Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, sâmbătă, pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, traficul se desfăşoară restricţionat.
Astfel, între kilometrii 197 şi 198 în localitatea Călimăneşti şi între kilometrii 55 şi 56 în localitatea Voineasa se asfaltează, în intervalul orar 08.00-18.00.
Se asfaltează şi în localitatea Brezoi, între kilometrii 207 şi 208, între orele 7.00 şi 18.00. De asemenea, între kilometrii 156 şi 165, în localităţile Milcoiu şi Goleşti se fac marcaje rutiere.
În toate zonele unde se fac lucrări, circulaţia rutieră se desfăşoară pe jumătate din calea de rulare fiind dirijată prin semne.
Programul lucrărilor poate fi modificat în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice.