Ion Iliescu, la ceremonia de la Crematoriul Vitan-Bârzeşti unde a fost incinerat Atanasie Stănculescu – VIDEO
This browser does not support the video element.
Întrebat de discursul pe care fostul preşedinte Ion Iliescu l-a ţinut la ceremonia de incinerare a lui Victor Atanasie Stănculescu, generalul Mircea Chelaru a declarat „Păi nu ştiaţi că de morţi numai de bine? I-am reproşat faptul că nu a făcut decât să producă agonia acestei ţări”.
Ceremonia, care a avut loc miercuri la Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti, departe de ochii presei, a durat aproape o oră şi au participat membri ai familiei, dar şi câţiva apropiaţi.
„Domnul preşedinte Ion Iliescu a ţinut un discurs foarte frumos la capatâiul domnului general Stănculescu. Astăzi am văzut prieteni adevăraţi lângă domnul general. Eu ştiu că a vrut să facă bine pentru poporul român. Pentru mine Atanasie Stănculescu a făcut parte din familie. Astăzi am pierdut un membru al familiei”, a spus deputatul Liliana Mincă.
Avocatul Cătălin Dancu a confirmat miercuri că Victor Atansasie Stănculescu a lăsat în urma sa casete care conţin mărturii, inclusiv despre ce s-a întâmplat la Revoluţie, Dancu declarând că speră ca ele să fie făcute publice de către persoana mandatată prin testament să le primească.
Avocatul susţine că mulţi ar trebui să fie îngrijoraţi dacă acele casete vor fi publice. „Cei care au fost din prima clipă în momentul Revoluţiei şi până în momentul în care şi-a dat sfârşitul cred că ştiu la ce ar trebui să se aştepte şi vorbesc de o chestiune mai degrabă de moralitate faţă de societate decât de vreo răspundere penală. Mulţi mai sunt în viaţă”.