Irina Paula Jianu: Sunt cel mai mare mituitor al României acum, pentru că l-am mituit pe Năstase

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Paula Jianu, judecată alături de fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni, la ICCJ, că se poate spune că este cel mai mare mituitor al României, fiind întrebată de instanţă dacă a încercat să intre în graţiile familiei Năstase.

Urmărește
2154 afișări
Imaginea articolului Irina Paula Jianu: Sunt cel mai mare mituitor al României acum, pentru că l-am mituit pe Năstase

Irina Paula Jianu: Sunt cel mai mare mituitor al României acum, pentru că l-am mituit pe Năstase

Irina Paula Jianu, fostul inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) a fost audiată, luni, în dosarul Zambaccian, în care este judecată alături de Adrian şi Daniela Năstase pentru fapte de corupţie.

Ea a relatat momentul în care, după ieşirea de la o audiere de la procurorii anticorupţie, a exclamat "revoltată" pe holurile instituţiei că ştie că fostul consul general al ambasadei României de la Shanghai, Ioan Păun, este ofiţer acoperit al SIE şi că îl va da în vileag.

Aceasta a arătat că atunci aceste susţineri ale ei au fost auzite de mai mulţi dintre avocaţii care se aflau pe holurile DNA şi care aveau legătură cu acest dosar, care i-au atras atenţia că nu e bine să susţină astfel de lucruri pe holurile Direcţiei, pentru că ar putea fi înregistrată.

Jianu a precizat, în faţa instanţei supreme, că deşi revoltată de declaraţia nefavorabilă făcută de fostul consul Păun în cazul Zambaccian, ea nu a divulgat presei sau altor surse această informaţie delicată.

În continuare Jianu a relatat despre vizitele din China unde a fost împreună cu Dana Năstase. Ea a precizat că a fost de două ori cu soţia fostului premier în China şi că în ambele situaţii au cumpărat numeroase "suveniruri" şi nu "bunuri".

Irina Jianu a mai arătat că a fost urmărită pe tot parcursul anchetei din dosarul Zambaccian, că a primit numeroase ameninţări, nu la adresa ei, cât la adresa fetei sale, şi că avocatul ei de la urmărire penală a fost bătut într-o seară, motiv pentru care s-a retras din acest dsoar.

În final, judecătorii au întrebat-o pe Jianu dacă a intervenit sau a făcut vreodată presiuni asupra vreunei persoane la solicitarea soţilor Năstase şi în legătură cu lucrările de construcţie de la imobilele acestora (din strada Zambaccian, localitatea Cornu sau strada Christian Tell - n.r.), Jianu precizând că nu a intervenit niciodată pentru Adrian sau Daniela Năstase.

"Nu am dat în viaţa mea mită cuiva. Nu am dat niciodată mită lui Adrian Năstase", a declarat ferm Jianu în faţa instanţei care a întrebat-o scurt: "Dar lui Miron Mitrea ia-ţi dat?". Răspunsul a fost negativ moment în care instanţa a întrebat-o pe Jianu de ce a încercat să câştige "bunăvoinţa" familiei Năstase.

"Sunt acum celebră. Sunt cel mai mare mituitor al României acum", a răspuns ironic Jianu, care a precizat că nu a încercat vreodată să câştige "bunăvoinţa" soţilor Năstase.

"Nu ştiu dacă am câştigat respectul cuiva prin profesiunea mea, că, în rest, de exemplu, sunt analfabetă. În faţa domnului Năstase sunt analfabetă", a răspuns Jianu la întrebările judecătorilor.

Ea a mai arătat că denunţătoarea Cristina Popa nu era omul ei aşa cum susţin procurorii DNA, ci omul lui Sergiu Sechelariu ea fiind angajată la mai multe dintre firmele acestuia. Ea a mai arătat că Sechelariu "nu a putut să ierte" faptul că nu şi-a dat demisia de la firmele sale, când el a fost demis din funcţia de secretar de stat.

"Sechelariu m-a lăsat o lună fără apă, mi-a tăiat apa", a mai spus Jianu zâmbind.

Instanţa a audiat, luni, inculpaţii din dosarul privind importul de bunuri din China, respectiv pe Adrian şi Daniela Năstase şi pe Irina Paula Jianu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici