ISMB: 14.449 elevi au fost înscrişi în Capitală la evaluarea naţională care are loc în 204 centre

Prima probă a evaluării naţionale a început în Capitală, până la ora 10.00 nefiind semnalată nicio problemă, la test sunt 14.449 elevi, iar acesta se desfăşoară în 204 centre a declarat agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.

Urmărește
5 afișări

"Datele transmise de către comisia municipală arată că examenul se desfăşoară în 204 şcoli. La evaluarea naţională din Bucureşti au fost înscrişi 14.449 elevi, iar corectarea lucrărilor se face în 20 de centre. Examenul a început în condiţii normale, subiectele ajungând în şcoli în condiţii de securitate maximă. Conform datelor primite de la comisia municipală până la ora 10.00, nu a fost înregistrată nicio situaţie deosebită", a adăugat Banu.

Inspectorul general şcolar al Capitalei, prof Cristian Alexandrescu a avut mai multe întâlniri cu preşedinţii comisiilor de examen. "La ultima întâlnire, care a avut loc duminică, inspectorul general a insistat asupra asigurării unui cadru de corectitudine, legalitate şi transparenţă şi mai mult toleranţă zero faţă de fraudă pe toată durata examenului", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISMB.

La nivel naţional, pentru susţinerea probei s-au înscris 223.222 elevi, examenul fiind organizat în 4.973 de unităţi de învăţământ.

Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului a anunţat luni dimineaţa, într-un comunicat, "că subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 1.438 de centre de comunicare, respectiv toate inspectoratele şcolare judeţene, aplicându-se procedurile electronice de securitate".

Luni, are loc prima probă din cadrul evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a - proba scrisă la Limba şi literatura română.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici