Iorgulescu: Nu trebuie să existe categorii profesionale exceptate de la verificarea CNSAS

Publicat: 09 09. 2008, 18:44
Actualizat: 06 11. 2012, 09:02

"Opinia mea este că nu trebuie să existe categorii profesionale care să fie exceptate de la verificarea CNSAS în privinţa eventualei colaborări cu securitatea. Nu cred că ar trebui să existe diferenţe între cetăţeni sau categorii profesionale", a spus Adrian Iorgulescu.

El consideră că decizia luată, marţi, de Comisia juridică din Senat, care a eliminat posibilitatea verificării preoţilor de către CNSAS, este una "de parcurs". "Până nu va fi luată o decizie şi în plenul Parlamentului, este o decizie de parcurs", a explicat Iorgulescu.

Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a cerut încă din 2006 desecretizarea dosarelor şefilor cultelor. În august 2006, Iorgulescu a stârnit dezaprobarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti după ce a declarat că România a avut parte de "o intelectualitate colaboraţionistă" cu vechiul sistem şi că preoţii ar fi încălcat taina spovedaniei. "Preotul făcea informări. Venea omul să se spovedească şi ăştia făceau note informative", a spus atunci Adrian Iorgulescu. El a pledat, totodată, pentru "deschiderea arhivelor comuniste, ale UTC-ului, dar şi ale cultelor" pentru că "aici s-a strâns un balast fantastic".

Ministrul Culturii a susţinut că în urma solicitării de desecretizare a dosarelor clerului şi înalţilor ierarhi vor fi găsite lucruri pe care "oamenii cu frica lui Dumnezeu s-ar înspăimânta să le vadă". El a spus că nu acuză pe nimeni, deşi ştie că există aceste dosare.

Membrii Comisiei juridice au adoptat, marţi un amendament la Legea privind accesul la propriul dosar, prin care au eliminat în totalitate posibilitatea ca preoţii să fie verificaţi de CNSAS, o altă modificare fiind eliminarea termenului de "asimilaţi ai colaboratorilor".