Ştefan Risipiţianu a recunoscut în faţa procurorilor DIICOT că a violat-o pe Luiza Melencu

Publicat: 11 12. 2019, 14:30
Actualizat: 21 01. 2022, 21:39

Avocatul Tonel Pop a precizat, miercuri, că Ştefan Risipiţianu a recunoscut în faţa procurorilor DIICOT că a violat-o pe Luiza Melencu, însă nu recunoaşte alte fapte de violenţă asupra tinerei.

Ştefan Risipiţianu, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât acesta, cât şi Dincă, ar fi violat-o pe tânără.

Mama Luizei Melencu, fata dispărută din aprilie despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o, a declarat, tot miercuri, că raportul FBI pe oasele găsite la liziera unei păduri sunt neconcludente: „Avocaţii mi-au spus că oasele erau prea distruse. Deduc că Luiza trăieşte”.

Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că până la finalul acestui an, dosarul Carcacal va fi finalizat.