Ipoteza poliţiştilor despre moartea unui bărbat dispărut, găsit într-un pârâu din Sibiu

Publicat: 28 04. 2021, 11:26
Actualizat: 28 04. 2021, 11:27

Potrivit IPJ Sibiu, un localnic din Biertan a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Dumbrăveni, într-un pârâu din zona denumită popular Blehi, se află cadavrul unui bărbat.

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au găsit un bărbat decedat, cu partea inferioară a corpului în apă, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că acesta fusese dat dispărut luni.

La examinarea cadavrului, efectuată de către medicul legist şi de poliţişti, pe corpul bărbatului au fost observate diverse escoriaţii.

„Luând în considerare şi faptul că vegetaţia din imediata apropiere a cadavrului era aplecată la pământ, iar în jurul bărbatului au fost identificate mai multe urme de copite, s-a conturat ipoteza că bărbatul ar fi fost atacat de către una sau mai multe dintre bovinele pe care le supraveghea”, susţin poliţiştii sibieni.

Trupul bărbatului a fost la SML Sibiu pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii continuă cercetările într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.