Prima pagină » Social » Peste 50 de bazine de înot vor fi construite în prima parte a lui 2008

Peste 50 de bazine de înot vor fi construite în prima parte a lui 2008

Lucrările pentru construirea a 70 de bazine de înot, investiţii prevăzute în programul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, vor începe în prima parte a anului viitor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Laszlo Borbely.
Peste 50 de bazine de înot vor fi construite în prima parte a lui 2008
19 sept. 2007, 14:09, Social

"În aceste zile, vor fi deschise ofertele pentru proiectare şi sperăm să definitivăm detaliile legate de proiecte, astfel încât să demarăm lucrările la începutul anului viitor", a afirmat Borbely.

Programul prevede construirea, la nivel naţional, a 10 bazine olimpice, cu circa 1.000 de locuri, 20 medii, pentru jocuri de polo şi cu o capacitate de 400 spectatori, precum şi a 40 de bazine mici, de agrement, toate fiind acoperite.

Investiţiile pentru realizarea programului sunt de aproximativ 120 milioane de euro.