- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
IPS Teodosie, cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, a anunţat, marţi, Parchetul Tribunalului Constanţa, care s-a autosesizat în urma articolului apărut în România Liberă.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie (Imagine: Mediafax Foto)
"Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 05.05.2009, a fost înregistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa dosarul nr. 991/P/2009, în care se efectuează cercetări faţă de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la fals intelectual", se precizează într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care s-a autosesizat, marţi, în urma unui articol în care jurnalişti de la cotidianul România Liberă relatau că i-au dat bani şi cadouri Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, pentru a-l ajuta pe unul dintre ei să devină preot, deşi nu avea pregătirea necesară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În comunicat se mai precizează că şi inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu, este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi fals intelectual.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în luna martie 2009, deşi trecuseră şase luni de la începerea anului şcolar, în schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate la Facultatea de Teologie, a unui reporter de la ziarul "România Liberă", fiind ajutat în acest sens de către inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a anunţat, marţi, că a fost declanşată o anchetă în legătură cu articolul în care IPS Teodosie era acuzat că a cerut bani pentru a-l ajuta pe un jurnalist să devină preot şi a susţinut că autorul articolului nu este student al Facultăţii de Teologie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO