- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Isărescu: Să nu credem că trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politică. Copiii ăştia de la cine să înveţe?
Gradul redus de promovare a BAC-ului nu ţine numai de clasa politică, ci de modelele promovate de societatea românească în tranziţie, unde câştigătorii au fost "câteva cohorte de mitomani", a spus marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu: Să nu credem că trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politică. Copiii ăştia de la cine să înveţe? (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"Să nu credem că trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politică, pentru că facem o eroare de fond. Trecerea BAC-ului ţine de foarte multe lucruri, de modelele pe care societatea românească le-a promovat. Copiii ăştia de la cine să înveţe? Am scos în faţă numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici măcar bunul simţ să admită că au câştigat bani dintr-o întâmplare a tranziţiei", a declarat Isărescu, la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie" cu tema "Lecţiile crizei pentru următoarea perioadă de creştere economică", organizată de Ziarul Financiar şi PwC România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Intervenţia guvernatorului a venit în urma unei declaraţii a directorului editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hoştiuc, care i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să investească în învăţământul privat, chiar prin înfiinţarea de licee, pentru a-şi asigura astfel forţa de muncă calificată din viitor.
În opinia guvernatorului, tema de discuţie ar trebui să fie "cât de greu se pot câştiga banii adevăraţi", sugerând că modelele ar trebui constituite din oameni care au reuşit să facă averi în mod cinstit.
"De unde să înveţe copiii ăştia? Au învăţat cum să mai fraudeze cu telefonul", a adăugat Isărescu.
Guvernatorul crede că România ar trebui să intre pe o creştere economică solidă şi mai "plicticoasă", care să nu se bazeze doar pe explozia creditului de consum.
În acest an, promovabilitatea la bacalaureat este de 44,47% la nivel naţional, înaintea contestaţiilor.
Ministerul Educaţiei a înregistrat 661 de eliminări la prima sesiune a bacalaureatului, candidaţii daţi afară de la test pentru fraudă nemaiputând susţine examenul în toamna acestui an şi nici în vara anului viitor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO