Potrivit poliţiştilor prahoveni, accidentul s-a petrecut pe drumul care duce spre mănăstirea Caraiman, şoferul maşinii, un bărbat de 55 de ani din localitatea Valea Doftanei, parcând autovehiculul fără a trage frâna de mână şi plecând. La scurt timp, maşina a luat-o la vale şi a intrat în plin într-un grup de patru femei care ieşiseră de la slujba religioasă şi se îndreptau, mergând pe jos, spre centrul staţiunii.
Una dintre turiste a văzut maşina venind către ele şi a avut timp să fugă din calea acesteia, dat celelalte trei au fost lovite în plin.
La locul incidentului au venit două autospeciale ale ambulanţei, care au acordat ajutor rănitelor. Una dintre femei, în vârstă de 58 de ani, a fost rănită grav, suferind mai multe traumatisme la cap şi la mâini şi fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a rămas internată la Secţia de Neurochirurgie, iar celelalte două au suferit răni mai puţin grave.