Motivul pentru care Noua Zeelandă a refuzat cererea de rezidenţă a unei familii. Mama: „A fost foarte greu de acceptat”

Publicat: 29 06. 2021, 09:03
Actualizat: 29 06. 2021, 09:05

Tânăra în vârstă de 35 de ani a imigrat în Noua Zeelandă împreună cu soţul Donovan şi copiii Donna şi Damien, în vârstă de 9 şi 3 ani, din Africa de Sud, în 2018, stabilindu-se în Palmerston North. Din cauza greutăţii femeii, nimănui din familia ei nu i s-a acordat rezidenţa, potrivit Stuff.

„Viaţa întregii mele familii era în mâinile mele. Totul depindea de mine. A fost foarte greu de acceptat. Fiica mea mi-a spus: „mamă, te-au făcut de râs”, a declarat femeia.

Un purtător de cuvânt al Biroului de Imigrare din Noua Zeelandă a declarat că greutatea lui Stuff Bezuidenhout nu este motivul pentru care i s-a refuzat cererea de rezidenţiat, ci problemele sale de sănătate din trecut, care au necesitat o intervenţie chirurgicală, ceea ce dovedeşte că obezitatea ei va fi costisitoare pentru sistemul de sănătate publică.

Bezuidenhout a câştigat un loc de muncă cu normă întreagă într-un departament guvernamental şi a primit o viză de muncă de trei ani, acordându-i-se accesul la sistemul de sănătate publică, când cântărea 150 kg.

Gândul că va trebui acum să părăsească Noua Zeelandă după ce familia ei se stabilise acolo a fost „sfâşietor şi înfricoşător”, mai ales pentru copiii lor.

Fiul ei avea şapte luni când au părăsit Africa de Sud – „nu cunoaşte nicio viaţă în afara Noii Zeelande” – şi fiica ei a fost atât de supărată încât a trebuit să apeleze la un psiholog.

Bezuidenhout a slăbit 22 de kilograme de când s-a mutat în Noua Zeelandă, prin diete dezvoltate împreună cu medicul ei. Presiunea de a slăbi de când a început solicitarea de rezidenţiat a fost copleşitoare.

Vizele familiei expiră la sfârşitul lunii iulie. Deoarece meseria lui Donovan are o cerere mare, ei speră să îşi reînnoiască vizele de muncă la timp.

„Este secolul al XX-lea, ar trebui să poţi [arăta] cum vrei”, a spus Bezuidenhout. „Vreau să slăbesc, dar îmi va lua ceva timp”.