Ion Cristoiu: Nu-i nici o afacere să fii bogat!

Publicistul Ion Cristoiu constată că a fi bogat e un coşmar şi ilustrează această idee cu o schiţă a lui Cehov în care un cizmar, visând că este boier, trăieşte atât avantajele, cât şi dezavantajele acestei poziţii sociale pentru ca în final să se trezească fericit că tot ce însemna să trăieşti pe picior mare nu i s-a întâmplat decât în somn.  

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Geniul lui Cehov se simte în fiecare text, aşa cum mîna lui Dumnezeu se recunoaşte în orice fiinţă vie.

Scriitorul a produs schiţe şi povestiri pe bandă rulantă, mai ceva ca un titular de editorial zilnic rîndurile obligatorii prin contract, împins de Diavolul Onorariului de neînlocuit.

Ca şi Balzac, Cehov e un exemplu de scriitor interesat mai puţin de posteritate şi mai mult de casieria ziarelor şi revistelor din prezent. Cu toate acestea, geniul cehovian de scriitor, ca şi geniul arghezian de publicist, risipeşte cu dărnicie briliante şi în ceea ce altfel ar fi fost simplu rumeguş.

Semnificativă mi se pare astfel schiţa Cizmarul şi necuratul scrisă pentru Peterburgskaya Gazeta, numărul special de Crăciun, 25 decembrie 1888.

Unui cunoscut Cehov i se confesa astfel la 23 decembrie 1888:

<Am trimit lui Hudekov o povestire de 100 de ruble, pe care te rog să n-o citeşti, mi-e ruşine!>

Era, într-adevăr, Cehov convins că bucata e mediocră, ca terciul fără sare, sau se alinta, făcînd-o pe modestul?

N-aş putea răspunde.

Nu sînt psiholog al scriitorilor, şi cu atît mai mult, psiholog în general.

Mie însă schiţa mi-a plăcut.

Mai ales pentru disponibilitatea ei de a reflecta, în Rusia eternă, ca un ciob prost de sticlă, Lumea lui Dumnezeu, felul de a fi al insului de rînd, zis şi mujic.

Ca orice text fabricat pentru presa numerelor de Crăciun (ceva asemănător ediţiilor de Crăciun ale televiziunilor de azi), schiţa se petrece în Ajunul Crăciunului.

Cizmarul Fiodor Nilov încăputează o pereche de cizme pentru un client care <avea un nume nemţesc, din cele care fac să ţi se încurce limba în gură>.

Clientul îi făcuse scandal, pentru că nu terminase lucrul început cu două săptămîni în urmă, şi-i poruncise să i le aducă musai în seara de Ajun.

Mai mult decît semnficativ, Fiodor Nilov lucra, şi <ca nu cumva să adoarmă, scotea din cînd în cînd clondirul de sub masă şi trăgea cîte-o duşcă>.

Adormi însă, şi sub puterea impresiei lăsate de client cu două săptămîni în urmă („stătea pe podea şi pisa nu ştiu ce într-o piuliţă”) visă că respectivul era Diavolul şi că-l face bogat, în schimbul sufletului.

În vis, Fiodor împărtăşeşte una dintre marile plăceri ale bogaţilor în viziunea mujicilor:

Halitul şi băutul pînă la plesneală:

<Doi lachei îl serveau cu fel de fel de bucate, ploconindu-se adînc în faţa lui şi zicînd:

— Să mîncaţi sănătos, înălţimea voastră!

Ce mai belşug! După ce lacheii îi puseră dinainte o bucată mare de friptură de oaie şi o strachină cu castraveţi, îi mai aduseră pe tavă şi o gîscă friptă, iar ceva mai tîrziu, rasol de porc cu hrean. Şi toate erau servite nobil, politicos. Fiodor înfuleca, iar înaintea fiecărui fel de mîncare dădea pe gît cîte un pahar mare cu votcă minunată, întocmai ca un general sau un conte. După rasol, i se aduse o caşă cu grăsime de gîscă, scrob cu slănină şi ficat prăjit, iar el mînca şi se minuna. Ce i-au mai adus încă? Da, i-au mai adus şi plăcintă cu ceapă, sfeclă înăbuşită şi cvas. «Cum de nu crapă boierii de atîta mîncare?» – se gîndea el. La urmă de tot i s-a pus dinainte şi o oală mare, plină cu miere. După masă, i se înfăţişă diavolul cu ochelari albaştri şi-l întrebă, făcînd o adîncă plecăciune:

— Aţi fost mulţumit de masă, Fiodor Panteleici?

Dar Fiodor nu putea să scoată o vorbă, aşa era de umflat de-atîta cît mîncase.>

Înfulecau boierii într-un asemenea ritm o asemenea cantitate?

Nu ştim.

Ştim însă că-n viziunea rusului de rînd a fi boier însemna a mînca pînă crapi.

Un alt avantaj al boieriei pentru mujic e destăinuit de scena în care Fiodor din vis îl umileşte pe un alt cizmar, presupus a-i fi făcut cizmele din picioare. Faţă de respectivul el are atitudinea de Stăpîn pe care o manifestau cei bogaţi faţă de el.

Aşadar, mujicul Rusiei ţariste vede în bogăţie dreptul de a-ţi bate joc de cei mai săraci ca tine.

Tot în vis, vin şi dezavantajele.

Cizmarul merge la biserică.

 După slujbă, o porneşte pe stradă:

<Ca să-şi mai împrăştie gîndurile negre, începu să cînte cît îl ţinea gura, aşa cum făcea de multe ori, pe vremuri. Dar abia se porni, că şi veni în goană un sergent de stradă şi, ducîndu-şi mîna la cozoroc, îi zise:

— Nu vă supăraţi, boierii n-au voie să cînte pe stradă. Că doar nu sînteţi cizmar.

Fiodor se rezemă cu spatele de gard şi începu să gîndească. Oare cum ar face să petreacă puţin?

— Boierule! – îi strigă un portar. Nu vă rezemaţi de gard, că vă murdăriţi şuba!

Atunci, Fiodor intră într-o dugheană, îşi cumpără cea mai bună armonică şi o luă de-a lungul străzii, cîntînd. Trecătorii îl arătau cu degetul rîzînd:

— Ia uitaţi-vă la el, cică-i boier! – rîdeau de el birjarii. Parcă-i cizmar...

— Unde s-a mai pomenit boier să-şi facă aşa de cap? – îi zise iarăşi sergentul de stradă. Te pomeneşti că mai intraţi şi în cîrciumă!

— Boierule, faceţi-vă milă şi pomană, pentru numele lui Hristos! – îl rugau cerşetorii, înconjurîndu-l din toate părţile. Făceţi-vă milă şi pomană!

 Înainte, pe vremea cînd era cizmar, cerşetorii nici nu se uitau la el, iar acum îi aţineau calea.

Acasă îl aştepta nevasta cea nouă, cucoana, îmbrăcată cu polcă verde şi cu fustă roşie. Fiodor ar fi vrut s-o mîngîie, ba chiar întinse mîna să-i tragă un pumn în spinare. Dar femeia se răsti la el, îmbufnată:

— Mojicule! Bădăranule! Habar n-ai cum trebuie să te porţi cu cucoanele! Dacă mă iubeşti, sărută-mi mînuţa, dar nu sări la bătaie, că asta n-am să permit niciodată”

«Afurisită viaţă, ce să zic! – se gîndi Fiodor. Ia te uită cum trăiesc boierii! N-ai chip să-i tragi un cîntec pe stradă, din gură sau din armonică, n-ai chip să-ţi giugiuleşti muierea... Ptiu!»>

Fiodor Nilov se trezeşte fericit c-a fost numai vis.

A fi bogat i se pare un coşmar.

Să nu te poţi îmbăta şi cînta apoi pe stradă, să nu poţi să-i arzi un pumn nevestii pe spinare!

Vorba lui:

<Afurisită viaţă!>

Într-o schiţă scrisă pentru banii de care îi e ruşine, Cehov surprinde genial mujicul din Rusia ţaristă.

Mujicul care-l va da jos pe ţar şi va deveni şef în Rusia comunistă”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro