Irinel Columbeanu a depus o altă plângere împotriva soţiei sale, acuzând-o de abandon de minor

Publicat: 11 05. 2011, 17:01
Actualizat: 06 11. 2012, 17:08

Plângerea depusă de Irinel Columbeanu a fost înregistrată, miercuri, la Poliţia oraşului Voluntari, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, Claudia Burada.

Columbeanu îşi acuză soţia de abandon de minor, susţinând că Monica – cea care a cerut divorţul – a plecat în Statele Unite ale Americii şi a lăsat copilul în grija surorii sale, Ramona.

Irinel Columbeanu a mai depus plângere la IPJ Ilfov, în 14 martie, acuzând-o pe soţia sa de tentativă de tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Scandalul a izbucnit după ce Monica Columbeanu a încercat să-şi viziteze fetiţa şi să-şi ia autoturismul Bentley şi lucrurile sale de la reşedinţa din Izvorani.

Autorităţile au decis, miercuri, neînceperea urmăririi penale în cazul Monicăi Columbeanu.

Irinel Columbeanu a mers, miercuri, şi la Palatul Victoria, pentru a depune la Registratura Guvernului un document prin care solicită ajutorul premierului Emil Boc în cazul fiicei sale, Irina. „Am aşteptat până în ultima secundă înainte de a recurge la acest gest, care este unul pentru siguranţa tuturor copiilor. Copilul meu trebuie să fie extras din această atmosferă de adâncă promiscuitate”, a spus Columbeanu.