„Ruşii le este frică şi când se sperie devin răi, cruzi, ameninţă, ucid şi nu au nici un respect pentru viaţă. Ne-au împiedicat să ne salvăm prietenii care ne cereau ajutor zile întregi de sub dărâmături”, spune Victoria Kasmirenko, în faţa casei ei de lemn, una dintre puţinele care au rămas în picioare în acest oraş al ruinelor.
Cine au fost cei care i-au atacat? „Otaşii ruşi erau cu toţii foarte tineri. Au plasat punctul de control chiar în faţa uşii noastre, ne vorbeam în fiecare zi. Era clar că erau îngroziţi. Tineri recruţi credeau că trebuie să efectueze exerciţii militare în Karsoiak, Belarus, şi s-au trezit luptând aici de dimineaţa până seara”.
A încercat să se apere cum poate: „Noi nu le făcusem nimic. Dar au continuat să ne ameninţe fără niciun motiv. Tatăl meu m-a ţinut închisă în casă, se temea de violenţe sexuale, aşa cum ştim că s-au întâmplat pe aici. Unii au fost îngropaţi de vii în pivniţe, omorâţi ca şobolanii”.