit trebuie să fie sancţionaţi, indiferent dacă sunt de la Interne, STS sau alte instituţii. Şeful statului a cerut Guvernului PSD-ALDE să anuleze modificările aduse legilor justiţiei în ultimii doi ani şi a anunţat că va cere ministrului Justiţiei să analizeze legislaţia cu privire la percheziţii.
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe